1 și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească! 2 Dacă nu vrei să‑l lași să plece, iată că am să lovesc cu broaște toată întinderea țării tale. 3 Râul va mișuna de broaște, și ele se vor sui și vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit și în patul tău, în casele slujitorilor tăi și ale poporului tău, în cuptoarele și în covețile de frământat. 4 Chiar și pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi se vor sui broaștele.’»”
5 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron : «Întinde‑ți mâna cu toiagul tău peste râuri, peste canale și peste iazuri și scoate broaște din ele peste țara Egiptului!»” 6 Aaron și‑a întins mâna peste apele Egiptului și a scos din ele broaște, care au acoperit țara Egiptului. 7 Dar și vrăjitorii au făcut la fel prin descântecele lor: și ei au făcut să apară broaște peste țara Egiptului.
8 Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis : „Rugați‑vă DOMNULUI să îndepărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las poporul să plece să‑I aducă jertfe DOMNULUI!” 9 Moise i‑a zis lui Faraon: „Binevoiește și spune‑mi când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie nimicite de la tine și din casele tale și să rămână numai în Râu!” 10 El i‑a răspuns: „Mâine.” Și Moise i‑a zis: „Va fi după cuvântul tău, ca să știi că nimeni nu este ca DOMNUL, Dumnezeul nostru. 11 Broaștele vor fi îndepărtate de la tine și din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în Râu.”
12 Moise și Aaron au ieșit de la Faraon, și Moise a strigat către DOMNUL cu privire la broaștele pe care le‑a adus peste Faraon. 13 DOMNUL a făcut după cuvântul lui Moise, și broaștele din case, din curți și din ogoare au murit. 14 Le‑au strâns grămezi‑grămezi, și țara s‑a împuțit. 15 Când Faraon a văzut că are răgaz, și‑a împietrit inima și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL.
Urgia a treia: țânțarii
16 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți toiagul și lovește țărâna pământului, și se va preface în țânțari în toată țara Egiptului!»” 17 Așa au făcut: Aaron și‑a întins mâna cu toiagul său și a lovit țărâna pământului, și aceasta s‑a prefăcut în țânțari pe oameni și pe vite. Toată țărâna pământului s‑a prefăcut în țânțari în toată țara Egiptului. 18 Vrăjitorii au căutat să facă și ei țânțari prin descântecele lor, dar n‑au putut. Iar țânțarii erau pe oameni și pe vite. 19 Și vrăjitorii i‑au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s‑a îndârjit și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL.
Urgia a patra: muștele
20 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Trezește‑te dis‑de‑dimineață și du‑te înaintea lui Faraon! Iată, el va ieși la apă; să‑i spui: «Așa vorbește DOMNUL : ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! 21 Dacă nu‑Mi vei lăsa poporul să plece, iată că voi trimite roiuri de muște asupra ta, a slujitorilor tăi, a poporului tău și a caselor tale; se vor umple de muște toate casele egiptenilor, ba chiar și pământul pe care se află. 22 Dar în ziua aceea Mă voi purta altfel cu ținutul Goșen, unde locuiește poporul Meu, și acolo nu vor fi muște, ca să cunoști că Eu, DOMNUL, sunt în mijlocul acelui ținut. 23 Voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.’»” 24 DOMNUL a făcut așa: muștele au năvălit roiuri‑roiuri în casa lui Faraon și în casele slujitorilor lui, și în toată țara Egiptului a fost prăpăd pe pământ din cauza muștelor.
25 Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Duceți‑vă să Îi aduceți jertfe Dumnezeului vostru aici în țară!” 26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem așa, căci jertfele aduse DOMNULUI, Dumnezeului nostru, sunt o urâciune pentru egipteni. Și dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o urâciune pentru ei, oare nu ne vor ucide cu pietre? 27 Vom face un drum de trei zile în pustiu și acolo Îi vom aduce jertfe DOMNULUI, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.” 28 Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecați ca să Îi aduceți jertfe DOMNULUI, Dumnezeului vostru, în pustiu; numai să nu vă îndepărtați prea mult, dacă plecați . Rugați‑vă pentru mine!” 29 Moise a răspuns: „Iată, voi ieși de la tine și mă voi ruga DOMNULUI. Roiurile de muște se vor îndepărta de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui mâine. Dar să nu ne înșele Faraon iarăși, nelăsând poporul să plece ca să Îi aducă jertfe DOMNULUI.”
30 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. 31 DOMNUL a făcut după cuvântul lui Moise și a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui; n‑a mai rămas nici urmă de ele . 32 Dar Faraon și‑a împietrit inima și de această dată și n‑a lăsat poporul să plece.