Vindecarea unui demonizat
(Matei 8:28‑34. Luca 8:26‑39)1 Au trecut pe țărmul celălalt al mării, în ținutul gherasenilor . 2 Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte și care avea un duh necurat. 3 El își avea locuința în morminte și nu‑l putea nimeni lega nici măcar cu lanțuri, 4 fiindcă de multe ori fusese legat cu cătușe și lanțuri, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele, și nimeni nu‑l putea stăpâni. 5 Tot timpul, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, strigând și tăindu‑se cu pietre. 6 Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat 7 și, strigând cu glas tare, a zis: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te implor, pentru Dumnezeu, să nu mă chinuiești!” 8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” 9 Și l‑a întrebat: „Care‑ți este numele?” „Numele meu este «Legiune» ”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” 10 Și Îl rugau stăruitor să nu‑i trimită afară din ținutul acela . 11 Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. 12 Și demonii L‑au rugat zicând: „Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!” 13 Isus le‑a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; turma, cam la două mii de capete, s‑a repezit de pe stâncă în mare și s‑a înecat.
14 Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine , iar oamenii au venit să vadă ce s‑a întâmplat. 15 Ajungând ei la Isus și văzându‑l pe cel ce fusese demonizat că stă jos, îmbrăcat și sănătos la minte – pe el, care avusese legiunea – s‑au înspăimântat. 16 Cei care văzuseră le‑au povestit tot ce se petrecuse cu demonizatul și cu porcii. 17 Atunci au început să‑L roage pe Isus să plece din ținutul lor.
18 Pe când urca Isus în barcă, cel care fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El. 19 Isus nu i‑a dat voie, ci i‑a zis: „Du‑te acasă la ai tăi și povestește‑le tot ce ți‑a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!” 20 El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce făcuse Isus pentru el, și toți se minunau.
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei
(Matei 9:18‑26. Luca 8:40‑56)21 După ce a trecut Isus iarăși pe celălalt țărm, s‑a adunat o mare mulțime în jurul Lui. El stătea lângă mare. 22 Atunci a venit unul dintre mai‑marii sinagogii, pe nume Iair, care, văzându‑L pe Isus, a căzut la picioarele Lui 23 și Îl ruga stăruitor zicând: „Fetița mea este pe moarte; vino dar să‑Ți pui mâinile peste ea, ca să fie vindecată și să trăiască!” 24 Isus a plecat împreună cu el.
După El mergea o mare mulțime, care Îl îmbulzea. 25 Acolo era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. 26 Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea, dar nimic nu‑i fusese de ajutor, ba încă ajunsese și mai rău. 27 A auzit vorbindu‑se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s‑a atins de haina Lui, 28 căci își zicea: „Dacă aș putea să mă ating măcar de hainele Lui, mă voi vindeca.” 29 Scurgerea ei a încetat îndată și a simțit în trupul ei că s‑a vindecat de boală. 30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându‑Se către mulțime, a zis: „Cine s‑a atins de hainele Mele?” 31 Ucenicii I‑au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai întrebi: «Cine s‑a atins de Mine?» ” 32 Dar El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta. 33 Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse cu ea, a venit, s‑a aruncat la picioarele Lui și I‑a spus tot adevărul. 34 Dar Isus i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de boala ta!”
35 Pe când vorbea El , au venit unii de la mai‑marele sinagogii și au zis: „Fiica ta a murit; de ce îl mai necăjești pe învățător?” 36 Dar Isus, neținând seama de cuvintele rostite, i‑a zis mai‑marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai!” 37 Și n‑a îngăduit nimănui să‑L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38 Au ajuns la casa mai‑marelui sinagogii, iar Isus a găsit zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult. 39 Intrând în casă , El le‑a zis: „De ce faceți atâta zarvă și plângeți? Copila n‑a murit, ci doarme !” 40 Dar ei Îl luau în râs. Isus , după ce i‑a scos afară pe toți, i‑a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu El și a intrat unde era copila. 41 Apucând‑o de mână, i‑a zis: „Talitha kum” , care înseamnă: „Fetițo, scoală‑te, îți spun!” 42 Îndată, fetița s‑a sculat și a început să umble, căci era în vârstă de doisprezece ani. Atunci ei s‑au minunat nespus. 43 Isus le‑a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta și le‑a zis să‑i dea fetiței să mănânce.