Ioab obține iertarea lui Absalom
1 Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că regele era cu gândul la Absalom. 2 A trimis la Tecoa și a adus de acolo o femeie iscusită, căreia i‑a zis: „Prefă‑te că ești cuprinsă de jale și îmbracă‑te în haine de doliu; nu te unge cu untdelemn, ci fii ca o femeie care plânge de multă vreme după un mort! 3 Să te duci la rege și să‑i vorbești după cum îți voi spune.” Și Ioab i‑a spus ce trebuie să zică.
4 Femeia din Tecoa s‑a dus să‑i vorbească regelui. S‑a plecat adânc, cu fața la pământ, și a zis: „O, rege, scapă‑mă !” 5 Regele i‑a zis: „Ce-i cu tine?” Ea a răspuns: „Vai, sunt văduvă ; bărbatul meu a murit. 6 Slujnica ta avea doi fii, care s‑au luat la ceartă pe câmp; fiindcă n‑a fost nimeni să‑i despartă, unul l‑a lovit pe celălalt și l‑a omorât. 7 Și, iată, toată familia s‑a ridicat împotriva slujnicei tale, zicând: «Adu‑l încoace pe ucigașul fratelui său, ca să‑l omorâm pentru viața fratelui pe care l‑a ucis și să‑l nimicim pe moștenitor!» Astfel vor să‑mi stingă și tăciunele care mi‑a rămas și să nu‑i lase bărbatului meu nici nume, nici rămășiță pe fața pământului.” 8 Regele i‑a zis femeii: „Du‑te acasă! Voi da porunci cu privire la tine.”
9 Femeia din Tecoa i‑a zis regelui: „Asupra mea , o, rege, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă vina; regele și tronul lui să fie nevinovați!” 10 Regele a zis: „Pe cel care va vorbi împotriva ta să‑l aduci la mine, și nu se va mai atinge de tine!” 11 Ea a răspuns: „Să‑și aducă aminte regele de DOMNUL, Dumnezeul său, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu sporească prăpădul și să‑mi nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este DOMNUL că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
12 Femeia a zis: „Îngăduie‑i slujnicei tale să‑i spună o vorbă domnului meu, regele!” Și el i‑a zis: „Vorbește!” 13 Femeia a zis: „De ce ai pus la cale una ca asta împotriva poporului lui Dumnezeu? Chiar din cuvântul pe care tocmai l‑a rostit, regele se arată vinovat, de vreme ce nu‑l aduce înapoi pe cel pe care l‑a izgonit. 14 Cu o moarte toți suntem datori ; suntem ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci făurește planuri pentru ca cel izgonit departe să nu rămână izgonit. 15 Eu am venit să vorbesc despre lucrul acesta cu regele, domnul meu, pentru că poporul m‑a înspăimântat. Atunci, slujnica ta și‑a zis: «Ia să vorbesc eu cu regele; poate că regele va face după sfatul slujnicei sale.» 16 Da, regele va asculta și o va izbăvi pe slujnica sa din mâna celui care caută să ne scoată, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17 Slujnica ta a zis: «Cuvântul domnului meu, regele, îmi va aduce liniște, căci domnul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, când e vorba să cântărească binele și răul.» Și DOMNUL, Dumnezeul tău, să fie cu tine!”
18 Drept răspuns, regele i‑a zis femeii: „Nu‑mi ascunde nimic din ce te voi întreba!” Femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, regele!” 19 Regele a întrebat: „Nu cumva mâna lui Ioab este cu tine în toată treaba aceasta?” Femeia a răspuns: „O, rege, domnul meu, viu este sufletul tău că nu este cu putință nicio abatere, nici la dreapta, nici la stânga, de la tot ce a zis domnul meu, regele! Într‑adevăr, robul tău Ioab este cel care mi‑a dat poruncă și care a pus în gura slujnicei tale toate aceste cuvinte. 20 Tocmai ca să dea o altă înfățișare acestei întâmplări a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu are înțelepciune ca înțelepciunea unui înger al lui Dumnezeu și știe tot ce se petrece pe pământ.”
21 Regele i‑a zis lui Ioab: „Iată, voi face lucrul acesta; du‑te și adu‑l înapoi pe tânărul Absalom!” 22 Ioab s‑a plecat cu fața la pământ, s‑a închinat și l‑a binecuvântat pe rege. Ioab a mai zis: „Robul tău cunoaște azi că a căpătat trecere înaintea ta, o, rege, domnul meu, fiindcă regele lucrează după cuvântul robului său.” 23 Ioab s‑a ridicat, s‑a dus la Gheșur și l‑a adus pe Absalom la Ierusalim. 24 Dar regele a zis: „Să se întoarcă la casa lui și să nu‑mi vadă fața!” Și Absalom s‑a întors la casa lui și n‑a văzut fața regelui.
25 În tot Israelul nu era bărbat atât de chipeș și de vestit ca Absalom: din talpa piciorului până în creștetul capului nu avea niciun cusur. 26 Când își rădea capul (căci își rădea capul la fiecare sfârșit de an, fiindcă părul îi atârna greu), greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după siclul regelui . 27 Lui Absalom i s‑au născut trei fii și o fiică, numită Tamar, care era frumoasă la înfățișare.
28 Absalom a locuit la Ierusalim doi ani, dar n‑a văzut fața regelui. 29 Apoi Absalom a trimis după Ioab, cu gând să‑l trimită la rege, dar Ioab n‑a vrut să vină la el. A trimis după el a doua oară, dar tot n‑a vrut să vină. 30 Atunci, Absalom le‑a zis slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți‑vă și puneți‑i foc!” Și slujitorii lui Absalom au pus foc ogorului. 31 Ioab s‑a dus degrabă la Absalom acasă și i‑a zis: „De ce au pus slujitorii tăi foc ogorului meu?” 32 Absalom i‑a răspuns lui Ioab: „Iată, am trimis după tine ca să vii aici și să te trimit la rege să‑i spui: «La ce am mai venit din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo.» Așadar, vreau să văd fața regelui și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare!” 33 Ioab s‑a dus la rege și i‑a vorbit întocmai , iar regele l‑a chemat pe Absalom. El a venit la rege, s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui, iar regele l‑a sărutat pe Absalom.