O Isaia ando kandimos.
1 Ando bărši le mullimahko le thagarehko Ozia, dikhlem le Raies bešlindoi pe khă skamin raimahko but učio, thai le podea Lehka raxameakă pherănas o Templo.
2 Le serafimea bešenas opral pa Leste, thai sas le sogoden po šou phaka: duiença garavenas pehko mui, duiença garavenas pehkă pînŕă, thai duiença xureanas.
3 Çîpinas iekh avrăste, thai phenenas: „Sfînto, sfînto, sfînto sî o Rai le oštirengo! Sai phuw sî pherdi Lehkă barimastar!”
4 Thai izdranas le pragurea le udarăhkă andoa mui kai ašundeolas pe thai o khăr pherdi'lo thuw.
5 Atunčeara phendem: „Au mandar! Sîm xasardo, kă sîm khă manuši uštença biujearde, bešeau ando maškar khă poporohko sa le uštença biujearde, thai dikhlem mîŕă iakhănça le Thagares, o Rai le oštirengo!”
6 Ta iekh andal serafimea xureai'lo karing mande khă angarăsa astardo ando vast, kai leasas les le kleašteosa poa altarii.
7 Azbadea muŕo mui lesa, thai phendea: „Dikta, azbadindoi pe o angar kadoa te uštendar, e bikris tiri sî dureardi thai e bezex tiri sî iertime!”
8 Ašundem o mui le Raiehko, pušlindoi: „Kas te tradau, thai kon jeala anda Amende?” Me demanglal: „Dikta ma, trade ma!”
9 O phendea atunčeara: „Jea thai phen le poporohkă kadalehkă: „Andeiekh sa ašunena thai či atearăna; andeiekh sa dikhăna, thai či prinjeanena!”
10 Baŕar o illo kadale poporohko, kărles zurallo kanendar, thai garav lehkă iakha kaste na dikhăl le iakhănça, te na ašunel le kanença, te na atearăl le illesa, te na amboldel pe Mande, thai te avel sasteardo.”
11 Thai me pušlem: „Ji kana, Raia?” O deanglal: „Ji kana ašena le četăçi pustii thai bi manušengo; ji kana či mai avela khonikh andel khăra, thai o čem ašela pusto dă sa;
12 Ji kana durearăla o Rai le manušen, thai o čem ašela khă marea pusto.
13 Thai orta o dešto rig te mai ašela anda le bešlitorea, avena xasardine i on ka pehko širo. Ta, pala sar o terebinrto thai o stejarii nikrăl pesti bučiuma anda o angluminos, kana sî šindine, sa kadea, khă sămînça sfînto kărdeola pe pale andoa poporo kadoa.”
Isaia vede slava Domnului
1 În anul morții împăratului Ozia am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie înalt și ridicat și poalele lui au umplut templul. 2 Serafimii stăteau deasupra lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acoperea fața, cu două își acoperea picoarele și cu două zbura. 3 Și striga unul către altul și zicea: Sfânt , sfânt, sfânt, este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de slava lui. 4 Și temeliile pragurilor se zguduiau de glasul celui ce striga și casa s‐a umplut de fum. 5 Atunci am zis: Vai de mine! căci sunt pierdut; căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; căci ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor. 6 Și unul din serafimi a zburat spre mine și avea în mână un cărbune aprins pe care‐l luase cu cleștele de pe altar . 7 Și l‐a atins de gura mea și a zis: Iată, acesta s‐a atins de buzele tale și nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit. 8 Și am auzit glasul Domnului zicând: Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi ? Și eu am zis: Iată‐mă, trimite‐mă. 9 Și el a zis: Du‐te și spune poporului acestuia: Auzind veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. 10 Îngrașă inima poporului acestuia și îngreuiază‐i urechile și lipește‐i ochii: ca să nu vadă cu ochii săi și să nu audă cu urechile sale și să nu înțeleagă cu inima sa și să se întoarcă și să fie vindecat. 11 Atunci am zis: Doamne, până când? Și el a zis: Până se vor pustii cetățile, fără locuitori și casele fără oameni și ogorul se va pustii cu totul, 12 și Domnul va îndepărta pe om și vor fi multe locuri pustii în mijlocul țării. 13 Și a zecea parte tot va fi în ea și se va întoarce și va fi păscută, ca terebintul și stejarul a căror tulpină rămâne după tăiere: tulpina sa este sămânța sfântă.