1 Când vor veni asupra ta toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă vei cugeta la ele în inima ta, în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi DOMNUL, Dumnezeul tău, 2 dacă te vei întoarce la DOMNUL, Dumnezeul tău, și dacă tu și fiii tăi veți asculta din toată inima și din tot sufletul de glasul Lui, întocmai cum îți poruncesc astăzi, 3 atunci DOMNUL, Dumnezeul tău, te va aduce înapoi din robie și va avea milă de tine, te va aduna iarăși din mijlocul tuturor popoarelor între care te‑a împrăștiat DOMNUL, Dumnezeul tău. 4 Până la marginea cerului dacă vei fi risipit, chiar și de acolo DOMNUL, Dumnezeul tău, te va strânge și te va aduna. 5 DOMNUL, Dumnezeul tău , te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi și o vei stăpâni; îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi. 6 DOMNUL, Dumnezeul tău, va circumcide inima ta și inima urmașilor tăi ca să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău și să trăiești. 7 DOMNUL, Dumnezeul tău, va pune toate aceste blesteme asupra vrăjmașilor tăi și asupra celor ce te urăsc și te prigonesc. 8 Și tu vei asculta iarăși de glasul DOMNULUI și vei împlini toate aceste porunci pe care ți le dau astăzi. 9 DOMNUL , Dumnezeul tău, va spori lucrul mâinilor tale, rodul pântecelui tău, al vitelor tale și al pământului tău, căci DOMNUL Se va bucura din nou să‑ți facă bine, cum s‑a bucurat să le facă bine și părinților tăi; 10 numai să asculți de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, păzind poruncile și rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, și să te întorci la DOMNUL, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău.
11 Porunca aceasta pe care ți‑o dau azi nu este peste puterile tale, nici departe de tine. 12 Nu este în cer, ca să zici: «Cine se va sui pentru noi în cer și ne‑o va aduce, ca s‑o auzim și s‑o împlinim?» 13 Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: «Cine va trece pentru noi dincolo de mare și ne‑o va aduce, ca s‑o auzim și s‑o împlinim?» 14 Dimpotrivă, cuvântul este foarte aproape de tine, este în gura ta și în inima ta, ca să‑l împlinești.
15 Iată, îți pun înainte astăzi viața și binele, moartea și răul. 16 Dacă alegi ceea ce îți poruncesc eu astăzi – să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui și să păzești poruncile, rânduielile și hotărârile Lui –, vei trăi, te vei înmulți, iar DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire. 17 Dar dacă inima ta se va abate și nu vei asculta, dacă te vei lăsa amăgit și te vei închina altor dumnezei și le vei sluji, 18 te înștiințez astăzi că vei pieri negreșit. Nu vei avea zile multe în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire, după ce vei trece Iordanul.
19 Iau astăzi martori împotriva ta cerul și pământul că ți‑am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești, tu împreună cu sămânța ta, 20 iubindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și alipindu‑te de El – căci El este viața ta și El îți dă zile multe –, și ca să locuiești în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, că le‑o va da!”