Drepturile preoților și ale leviților
1 Preoții leviți și toată seminția lui Levi să nu aibă nici parte, nici moștenire în Israel; să se hrănească din arderile aduse DOMNULUI și să mănânce din moștenirea Lui. 2 Să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lor: DOMNUL va fi moștenirea lor, cum le‑a spus.
3 Când cineva din popor aduce o jertfă, fie un bou, fie o oaie, preotul va avea dreptul să primească spata, fălcile și stomacul. 4 Să‑i dai primele roade din grâul, mustul și untdelemnul tău și lâna de la primul tuns al oilor și caprelor tale, 5 căci pe el l‑a ales DOMNUL, Dumnezeul tău, dintre toate semințiile tale, ca să stea în slujba Numelui DOMNULUI – el împreună cu fiii lui – în toate zilele.
6 Când un levit dintr‑una din așezările tale, de oriunde din Israel, va pleca din locul în care locuiește ca să se ducă, după bunul lui plac, în locul pe care îl va alege DOMNUL 7 și va sluji în Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, ca toți frații lui leviți care stau acolo înaintea DOMNULUI, 8 să primească o parte de hrană precum cea pe care o mănâncă ei, pe lângă veniturile pe care le‑a adus vânzarea averii lui părintești.
Ghicirea și vrăjitoria
9 După ce vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urâciunile neamurilor acelora. 10 Să nu fie la tine nimeni care să‑și treacă fiul sau fiica prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de prezicător, de clarvăzător, de vrăjitor 11 sau de descântător , nimeni care să cheme duhurile sau să umble pe la ghicitori, nimeni care să întrebe morții. 12 Oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI și din pricina acestor urâciuni izgonește DOMNUL, Dumnezeul tău, aceste neamuri dinaintea ta. 13 Tu să fii desăvârșit înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. 14 Neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de clarvăzători și de ghicitori, dar ție DOMNUL, Dumnezeul tău, nu‑ți îngăduie lucrul acesta.
Un mare profet
15 DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un profet ca mine – de el să ascultați –, 16 după cum ai cerut de la DOMNUL, Dumnezeul tău, la Horeb, în ziua adunării , când ziceai: «Să nu mai aud glasul DOMNULUI, Dumnezeului meu, și să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor!» 17 Atunci, DOMNUL mi‑a spus: «Ce au zis ei este bine . 18 Le voi ridica din mijlocul fraților lor un profet ca tine , voi pune cuvintele Mele în gura lui și el le va spune tot ce‑i voi porunci Eu. 19 Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu Însumi îi voi cere socoteală. 20 Dar profetul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu i‑am poruncit să‑l spună sau care va vorbi în numele dumnezeilor străini să fie pedepsit cu moartea.»
21 Poate că vei zice în inima ta: «Cum vom cunoaște cuvântul pe care nu l‑a spus DOMNUL22 Când ceea ce va spune profetul în Numele DOMNULUI nu va avea loc și nu se va împlini , nu DOMNUL a spus cuvântul acela. Profetul l‑a spus din îndrăzneală – să nu îți fie teamă de el.