David împărat
1 Tot Israelul s-a strâns la David, la Hebron, zicând: „Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta. 2 Odinioară, chiar când era Saul împărat, tu duceai și aduceai pe Israel înapoi. Domnul Dumnezeul tău ți-a zis: ‘Tu vei paște pe poporul Meu Israel și tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.’” 3 Astfel, toți bătrânii lui Israel au venit la împărat, la Hebron, și David a făcut legământ cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după Cuvântul Domnului, spus prin Samuel . 4 David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau iebusiții, locuitorii țării. 5 Locuitorii Iebusului au zis lui David: „Nu vei intra aici.” Dar David a luat cetățuia Sionului – aceasta este cetatea lui David. 6 David zisese: „Oricine va bate cel dintâi pe iebusiți va fi căpetenie și domn.” Ioab, fiul Țeruiei, s-a suit cel dintâi și a ajuns căpetenie. 7 David s-a așezat în cetățuie, de aceea au numit-o cetatea lui David. 8 A făcut zid împrejurul cetății de la Milo, de jur împrejur, și Ioab a dres cealaltă parte a cetății. 9 David ajungea din ce în ce mai mare și Domnul oștirilor era cu el.
Vitejii lui David
10 Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David și care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-și întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel. 11 Iată, după numărul lor, vitejii care erau în slujba lui David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o singură dată. 12 După el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul, unul din cei trei războinici. 13 El era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pământ plină cu orz, și poporul fugea dinaintea filistenilor. 14 S-au așezat în mijlocul ogorului, l-au ocrotit și au bătut pe filisteni. Și Domnul a dat o mare izbăvire. 15 Trei din cele treizeci de căpetenii s-au coborât la David pe stâncă, în peștera Adulam, când tabăra filistenilor era în valea refaimiților. 16 David era atunci în cetățuie, și o ceată a filistenilor era la Betleem. 17 David a avut o dorință și a zis: „Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?” 18 Atunci, cei trei bărbați au trecut prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o și au dat-o lui David, dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului. 19 El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sângele acestor oameni care s-au dus cu primejdia vieții lor? Căci cu primejdia vieții lor au adus-o.” Și n-a voit s-o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji. 20 Abișai , fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât, și i-a mers faima între cei trei. 21 El era cel mai cu vază din cei trei, din rândul al doilea, și a fost căpetenia lor, dar n-a ajuns pe cei trei dintâi. 22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om de preț și vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu într-o zi când căzuse zăpada. 23 El a ucis pe un egiptean care avea o statură de cinci coți și avea în mână o suliță ca sulul unui țesător; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu ea. 24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și i-a mers faima printre cei trei viteji. 25 Era cel mai cu vază din cei treizeci, dar n-a ajuns pe cei trei dintâi. David l-a primit în sfatul celor mai aproape de el. 26 Vitejii oștirii:
Asael , fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem; 27 Șamot, din Haror; Heleț, din Palon; 28 Ira, fiul lui Icheș, din Tecoa; Abiezer, din Anatot; 29 Sibecai, Hușatitul; Ilai, din Ahoah; 30 Maharai, din Netofa; Heled, fiul lui Baana, din Netofa; 31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin; Benaia, din Piraton; 32 Hurai, din Nahale-Gaaș; Abiel, din Araba; 33 Azmavet, din Baharum; Eliahba, din Șaalbon; 34 Bene-Hașem, din Ghizon; Ionatan, fiul lui Șaghe, din Harar; 35 Ahiam, fiul lui Sacar, din Harar; Elifal, fiul lui Ur; 36 Hefer, din Mechera; Ahia, din Palon; 37 Hețro, din Carmel; Naarai, fiul lui Ezbai; 38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; 39 Țelec, Amonitul; Nahrai, din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei; 40 Ira, din Ieter; Gareb, din Ieter; 41 Urie, Hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai; 42 Adina, fiul lui Șiza, Rubenitul, căpetenia rubeniților, și treizeci împreună cu el; 43 Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat, din Mitni; 44 Ozia, din Aștarot; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer; 45 Iediael, fiul lui Șimri; Ioha, fratele său, Tițitul; 46 Eliel, din Mahavim; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam; Itma, Moabitul; 47 Eliel, Obed și Iaasiel-Mețobaia.
