1 Hristos ne‑a izbăvit ca să avem libertate. Rămâneți deci tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.
Libertatea creștină
2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic. 3 Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea. 4 Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v‑ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. 5 Căci noi, cu ajutorul Duhului, așteptăm prin credință dreptatea la care nădăjduim. 6 Căci în Hristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează, ci credința care lucrează prin dragoste.
7 Voi alergați bine; cine v‑a tăiat calea ca să n‑ascultați de adevăr? 8 Această formă de înduplecare nu vine de la Cel ce vă cheamă. 9 Puțină drojdie face să dospească toată plămădeala. 10 Eu sunt încredințat în Domnul în ce vă privește că nu veți gândi altfel. Iar cel ce vă tulbură își va purta osânda, oricine ar fi el. 11 Dar eu , fraților, dacă mai propovăduiesc circumcizia, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s‑a dus . 12 Și tăia‑s‑ar odată cei ce vă tulbură!
13 Voi ați fost chemați la libertate, fraților. Numai nu faceți din libertate un prilej ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți‑vă unii altora în dragoste! 14 Căci toată Legea se cuprinde într‑o singură poruncă: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți . 15 Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu vă nimiciți unii pe alții!
Faptele firii pământești și roada Duhului
16 Zic dar: umblați prin Duhul, și astfel nu veți împlini poftele firii pământești! 17 Firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul – împotriva firii pământești, căci acestea se împotrivesc una alteia, ca să nu faceți tot ce vreți. 18 Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. 19 Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: [adulterul,] desfrâul, necurăția, dezmățul, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, ambiția egoistă , mâniile, intrigile, dezbinările, împărțirea în grupuri, 21 invidiile, [uciderile,] bețiile, chefurile și altele de felul acesta. Cu privire la ele vă spun mai dinainte, cum am mai spus: cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. 22 Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea , facerea de bine, credincioșia , 23 blândețea, înfrânarea. Legea nu este împotriva unor astfel de lucruri. 24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și‑au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. 25 Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul! 26 nu umblăm după slavă deșartă, întărâtându‑ne unii pe alții și fiind invidioși unii pe alții.