Exemplul lui Avraam
1 Ce vom zice deci că a căpătat Avraam, strămoșul nostru după trup ? 2 Dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are temei de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate. 4 Celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, dar care se încrede în Cel care‑l îndreptățește pe cel nelegiuit , credința lui i se socotește ca dreptate. 6 Tot astfel și David vorbește de fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte:
7 Ferice de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate
și ale căror păcate au fost acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu‑i pune Domnul la socoteală păcatul!
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem că lui Avraam credința i‑a fost socotită ca dreptate. 10 Dar cum i‑a fost socotită? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptății căpătate prin credință pe când era încă necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – și să li se socotească și lor o astfel de dreptate – 12 cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu numai că sunt circumciși, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis.
Moștenirea vine prin credință
13 Într‑adevăr, nu pe temeiul Legii li s‑a dat lui Avraam sau seminței lui făgăduința că vor moșteni lumea, ci pe temeiul dreptății care se capătă prin credință. 14 Căci , dacă moștenitori sunt cei ce se bizuie pe Lege, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată, 15 pentru că Legea aduce mânie; și, unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege. 16 De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: Te‑am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care aduce la viață pe cei morți și care cheamă la ființă cele ce nu sunt. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și, astfel , a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Așa va fi sămânța ta. 19 Și n‑a slăbit în credință când s‑a uitat la trupul său, care era aproape mort (căci avea cam o sută de ani), și la pântecele fără viață al Sarei . 20 El nu s‑a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci s‑a întărit prin credință, dându‑I slavă lui Dumnezeu 21 și fiind deplin încredințat că ce făgăduiește, El poate să și împlinească. 22 De aceea, credința i s‑a socotit ca dreptate. 23 Însă nu numai pentru el este scris că i s‑a socotit [ca dreptate] , 24 ci este scris și pentru noi, cărora ne va fi de asemenea socotită ca dreptate, anume celor ce se încred în Cel ce L‑a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat la moarte pentru abaterile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră.
1 Deci ce vom zice că a aflat după carne Avraam strămoșul nostru? 2 Căci dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice scriptura? Și Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s‐a socotit ca dreptate. 4 Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca din har, ci ca o datorie. 5 Iar celui ce nu face fapte dar crede în cel ce îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește dreptate. 6 După cum și David rostește fericirea omului, căruia Dumnezeu îi socotește dreptate fără fapte: 7 zicând : Fericiți sunt aceia ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite. 8 Fericit este bărbatul al cărui păcat nu‐l va socoti Domnul. 9 Fericirea aceasta deci este rostită oare peste tăierea împrejur sau și peste netăierea împrejur? Căci zicem: Lui Avraam credința i s‐a socotit ca dreptate. 10 Deci cum s‐a socotit? Când era el în tăiere împrejur sau în netăiere împrejur? Nu în tăiere împrejur, ci în netăiere împrejur. 11 Și a primit semnul tăierii împrejur ca o pecete a dreptății credinței pe care o avea când era în netăiere împrejur, ca el să fie tatăl tuturor celor ce sunt în netăiere împrejur, dar cred, spre a li se socoti și lor dreptatea 12 și ca să fie tată al tăierii împrejur pentru aceia care nu numai sunt din tăierea împrejur, dar și umblă pe urmele credinței tatălui nostru Avraam pe care o avea când era în netăiere împrejur.
Moștenirea vine prin credință
13 Căci nu prin lege a fost făgăduința către Avraam sau către sămânța lui, că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea din credință. 14 Căci dacă cei ce sunt din lege sunt moștenitori, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată. 15 Căci legea lucrează mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. 16 De aceea ea este din credință ca să fie după har ; pentru ca făgăduința să fie temeinică pentru toată sămânța; nu numai pentru cea care este din lege, ci și pentru cea care este din credința lui Avraam, care este tată al nostru al tuturor, 17 (după cum este scris: Te‐am pus tată al multor neamuri) înaintea aceluia pe care l‐a crezut, adică Dumnezeu, care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. 18 El, împotriva nădejdii, a crezut cu nădejde, ca să ajungă tată al multor neamuri după zicerea: Așa va fi sămânța ta. 19 Și nefiind slab în credință, nu s‐a uitat la trupul său însuși, care era ca mort, (fiind cam de o sută de ani), nici la pântecele Sarei care era ca mort, 20 și uitându‐se la făgăduința lui Dumnezeu, n‐a șovăit prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu, 21 și deplin încredințat că, ceea ce a făgăduit este puternic să și facă. 22 De aceea i s‐a și socotit ca dreptate. 23 Și nu s‐a scris numai pentru el că i s‐a socotit; 24 ci și pentru noi cărora ni se va socoti, noi care credem în acela care a sculat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost sculat pentru îndreptățirea noastră.