Saul îi înfrânge pe amoniți
1 Nahaș , amonitul , a venit și a împresurat Iabesul Galaadului . Locuitorii din Iabes i‑au zis lui Nahaș: „Fă legământ cu noi, și‑ți vom fi supuși!” 2 Dar Nahaș, amonitul, le‑a zis: „Voi face legământ cu voi dacă mă lăsați să vă scot la toți ochiul drept și să arunc astfel ocara asupra întregului Israel.” 3 Bătrânii din Iabes i‑au zis: „Dă‑ne răgaz șapte zile, ca să trimitem soli în tot ținutul lui Israel; și, dacă nu se va găsi niciun izbăvitor pentru noi, ne vom preda ție.”
4 Solii au ajuns la Ghibea-lui-Saul și au spus aceste cuvinte în auzul poporului. Și tot poporul a ridicat glasul și a plâns. 5 Tocmai atunci Saul se întorcea de la câmp, în urma boilor, și a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” Și i‑au povestit ce spuseseră oamenii din Iabes. 6 Cum a auzit Saul aceste cuvinte, Duhul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe el; și s-a mâniat foarte tare. 7 A luat o pereche de boi și i‑a tăiat în bucăți, pe care le‑a trimis prin soli în tot ținutul lui Israel, zicând: „Oricine nu va ieși la luptă alături de Saul și de Samuel își va vedea boii tăiați la fel!” Groaza DOMNULUI a căzut peste popor, care a ieșit la luptă ca un singur om.
8 Saul a făcut numărătoarea poporului la Bezec ; fiii lui Israel erau trei sute de mii, iar bărbații lui Iuda, treizeci de mii. 9 Ei le‑au zis solilor care veniseră: „Așa să le spuneți locuitorilor din Iabesul Galaadului: «Mâine, când va dogori soarele, va veni izbăvirea voastră!»” Solii s‑au dus și le‑au dat de veste locuitorilor din Iabes, care s‑au bucurat. 10 Locuitorii din Iabes le‑au zis amoniților: „Mâine ne vom preda vouă și veți face cu noi după cum veți găsi de cuviință.” 11 A doua zi, Saul a împărțit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniților în straja dimineții și s‑au luptat cu ei până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiți și n‑au mai rămas doi laolaltă.
12 Poporul i‑a zis lui Samuel: „Cine zicea: «Saul să domnească peste noi?» Dați‑i încoace pe oamenii aceia , ca să‑i omorâm!” 13 Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi a făcut DOMNUL izbăvire în Israel.” 14 Și Samuel a zis poporului: „Veniți să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo domnia !” 15 Tot poporul s‑a dus la Ghilgal și acolo, la Ghilgal, l‑a pus pe Saul rege înaintea DOMNULUI. Acolo au adus jertfe‑de‑pace înaintea DOMNULUI, iar Saul și toți oamenii lui Israel s‑au veselit foarte mult.