1 „Sunați din trâmbiță în Sion!
Dați un strigăt de alarmă pe muntele Meu cel sfânt!”
Să tremure toți locuitorii țării,
pentru că vine ziua DOMNULUI ,
este aproape!
2 O zi de întuneric și de negură,
o zi de nori și de întunecime.
Cum se întinde bezna peste munți,
așa vine un popor mare și puternic
cum n‑a mai fost din veac
și nici în vremurile viitoare nu va mai fi.

3 Arde focul înaintea lor
și pâlpâie flacăra după ei.
Înaintea lor, țara era ca o grădină a Edenului ,
și după el este un pustiu sterp;
nimic nu‑i scapă.
4 Au înfățișare de cai
și gonesc ca niște călăreți.
5 Huruie ca niște care
ce sar peste culmile munților,
ca sfârâitul flăcărilor
ce mistuie miriștea,
ca un popor puternic
pregătit de luptă.

6 Tremură popoarele înaintea lor
și toate fețele pălesc .
7 Aleargă în pas războinic,
se suie pe ziduri ca niște viteji încercați.
Fiecare ține drumul drept
și nu se abate din cale.
8 Nu se împing unii pe alții,
fiecare ține șirul
și se năpustesc prin sulițe
fără să rupă rândurile.
9 Năvălesc în cetate,
aleargă pe ziduri,
se suie pe case
și intră pe fereastră ca hoții .

10 Înaintea lor se cutremură pământul ,
se zguduie cerurile,
soarele și luna se întunecă
și stelele își pierd strălucirea.
11 DOMNUL face să tune glasul Lui
înaintea oștirii Sale ,
căci tabăra Lui este foarte mare
și cel ce împlinește cuvântul Lui este puternic.
Da, ziua DOMNULUI este mare
și nespus de înfricoșătoare;
cine o va putea suferi?
Îndemn la pocăință
12 „Dar chiar acum”,
zice DOMNUL,
„întoarceți‑vă la Mine cu toată inima,
cu post, cu plânset și bocet!”
13 Sfâșiați‑vă inimile , nu hainele !
Întoarceți‑vă la DOMNUL, Dumnezeul vostru!
Căci El este milostiv și îndurător,
îndelung răbdător și bogat în bunătate
și Se căiește de rău.
14 Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi,
lăsând în urma Sa o binecuvântare ,
ofrande și jertfe de băutură
pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru?

15 Sunați din trâmbiță în Sion!
Vestiți un post,
chemați o adunare sfântă!
16 Strângeți poporul,
sfințiți adunarea !
Aduceți-i pe bătrâni
și strângeți copiii,
chiar și pruncii de la țâță!
Să iasă mirele din iatac
și mireasa, din odaia ei!
17 Preoții, slujitorii DOMNULUI,
să plângă între pridvor și altar și să zică:
DOAMNE, îndură‑Te de poporul Tău!
Nu da de ocară moștenirea Ta,
n‑o face de batjocura popoarelor!
De ce să se zică printre neamuri:
«Unde este Dumnezeul lor?»”
Răspunsul lui Dumnezeu
18 DOMNUL a devenit gelos pentru țara Lui
și S‑a îndurat de poporul Său.
19 DOMNUL a răspuns și a zis poporului Său:
„Iată, vă trimit grâu,
must și untdelemn proaspăt,
ca să vă săturați,
și nu vă voi mai face
de ocară între neamuri.
20 Voi îndepărta de la voi vrăjmașul de la miazănoapte ,
îl voi izgoni într‑un pământ uscat și pustiu:
fruntea oștirii – în Marea de Răsărit,
iar coada oștirii – în Marea de Apus ;
duhoarea lui se va ridica în sus
și miasma lui se va înălța în văzduh,
căci a făcut lucruri mari.”
21 Nu te teme, pământule,
ci bucură‑te și veselește‑te,
căci DOMNUL face lucruri mari!
22 Nu vă temeți, fiare de pe câmp ,
căci pășunile pustiei vor înverzi iarăși;
pomii își vor da roadele,
iar smochinul și vița își vor da belșugul!
23 Bucurați‑vă, copii ai Sionului,
și veseliți‑vă în DOMNUL, Dumnezeul vostru,
căci El va turna peste voi din belșug ploaie timpurie ,
și ploaie târzie în luna întâi.
24 Ariile se vor umple de grâu,
iar linurile vor da pe dinafară de must și de untdelemn.

25 „Vă voi despăgubi pentru anii
pe care i‑au mâncat lăcusta arbe,
și lăcustele ielec, hasil și gazam,
oștirea Mea cea mare
pe care am trimis‑o împotriva voastră.
26 Veți mânca și vă veți sătura
și veți lăuda Numele DOMNULUI, Dumnezeului vostru,
care va face minuni cu voi,
iar poporul Meu nu va mai fi niciodată de ocară.
27 Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel,
că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.
Nu este altul afară de Mine .
Și poporul Meu nu va mai fi niciodată de ocară.
Ziua Domnului
28 După ce se vor întâmpla aceste lucruri ,
voi turna Duhul Meu peste orice făptură.
Fiii și fiicele voastre vor profeți,
bătrânii voștri vor visa vise
și tinerii voștri vor avea vedenii.
29 Chiar și peste robi și peste roabe
voi turna Duhul Meu în zilele acelea.
30 Voi face semne în ceruri și pe pământ:
sânge, foc și stâlpi de fum;
31 soarele se va preface în întuneric
și luna, în sânge
înainte să vină ziua DOMNULUI,
ziua cea mare și înfricoșată.
32 Atunci, oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit.
Căci mântuirea va fi pe muntele Sion și la Ierusalim,
după cum a făgăduit DOMNUL,
și între cei rămași pe care‑i va chema DOMNUL.