David se face împărat
1 Și tot Israelul s‐a adunat la David în Hebron, zicând: Iată suntem osul tău și carnea ta. 2 Și chiar și mai înainte, când era Saul împărat, tu erai acela care scoteai și aduceai pe Israel. Și Domnul Dumnezeul tău ți‐a zis: Tu să paști pe poporul meu Israel și tu să fii domn peste poporul meu Israel. 3 Și toți bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron și David a făcut legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului și au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului prin Samuel . 4 Și David a plecat cu tot Israelul la Ierusalim, adică Iebus și acolo erau iebusiții, locuitorii țării. 5 Și locuitorii din Iebus au zis lui David: Nu vei intra aici. Dar David a luat cetățuia Sion, adică cetatea lui David. 6 Și David a zis: Cel ce va bate mai întâi pe iebusiți, va fi cap și mai mare. Și Ioab, fiul Țeruiei, s‐a suit cel dintâi și s‐a făcut cap. 7 Și David a locuit în cetățuie; de aceea au numit‐o cetatea lui David. 8 Și a zidit cetatea de jur împrejur, adică de la Milo de jur împrejur și Ioab a dres rămășița cetății. 9 Și David se făcea tot mai mare și mai mare și Domnul oștirilor era cu el.
Vitejii lui David
10 Și aceștia sunt capii vitejilor pe care‐i avea David, care s‐au arătat tari cu el, în împărăția sa, cu tot Israelul, ca să‐l facă împărat după cuvântul Domnului despre Israel. 11 Și acesta este numărul vitejilor pe care‐i avea David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, capul celor treizeci; el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute, uciși dintr‐o dată. 12 Și după el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul; el era unul dintre cei trei viteji. 13 El a fost cu David la Pas‐Damim, unde s‐au adunat filistenii la luptă și era o țarină plină cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor. 14 Și au stătut în mijlocul țarinei și au apărat‐o și au bătut pe filisteni. Și Domnul i‐a mântuit cu o mare mântuire. 15 Și trei din cei treizeci de capi s‐au pogorât la stâncă la David în peștera Adulam și oastea filistenilor era tăbărâtă în valea Refaim. 16 Și David era atunci în întăritură și straja filistenilor era atunci în Betleem. 17 Și David a poftit și a zis: O, de‐mi va da cineva apă de băut din fântâna din Betleem, care este la poartă! 18 Și cei trei au năvălit prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna Betleem care este la poartă și au luat și au adus la David. Dar David n‐a voit s‐o bea, ci a vărsat‐o ca dar de băutură Domnului. 19 Și a zis: Să mă ferească Dumnezeul meu să fac aceasta! Oare voi bea eu sângele acestor oameni cu viețile lor? Căci cu viețile lor au adus‐o. Și n‐a voit s‐o bea. Acestea au făcut cei trei viteji. 20 Și Abișai , fratele lui Ioab, era capul celor trei. Și el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute și i‐a ucis, și a avut un nume între cei trei. 21 Din cei trei el a fost mai prețuit decât cei doi și a fost mai marele lor, dar n‐a ajuns pe cei dintâi trei. 22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz din Cabțeel care făcuse fapte mari a ucis doi lei ai Moabului: și s‐a pogorât și a ucis un leu într‐o groapă într‐o zi pe zăpadă. 23 Și a ucis pe egiptean, un bărbat de statură mare, de cinci coți de înalt. Și în mâna egipteanului era o suliță ca sulul țesătorului și s‐a pogorât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l‐a ucis cu chiar sulița sa. 24 Aceasta a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a avut un nume între cei trei viteji. 25 Iată el a fost mai prețuit decât cei treizeci dar n‐a ajuns la cei trei. Și David l‐a pus peste garda sa. 26 Și vitejii oștirilor erau: Asael , fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem, 27 Șamot, Haroritul; Heleț, Palonitul; 28 Ira, fiul lui Icheș, Tecoitul; Abiezer, Anatotitul; 29 Sibecai, Hușatitul; Ilai, Ahohitul; 30 Maharai, Netofatitul; Heled, fiul lui Baana, Netofatitul; 31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea copiilor lui Beniamin; Benaia, Piratonitul; 32 Hurai, din Nahale‐Gaaș; Abiel, Arbatitul; 33 Azmavet, Baharumitul; Eliahba, Șaalbonitul; 34 Bene‐Hașem, Ghizonitul; Ionatan, fiul lui Șaghe, Hararitul; 35 Ahiam, fiul lui Sacar, Hararitul; Elifal, fiul lui Ur; 36 Hefier, Mecheratitul; Ahia, Palonitul; 37 Hețro, Carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai; 38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; 39 Telec, Amonitul; Nahrai, Berotitul, purtătorul de arme al lui Ioab, fiul Țeruiei; 40 Ira, Ieteritul; Gareb, Ieteritul; 41 Urie, Hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai; 42 Adina, fiul lui Șiza, Rubenitul, căpitan al Rubeniților, și cu el treizeci. 43 Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat, Mitnitul; 44 Ozia, Aștarotitul; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, Aroeritul; 45 Iediael, fiul lui Șimri; și Ioha, fratele său, Tițitul; 46 Eliel, Mahavimitul; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam și Itma, Moabitul, 47 Eliel și Obed și Iaasiel, Mețobaitul.