Pilda semănătorului
(Matei 13:1‑9. Luca 8:4‑8)
1 Isus a început iarăși să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s‑a adunat la El o mulțime mare de oameni , așa că S‑a suit și a stat într‑o barcă, pe mare; iar oamenii stăteau pe țărmul mării. 2 Apoi a început să‑i învețe multe lucruri în pilde; și în învățătura pe care le‑o dădea, le spunea: 3 „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat‑o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n‑avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n‑avea pământ adânc, 6 dar când a răsărit soarele, s‑a veștejit și, pentru că n‑avea rădăcină, s‑a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit‑o și n‑a dat rod. 8 Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9 Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!”
Rostul pildelor
(Matei 13:10‑17. Luca 8:9‑10)
10 Când au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. 11 „Vouă” , le‑a zis El, „v‑a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12 pentru ca ,
deși privesc, să privească și să nu vadă,
deși aud, să audă și să nu înțeleagă,
pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați.
Tâlcuirea pildei semănătorului
(Matei 13:18‑23. Luca 8:11‑15)
13 El le‑a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde? 14 Semănătorul seamănă Cuvântul. 15 Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16 Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie, 17 dar n‑au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată. 18 Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul, 19 dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. 20 Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina ținută sub obroc
(Luca 8:16‑18)
21 El le‑a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Nimic nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală. 23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” 24 El le‑a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult. 25 Căci celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.”
Pilda seminței
26 El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27 fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28 Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde , apoi spic, după aceea grâu în spic. 29 Când rodul este copt, omul pune îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.”
Pilda grăuntelui de muștar
(Matei 13:31‑32. Luca 13:18‑19)
30 El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31 Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ. 32 Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină ; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.”
33 Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă. 34 Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era deoparte cu ucenicii, le explica acestora totul.
Potolirea furtunii
(Matei 8:23‑27. Luca 8:22‑25)
35 În aceeași zi, seara, Isus le‑a zis: „Să trecem pe malul celălalt!” 36 Lăsând mulțimea, ucenicii L‑au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci. 37 S‑a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse. 38 Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L‑au trezit și I‑au zis: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” 39 Și sculându‑Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește‑te!” Vântul a stat și s‑a făcut o liniște adâncă. 40 Apoi le‑a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?” 41 I‑a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?”