Salutări
1 V‑o încredințez pe Fivi, sora noastră, care este diaconeasă a bisericii din Chencreea ; 2 să o primiți în Domnul, cum se cuvine sfinților, și să o sprijiniți în orice privință ar avea nevoie de voi, căci și ea le‑a fost multora binefăcătoare, inclusiv mie însumi.
3 Spuneți salutări Priscăi și lui Aquila, tovarășii mei de lucru în Hristos Isus, 4 care și‑au pus capul în joc pentru viața mea! Le mulțumesc nu numai eu, ci și toate bisericile dintre neamuri. 5 Spuneți salutări și bisericii care se adună în casa lor! Salutați‑l pe Epenet, preaiubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos! 6 Salutați‑o pe Maria, care s‑a ostenit mult pentru voi! 7 Spuneți salutări lui Andronic și Iuniei, rudele mele și tovarășii mei de temniță, care sunt de seamă între apostoli și care au venit la Hristos înainte de mine! 8 Salutați‑l pe Ampliat, preaiubitul meu în Domnul! 9 Salutați‑l pe Urban, tovarășul nostru de lucru în Hristos, și pe Stahis, preaiubitul meu! 10 Spuneți salutări lui Apeles, cel încercat în Hristos! Salutări și celor ai lui Aristobul! 11 Salutări lui Irodion, ruda mea! Spuneți salutări celor din casa lui Narcis, care sunt în Domnul! 12 Salutări Trifenei și Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul! Salutați‑o pe Persida, cea preaiubită, care s‑a ostenit mult în Domnul! 13 Spuneți salutări lui Rufus, cel ales în Domnul, și mamei lui, care mi‑a fost ca mamă! 14 Salutări lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patrobas, lui Hermas și fraților care sunt împreună cu ei! 15 Spuneți salutări lui Filolog și Iuliei, lui Nereu și surorii lui, lui Olimpas și tuturor sfinților care sunt împreună cu ei! 16 Spuneți‑vă salutări unii altora cu o sărutare sfântă! Toate bisericile lui Hristos vă trimit salutări.
Pericolul dezbinărilor
17 Vă îndemn, fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și pun piedici împotriva învățăturii pe care ați primit‑o. Depărtați‑vă de ei! 18 Căci astfel de oameni nu‑I slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor și, prin vorbe mieroase și măgulitoare, înșală inimile celor lesne crezători. 19 Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. De aceea, mă bucur de voi și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, dar nepricepuți în ce privește răul. 20 Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satana sub picioarele voastre în curând. Harul Domnului nostru Isus [Hristos] să fie cu voi!
Încheiere
21 Timotei , tovarășul meu de lucru, vă salută; tot așa și Luciu , Iason și Sosipater , rudele mele. 22 Vă trimit salutări în Domnul eu, Tertius, care am scris epistola aceasta. 23 Gaius , gazda mea și a întregii biserici, vă salută. Erast , vistierul cetății, vă trimite salutări; tot așa și fratele Quartus.
24 [Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin! 25 Iar a Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea și după predicarea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută sub tăcere timp de veacuri, 26 dar care a fost arătată acum prin scrierile profeților, prin porunca Dumnezeului celui veșnic, fiind adusă la cunoștința tuturor neamurilor, spre ascultarea credinței – 27 a singurului , înțeleptului Dumnezeu, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin!]
Urări de sănătate
1 Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a bisericii, care este în Chencrea , 2 ca s‐o primiți în Domnul cu vrednicia cuvenită sfinților și s‐o ajutorați în orice lucru în care ar avea trebuință de voi; căci și ea a fost de ajutor pentru mulți și chiar pentru mine însumi. 3 Îmbrățișați pe Prisca și pe Acuila, împreună lucrătorii mei în Hristos Isus, 4 care, pentru viața mea, și‐au pus jos grumajii lor înseși, cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate bisericile Neamurilor. 5 Îmbrățișați și biserica ce este în casa lor. Îmbrățișați pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei pentru Hristos. 6 Îmbrățișați pe Maria, ca una care s‐a ostenit mult pentru voi. 7 Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și închiși împreună cu mine, care sunt însemnați între apostoli, și care au fost mai înainte de mine în Hristos. 8 Îmbrățișați pe Ampliat, iubitul meu în Domnul. 9 Îmbrățișați pe Urban împreună lucrătorul nostru în Hristos și pe Stache, iubitul meu. 10 Îmbrățișați și pe Apele cel cercat în Hristos. Îmbrățișați pe cei ce sunt dintre ai lui Aristobul. 11 Îmbrățișați pe Ierodion, ruda mea. Îmbrățișați pe cei ce sunt dintre ai lui Narcis, care sunt în Domnul. 12 Îmbrățișați pe Trifena și pe Trifosa, care s‐au ostenit în Domnul. Îmbrățișați pe Persida iubita, ca una care s‐a ostenit mult în Domnul. 13 Îmbrățișați pe Ruf, alesul în Domnul, și pe mama lui și a mea. 14 Îmbrățișați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patroba, pe Herma și pe frații care sunt împreună cu ei. 15 Îmbrățișați pe Filolog și pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, și pe Olimpa, și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei. 16 Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Vă îmbrățișează toate bisericile lui Hristos.
Ferirea de dezbinări
17 Și vă îndemn, fraților, să aveți ochiul asupra acelora care fac dezbinări și prilejuri de poticnire împotriva învățăturii pe care ați învățat‐o: și abateți‐vă de la ei. 18 Căci unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Hristos, ci pântecelor lor înseși și prin vorbe dulci și vorbire frumoasă amăgesc inimile celor fără răutate. 19 Căci ascultarea voastră a ajuns la toți. Mă bucur deci de voi și voiesc ca să fiți înțelepți față de bine și neamestecați față de rău. 20 Iar Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi.
Încheiere
21 Vă îmbrățișază Timotei cel împreună lucrător cu mine și Luciu și Iason și Sosipater, rudele mele. 22 Vă îmbrățișez în Domnul, eu Terțiu, care am scris epistola. 23 Vă îmbrățișază Gaiu gazda mea și a întregii biserici. Vă îmbrățișază Erast vistiernicul cetății și Cuart fratele. 24 Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi toți. Amin. 25 Iar celui ce poate să vă întărească după evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos, după descoperirea tainei ascunse în vremuri veșnice 26 dar acum arătată prin scripturi prorocești după rânduiala veșnicului Dumnezeu, făcută cunoscut între Neamuri spre ascultarea credinței, 27 singurului Dumnezeu înțelept, prin Isus Hristos căruia fie slava în veci. Amin.