E mandin thai e pativ sî sa khančimata.
1 Sî khă nasulimos, kai dikhlem les tala o kham, thai sao maladeol butivar maškar le manuši.
2 Sî, kadeadar, khă manuši saves dea les o Dell mandimata, bravalimata, thai slavimos, kadea kă či nigrăl naimos khančestar anda so kamel lehko duxo; ta o Dell či mekăles te bukuril pe lendar, ta khă străino bukuril pe lendar: khadoa sî khă khančimos thai khă nasul baro.
3 Orta kana khă manuši avela les ăkh šell šeave, thai traila but bărši, – or sode dă but bareola o dindimos lehkă desăngo le băršengo lehkă, ta kana či čeaileol lehko dii le lašimatăngo tidine lestar, thai či kana koa prahomos nai les rig, me phenau kă ăkh nakota sî mai baxtali sar leste.
4 Kă kadea mai palal xasaol pehkă avimasa, jealtar ando tuneriko, thai o anau ašel lakă garado tunerikosa;
5 či dikhlea, čina či prinjeande le khames; anda kodea sî mai mišto latar dă sar le manušestar kodolestar.
6 Thai te traisardino duvarăs pokh mia bărši khă kadalestar manuši, bi te bukuril pe baxtalimastar, či jean saoŕă andekh than?
7 Soa ašadimos le manušehko sî anda lehko mui, thai varesar lehkă kamblimata či pherdeon čiăkhdata.
8 Kă so sî le xaranes mai but dă sar le čealades? Sao valoso sî le bibaxtales kai jeanel te phiravel pe angla kola le juwinde?
9 Mai mišto so dikhăs le iakhănça dă sar le kovlearimata le kamblimatpăngă bipherdine: i kadea sî khă xasardimos thai prastaimos palai bravall.
10 So sî o manuši, prinjeandeol pe pala o anau kai dea pe lehkă dămult: jeangleol pe kă sî andai phuw, thai naštil te krisînil pe kolesa mai zuralo sar leste.
11 Kă orta te kărăla mai but orba, kai dăsar butearăl o xasardimos, sao valoso sî le manušes anda late?
12 Kă kon jeanel so sî mišto andoa manuši ande čivava, ande sal des lehka čivavakă le čivaimahkă xasardino, kai nakhavele sar khă ušal? Thai kon dašti te phenel le manušehkăso avela pala leste tala o kham?
Averea și cinstea sunt deșertăciuni
1 Este un rău pe care l‑am văzut sub soare și care s‑a înmulțit între oameni. 2 Este, de pildă, un om căruia Dumnezeu i‑a dat avere, bogății și slavă, așa că nu duce lipsă de nimic din tot ce‑i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu‑i îngăduie să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă: aceasta este deșertăciune și un mare rău.
3 Dacă ar zămisli cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani, dacă zilele anilor lui ar fi multe la număr , dar nu i se satură sufletul de bunătăți și nici de înmormântare n‑are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. 4 Căci aceasta din urmă vine degeaba și se duce în întuneric, și în întuneric îi rămâne numele; 5 soare n‑a văzut și n‑a cunoscut, dar are mai multă odihnă decât omul . 6 Și dacă ar trăi chiar de două ori o mie de ani fără să vadă binele, nu merg oare toate într‑un singur loc?
7 Toată osteneala omului este pentru gura lui
și nu i se satură sufletul niciodată.
8 Ce folos are înțeleptul față de nebun?
Și săracul care știe cum să umble înaintea celor vii?
9 Mai bine să te mulțumești cu ce ai sub ochi
decât să umbli după ce‑ți poftește sufletul:
și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
10 Ce există a primit deja nume; se știe și ce este omul ,
că nu e în stare să se judece cu Cel mai tare decât el.
11 Căci există multe cuvinte
care înmulțesc deșertăciunea,
dar ce folos are omul din ele?
12 Cine știe ce este bine pentru om în viață, în cursul zilelor traiului său deșert, pe care le petrece ca o umbră? Și cine i‑ar putea spune omului ce va fi după el sub soare?