1 Dar adu‑ți aminte de Făcătorul tău
în zilele tinereții tale,
până nu vin zilele de restriște
și se apropie anii când vei zice:
„Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
2 până nu se întunecă soarele și lumina ,
luna și stelele,
iar norii se întorc după ploaie;
3 până nu încep să tremure paznicii casei
și să se încovoaie vitejii;
până nu se opresc morăresele, căci sunt puține,
și se întunecă‑n ferestre privitorii;
4 până nu se închid cele două uși dinspre uliță,
iar huruitul morii slăbește,
te trezești la ciripitul unei păsări
și se aude slab glasul tuturor cântărețelor ;
5 până nu ajungi să te temi de orice înălțime
și spaimele îți pândesc drumul;
până nu înflorește migdalul
și de abia se târăște lăcusta;
până nu se ofilește caperul ,
căci omul merge spre casa lui veșnică,
și bocitorii dau târcoale pe uliță;
6 până nu se rupe funia de argint;
până nu se sfărâmă vasul de aur,
ulciorul se sparge la izvor
și roata fântânii se strică;
7 până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost,
iar duhul se întoarce la Dumnezeu, care l‑a dat.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul.
Totul este deșertăciune.
Ultimele cuvinte ale Eclesiastului
9 Eclesiastul a fost înțelept și, pe lângă asta, el a învățat știința pe popor, a cântărit, a cercetat și a adunat un mare număr de vorbe cu tâlc. 10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului. 11 Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe de îmboldit vitele ; zicătorile maeștrilor sunt ca niște cuie bine înfipte; toate sunt date de un singur păstor. 12 Încolo, fiule, ia aminte: dacă vrei să scrii multe cărți, nu vei isprăvi niciodată, și mult studiu slăbește trupul!
13 Să ascultăm deci încheierea tuturor celor spuse: Teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui – aceasta este datoria oricărui om! 14 Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.