Magii, la Ierusalim
1 După ce S‑a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele regelui Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim 2 și au întrebat: „Unde este Regele de curând născut al iudeilor? Căci I‑am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” 3 Când a auzit regele Irod aceasta, s‑a tulburat, și tot Ierusalimul s‑a tulburat împreună cu el. 4 I‑a adunat pe toți preoții de seamă și pe cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. 5 Ei i‑au spus: „În Betleemul din Iudeea, căci iată ce a fost scris prin profetul:
6 Și tu, Betleeme , ținut al lui Iuda,
nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda,
căci din tine va ieși o Căpetenie
care va păstori poporul Meu, Israel.
7 Atunci, Irod i‑a chemat în ascuns pe magi și i‑a întrebat amănunțit despre vremea în care se arătase steaua. 8 Apoi i‑a trimis la Betleem, zicându‑le: „Duceți‑vă și cercetați în amănunt despre prunc și, când îl veți găsi, dați‑mi și mie de veste, ca să vin și eu să mă închin lui!” 9 După ce l‑au ascultat pe rege, au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până când a ajuns și s‑a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10 Când au văzut ei steaua, au avut o bucurie nespus de mare. 11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, au căzut cu fața la pământ și I s‑au închinat; apoi și‑au deschis cuferele și I‑au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. 12 După aceea, fiind înștiințați de Dumnezeu în vis să nu se întoarcă pe la Irod, au plecat spre țara lor pe un alt drum.
Fuga în Egipt
13 După ce au plecat ei, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și fugi în Egipt! Și rămâi acolo până îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să‑L omoare!” 14 Iosif s‑a sculat noaptea, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a plecat în Egipt. 15 Și a rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt L‑am chemat pe Fiul Meu.
Uciderea pruncilor
16 Atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi, s‑a mâniat foarte tare și a trimis să‑i omoare pe toți pruncii din Betleem și din toate împrejurimile lui care aveau mai puțin de doi ani, după vremea pe care o aflase de la magi.
17 Atunci s‑a împlinit ce fusese vestit prin profetul Ieremia, care zice:
18 Glas s‑a auzit în Rama,
plângere și bocet mult:
Rahela își plângea copiii
și nu voia să fie mângâiată,
pentru că nu mai erau.
Moartea lui Irod și întoarcerea din Egipt
19 După ce a murit Irod, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, 20 și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și du‑te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să‑I ia viața Pruncului!” 21 Iosif s‑a sculat, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. 22 Dar când a auzit că în Iudeea domnește Arhelau în locul tatălui său, Irod, s‑a temut să se ducă acolo; și fiind înștiințat în vis, a plecat în părțile Galileei. 23 A ajuns acolo și a locuit într‑o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profeți, și anume că El va fi numit Nazarinean .