Judecata dreaptă a lui Dumnezeu
1 Așadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul , nu te poți dezvinovăți , căci , prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuți te osândești, fiindcă tu, care judeci, faci aceleași lucruri. 2 Știm că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3 Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce fac astfel de lucruri și care faci la fel, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, ale îngăduinței și ale îndelungii Sale răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? 5 Dar cu împietrirea ta și cu inima ta nepocăită îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, 6 care îi va da fiecăruia după faptele lui : 7 pe de o parte, viață veșnică celor ce, prin stăruința în fapte bune, caută slava, cinstea și nemurirea ; 8 pe de altă parte, mânie și urgie celor ce, din duh de ceartă, se împotrivesc adevărului și se lasă înduplecați de nelegiuire. 9 Necaz și strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 10 Slavă , cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11 Căci Dumnezeu nu caută la fața omului.
12 Toți cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, și toți cei ce au păcătuit având Legea vor fi judecați după Lege. 13 Pentru că nu cei ce aud Legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptățiți 14 (când neamurile, care nu au Legea, împlinesc din fire cerințele Legii, ele, măcar că nu au Legea, își sunt singure lege 15 și dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, în vreme ce conștiința lor dă și ea mărturie, iar gândurile lor se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele), 16 în ziua când Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Hristos Isus.
Iudeii nu se pot dezvinovăți
17 Tu însă, care te numești iudeu, te bizui pe Lege, te lauzi cu Dumnezeu, 18 cunoști voia Lui și știi să faci deosebire între lucruri , pentru că ești învățat de Lege, 19 ba încă te crezi călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20 povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în Lege ai întruchiparea cunoașterii și a adevărului, 21 tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care propovăduiești: „Să nu furi”, furi? 22 Tu , care zici: „Să nu săvârșești adulter”, săvârșești adulter? Tu, care ai oroare de idoli, le jefuiești templele? 23 Tu , care te lauzi cu Legea, Îl necinstești pe Dumnezeu prin călcarea Legii? 24 Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri , după cum este scris.
Adevărata circumcizie
25 Circumcizia , negreșit, este de folos dacă împlinești Legea; dar dacă tu calci Legea, circumcizia ta ajunge necircumcizie. 26 Și dacă cel necircumcis păzește cerințele Legii, lipsa circumciziei nu i se va socoti oare ca circumcizie? 27 Astfel , cel necircumcis din naștere, care împlinește Legea, te va osândi pe tine, care – cu toată litera Legii și cu circumcizie – ajungi să calci Legea. 28 Nu cel care se arată astfel pe dinafară este iudeu, nici circumcizia nu este cea exterioară, în carne. 29 Ci iudeu este cineva în lăuntrul său , și circumcizia este cea a inimii, prin Duhul , nu în literă; lauda lui vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Nepocăința iudeilor
1 De aceea ești fără cuvânt de apărare, omule, oricine ai fi tu care judeci; căci în ceea ce judeci pe altul, te osândești pe tine însuți, pentru că tu care judeci făptuiești aceleași lucruri. 2 Dar știm că judecata lui Dumnezeu este după adevăr împotriva celor ce făptuiesc unele ca acestea. 3 Și socotești tu aceasta, omule, care judeci pe cei ce făptuiesc unele ca acestea și care faci aceleași, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau disprețuești tu bogățiile bunătății lui și a îngăduirii și a îndelungii răbdări, necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință? 5 Dar după învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți îngrămădești ție însuți o comoară de mânie în ziua de mânie și de descoperire a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, 6 care va da fiecăruia după lucrările sale. 7 Celor ce prin stăruința în lucrarea bună caută slavă și cinste și neputrezire: viața veșnică; 8 iar celor ce fac dezbinări și nu se supun adevărului dar sunt supuși nedreptății: mânie și aprindere, 9 necaz și strâmtorare peste orice suflet de om care lucrează cu desăvârșire răul, atât peste al iudeului mai întâi , cât și al grecului. 10 Dar slavă și cinste și pace oricui care lucrează binele, atât iudeului mai întâi, cât și grecului. 11 Căci la Dumnezeu nu este căutare la față. 12 Câți dar au păcătuit fără lege, vor și pieri fără lege; și câți au păcătuit sub lege, vor fi judecați prin lege. 13 Căci nu auzitorii legii sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci făcătorii legii vor fi îndreptățiți. 14 Căci când Neamuri care n‐au legea fac din fire cele ale legii, aceștia neavând legea, își sunt lor înșiși legea, 15 ca unii care dovedesc lucrarea legii scrisă în inimile lor, mărturisindu‐le împreună cugetul lor și gândirile lor unul cu altul învinuind sau apărându‐i: 16 în ziua când Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos cele ascunse ale oamenilor după evanghelia mea.
Iudeii nu se pot dezvinovăți
17 Dacă tu dar porți numele de iudeu și te odihnești pe lege și te lauzi în Dumnezeu 18 și cunoști voia lui și încuviințezi pe cele foarte bune, fiind învățat din lege 19 și ai încredere că tu însuți ești călăuză de orbi, lumină celor ce sunt în întuneric, 20 îndreptător al proștilor, învățător al pruncilor, având forma cunoștinței și adevărului în lege; 21 deci tu care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu care propovăduești: Nu fura! furi? 22 Tu care zici: Nu săvârși preacurvie! săvârșești preacurvie? tu care urăști idolii, jefuiești templele? 23 Tu care te lauzi cu legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea legii? 24 Căci numele lui Dumnezeu este hulit din pricina voastră între Neamuri, după cum este scris.
Adevărata tăiere împrejur
25 Căci tăierea împrejur folosește într‐adevăr dacă înfăptuiești legea; dar dacă ești călcător de lege, tăierea ta împrejur s‐a făcut netăiere împrejur. 26 Deci dacă netăierea împrejur păzește hotărârile legii, oare netăierea lui împrejur nu va fi socotită ea ca tăiere împrejur? 27 Și cea care din fire este netăiere împrejur și împlinește legea oare nu te va judeca pe tine, care cu slovă și tăierea împrejur ești călcător de lege? 28 Căci iudeu nu este cel pe dinafară, nici tăiere împrejur cea care este pe dinafară în carne: 29 ci iudeu este cel ce este unul în lăuntru și tăierea împrejur este aceea a inimii în duh, iar nu în slovă; a cărui laudă este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.