1 O, de ai fi fratele meu,
care a supt la sânul mamei mele,
când te‑aș întâlni în uliță, te‑aș săruta
și nimeni nu m‑ar privi rău!
2 Te‑aș lua și te‑aș aduce
în casa mamei mele, care mi‑a dat învățătură.
Ți‑aș da să bei vin cu mirodenii,
must din rodiile mele.
3 Să‑și pună mâna stângă sub capul meu
și dreapta lui să mă îmbrățișeze!

4 Vă conjur, fiice ale Ierusalimului:
nu treziți, nu stârniți dragostea
până nu vine ea!
(Corul)
5 Cine este aceea care se suie din pustiu
rezemată de iubitul ei?
(Ea)
Te‑am trezit sub măr;
acolo te‑a născut mama ta,
acolo te‑a născut și te‑a făcut ea.
6 Pune‑mă ca o pecete pe inima ta,
ca o pecete pe brațul tău;
căci dragostea este tare ca moartea,
și gelozia – cumplită ca Șeolul;
flacăra ei este învăpăiată,
pârjol nemaivăzut.
7 Apele cele mari nu pot stinge dragostea
și râurile nu pot s‑o înece;
dacă ar da omul toată bogăția casei lui pentru dragoste,
tot n‑ar avea decât dispreț.
(Corul)
8 Avem o soră tânără ,
căreia nu i‑au crescut încă sânii.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni pețitorii?
9 Dacă va fi un zid,
vom zidi pe ea creneluri de argint;
iar dacă va fi o ușă,
o vom închide cu scânduri de cedru.
(Ea)
10 Eu sunt un zid
și sânii mei sunt ca niște turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
(El)
11 Solomon avea o vie la Baal‑Hamon;
le‑a închiriat‑o unor păzitori
și fiecare aducea pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12 Via mea, care este a mea, o păstrez eu.
Ține‑ți, Solomoane, cei o mie de sicli
și două sute să fie ai celor ce păzesc rodul!

13 Tu, care locuiești în grădini,
prietenii dau ascultare chemării tale :
„Fă‑mă să‑ți aud glasul!”
(Ea)
14 Grăbește‑te , iubitule,
ca o gazelă sau ca un pui de cerb
pe munții plini de mirodenii!
Unirea mirelui și miresei în iubire pe vecie
1 O, de ai fi fratele meu, care a sub țâțele mamei mele! Dacă te‐aș găsi afară, te‐aș săruta și nimeni nu m‐ar ținea de rău. 2 Te‐aș duce, te‐aș aduce în casa mamei mele; ea m‐ar învăța: eu te‐aș face să bei vin cu miresme, mustul rodiilor mele. 3 Stânga lui ar fi sub capul meu și dreapta lui m‐ar îmbrățișa! 4 O, fete ale Ierusalimului, vă jur ! Să nu treziți și să nu deșteptați iubirea, până‐i va plăcea! 5 Cine‐i aceasta care se suie din pustie, rezemată pe iubitul ei? — Te‐am deșteptat sub măr: acolo te‐a născut mamă‐ta. Acolo te‐a născut cea care te‐a făcut. 6 Pune‐mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău. Căci iubirea este tare ca moartea; gelozia este nemiloasă ca Șeolul, aprinderile ei sunt aprinderi de foc, o flacără a Domnului. 7 Apele mari nu pot stinge iubirea, nici șivoaiele n‐o îneacă. De ar da cineva toată averea casei sale pentru iubire, ar fi doar disprețuit. 8 Avem o soră mică și n‐are țâțe: ce vom face cu sora noastră în ziua când va fi pețită? 9 Dacă ar fi zid, am zidi o locuință de argint pe ea; și dacă ar fi ușă, am închide‐o cu scânduri de cedru. 10 Sunt un zid și țâțele mele sunt ca turnurile. Atunci am fost în ochii săi ca una care a aflat pace. 11 Solomon avea o vie la Baal‐Hamon. A arendat păzitorilor via; fiecare avea să‐i aducă pentru roadele ei o mie de arginți. 12 Via mea, care este a mea, este înaintea mea: Ai tăi, Solomoane, să fie cei o mie de arginți și două sute celor ce‐i păzesc rodul! 13 O, tu, care locuiești în grădini, tovarășii ascultă glasul tău ; fă‐mă să‐l aud! 14 Fugi, iubitul meu, și fii ca o gazelă sau ca un pui de cerb pe munții de mirodenii!