Altarul tămâierii
1 Să faci un altar pentru arderea tămâii. Să‑l faci din lemn de salcâm. 2 Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea – tot de un cot. Să fie pătrat, iar înălțimea lui să fie de doi coți. Coarnele lui să fie dintr‑o bucată cu el. 3 Să‑i fereci cu aur curat atât partea de sus, cât și laturile lui de jur împrejur și coarnele lui și să‑i faci un chenar din aur de jur împrejur. 4 Să‑i faci câte două verigi din aur sub chenar, să le faci pe cele două laturi ale lui, pe cele două părți, și să fie locașuri pentru drugi, ca să‑l porți cu ei. 5 Drugii să‑i faci din lemn de salcâm și să‑i fereci cu aur. 6 Să așezi altarul în fața catapetesmei care este înaintea Chivotului Mărturiei (în fața Capacului Ispășirii, care este deasupra Mărturiei) , acolo unde Mă voi întâlni cu tine. 7 Aaron va arde pe el tămâie înmiresmată; în fiecare dimineață, când va pregăti candelele, să ardă tămâie 8 și de asemenea în amurg, când va așeza candelele, să ardă tămâie. Tămâia să ardă necurmat înaintea DOMNULUI, din neam în neam. 9 Să nu aduceți pe altar nici tămâie străină , nici ardere‑de‑tot, nici ofrandă și să nu turnați pe el nicio jertfă‑de‑băutură. 10 Aaron să facă ispășire pe coarnele altarului o dată pe an; din sângele ispășitor al jertfei‑pentru‑păcat, să facă ispășire pentru el o dată pe an, din neam în neam. Acesta să fie un lucru preasfânt înaintea DOMNULUI.”
Darurile pentru Sfântul Lăcaș
11 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 12 „Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel și îi vei înscrie, fiecare din ei să dea DOMNULUI un dar pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie între ei nicio urgie cu prilejul acestei înscrieri. 13 Toți cei ce vor fi cuprinși în numărătoare să dea astfel: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Lăcaș (care are douăzeci de ghere); jumătatea de siclu va fi un dar pentru DOMNUL. 14 Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul pentru DOMNUL. 15 Bogatul să nu plătească mai mult și săracul să nu plătească mai puțin de o jumătate de siclu, ca să dea darul pentru DOMNUL, pentru răscumpărarea sufletelor voastre. 16 Să primești de la fiii lui Israel argintul pentru răscumpărare și să‑l dai pentru slujba de la Cortul Întâlnirii. Aceasta va fi pentru fiii lui Israel o aducere aminte înaintea DOMNULUI pentru răscumpărarea sufletelor lor.”
Ligheanul de aramă
17 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 18 „Să faci un lighean din aramă, cu temelia din aramă, pentru spălare. Să‑l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să torni apă în el. 19 Aaron și fiii lui își vor spăla în apa din el mâinile și picioarele. 20 Să se spele cu apă, ca să nu moară, când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba și ca să aducă DOMNULUI jertfe arse de foc. 21 Își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară . Aceasta va fi o rânduială veșnică pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.”
Untdelemnul sfânt și tămâia
22 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: 23 „Ia din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă vărsată, jumătate din aceasta (adică două sute cincizeci de sicli) de scorțișoară înmiresmată, două sute cincizeci de sicli de trestie înmiresmată, 24 cinci sute de sicli de casia, după siclul sfânt, și un hin de untdelemn de măsline! 25 Să faci untdelemnul pentru ungerea sfântă, un amestec înmiresmat, după meșteșugul negustorilor de miresme. Acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă. 26 Cu el vei unge Cortul Întâlnirii și Chivotul Mărturiei, 27 masa și toate uneltele ei, sfeșnicul și uneltele lui, altarul tămâierii, 28 altarul arderilor‑de‑tot și toate uneltele lui, ligheanul și temelia lui. 29 Să le sfințești, și ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfințit. 30 Să‑i ungi de asemenea pe Aaron și pe fiii lui și să‑i sfințești, ca să‑Mi fie preoți. 31 Să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmașii voștri. 32 Să nu se ungă cu el trupul niciunui om și să nu faceți alt untdelemn ca el, după același amestec. Acesta este sfânt, și sfânt să fie pentru voi. 33 Oricine va face un amestec ca acesta sau va unge cu el un străin va fi nimicit din poporul lui.»”
34 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Ia mirodenii – stactă, onică, galban – și tămâie curată în aceeași măsură! 35 Să faci tămâie înmiresmată, pregătită după meșteșugul negustorilor de mir; să fie sărată, curată și sfântă. 36 Să pisezi mărunt o parte din ea și s‑o pui înaintea Mărturiei, în Cortul Întâlnirii, acolo unde Mă voi întâlni cu tine. Să fie pentru voi un lucru preasfânt. 37 Tămâie ca aceasta, în același amestec, să nu vă faceți: va fi sfântă pentru voi și păstrată pentru DOMNUL. 38 Oricine va face tămâie ca aceasta ca s‑o miroasă va fi nimicit din poporul lui.”