1 El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.”
Schimbarea la față
2 După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor. 3 Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe , de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da. 4 Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și sta de vorbă cu Isus. 5 Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” 6 Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase. 7 A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” 8 Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei. 9 Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morți. 10 Ei au păstrat în ei lucrul acesta și se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morți. 11 Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?” 12 El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi și va așeza din nou toate lucrurile, tot așa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult și să fie defăimat. 13 Dar Eu vă spun că Ilie a și venit și ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
Vindecarea unui îndrăcit
14 Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei. 15 De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat și a alergat la El să I se închine. 16 El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebați cu ei?” 17 Și un om din norod I-a răspuns : „Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. 18 Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâșnește din dinți și rămâne țeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, și n-au putut.” 19 „O, neam necredincios!” , le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceți-l la Mine.” 20 L-au adus la El. Și, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă la gură. 21 Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa?” „Din copilărie”, a răspuns el. 22 „Și, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne.” 23 Isus a răspuns: „Tu zici: ‘Dacă poți.’ Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!” 24 Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” 25 Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși din copilul acesta și să nu mai intri în el.” 26 Și duhul a ieșit, țipând și scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit!” 27 Dar Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare. 28 Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” 29 „Acest soi de draci” , le-a zis El, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”
Isus vestește moartea și învierea Sa
30 Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni că trece. 31 Căci învăța pe ucenicii Săi și zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.” 32 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.
Cine este cel mai mare?
33 Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?” 34 Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să știe cine este cel mai mare. 35 Atunci, Isus a șezut jos, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!” 36 Și a luat un copilaș și l-a așezat în mijlocul lor, apoi l-a luat în brațe și le-a zis: 37 „Oricine primește pe unul din acești copilași în Numele Meu Mă primește pe Mine și oricine Mă primește pe Mine nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Pricinile de păcătuire
WhatsApp Image 2022-01-23 at 8.49.48 AM(1)
38 Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” 39 „Nu-l opriți” , a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. 40 Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41 Și oricine vă va da de băut un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata. 42 Dar , dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 45 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, 46 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 47 Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei, 48 unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 49 Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare. 50 Sarea este bună , dar, dacă sarea își pierde puterea de a săra, cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi înșivă și să trăiți în pace unii cu alții.”
1 Și le‐a zis: Adevărat vă spun că sunt unii aici din cei de față care nu vor gusta moarte până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venită în putere.
Schimbarea la față
2 Și după șase zile, Isus ia cu sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și‐i duce într‐un munte înalt singuri la o parte. Și s‐a schimbat la față înaintea lor, 3 și veșmintele lui s‐au făcut strălucitoare, foarte albe , cum nu poate înălbi un înălbitor pe pământ astfel. 4 Și Ilie li s‐a arătat împreună cu Moise și vorbeau împreună cu Isus. 5 Și Petru răspunde și zice lui Isus: Rabi, este bine ca să fim aici și să facem trei colibe, ție una și lui Moise una și lui Ilie una. 6 Căci nu știa ce să răspundă, căci erau plini de spaimă. 7 Și s‐a făcut un nor umbrindu‐i și a fost un glas din nor: Acesta este Fiul meu cel iubit; ascultați de el. 8 Și deodată când au privit împrejur, n‐au văzut pe nimeni decât numai pe Isus singur cu ei. 9 Și pe când se pogorau din munte, le‐a poruncit să nu istorisească la nimeni cele ce au văzut decât când va fi înviat Fiul omului dintre cei morți. 10 Și ei au ținut cuvântul în sine cercetând împreună între ei ce este a învia dintre cei morți. 11 Și‐l întrebau zicând: Cărturarii zic că trebuie să vină întâi Ilie. 12 Iar el le‐a zis: Ilie da, vine întâi și întocmește iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul omului că trebuie să sufere multe și să fie socotit drept nimic? 13 Dar eu vă zic că Ilie a și venit și au făcut cu el tot ce au voit, după cum este scris despre el.
Vindecarea unui îndrăcit
14 Și când au venit la ucenici, au văzut gloată multă împrejurul lor și niște cărturari pricindu‐se împreună cu el. 15 Și îndată toată gloata, când l‐a văzut, a rămas uimită și alergând spre el, îi urau de bine. 16 Și i‐a întrebat: Ce vă priciți cu ei? 17 Și unul din gloată i‐a răspuns : Învățătorule, am adus la tine pe fiul meu care are un duh mut. 18 Și oriunde îl apucă îl rupe și face spumă și scrâșnește din dinți și se usucă. Și am zis ucenicilor tăi să‐l scoată afară, dar n‐au fost în stare. 19 Iar el le răspunde și zice: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi îngădui? Aduceți‐l la mine. 20 Și l‐au adus la el. Și când l‐a văzut , duhul îndată l‐a scuturat tare și copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă. 21 Și Isus a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i‐a venit aceasta? Iar el a zis: Din copilărie. 22 Și de multe ori l‐a aruncat chiar în foc și în apă, ca să‐l piardă; dar dacă poți ceva, ajută‐ne, fie‐ți milă de noi. 23 Și Isus i‐a zis: Dacă poți! Toate sunt cu putință celui ce crede. 24 Îndată tatăl copilului a strigat și a zis: Cred, ajută necredinței mele. 25 Iar când a văzut Isus că aleargă gloata, a certat duhul necurat zicându‐i: Duh mut și surd, eu îți poruncesc, ieși afară din el și să nu mai intri în el. 26 Și strigând și zguduindu‐l mult, a ieșit afară. Și copilul a fost ca mort, încât mulți ziceau: A murit. 27 Dar Isus i‐a apucat mâna și l‐a ridicat și s‐a sculat. 28 Și când a intrat în casă, ucenicii lui l‐au întrebat la o parte: Pentru ce noi n‐am putut să‐l scoatem afară? 29 Și le‐a zis: Acest soi prin nimic nu poate ieși afară decât prin rugăciune și post.
Isus vestește moartea și învierea Sa
30 Și au ieșit de acolo și treceau prin Galileea și nu voia să știe cineva. 31 Căci învăța pe ucenicii săi și le zicea că Fiul omului se dă în mâinile oamenilor și‐l vor omorî și când va fi omorât, după trei zile va învia. 32 Dar ei nu înțelegeau graiul și se temeau să‐l întrebe.
Cine este cel mai mare?
33 Și au venit la Capernaum. Și când era în casă, i‐a întrebat: Ce vă chibzuiați pe cale? 34 Dar ei tăceau; căci pe cale se chibzuiseră între ei cine să fie mai mare. 35 Și a șezut jos și a chemat pe cei doisprezece și le zice: Dacă voiește vreunul să fie întâi, va fi cel din urmă din toți și slujitor al tuturor. 36 Și a luat un copilaș și l‐a pus în mijlocul lor și după ce l‐a îmbrățișat, le‐a zis: 37 Oricine va primi pe unul din astfel de copilași în numele meu, mă primește pe mine; și oricine mă primește pe mine, nu mă primește pe mine, ci pe cel ce m‐a trimis pe mine.
Pricinile de păcătuire
38 Ioan i‐a zis: Învățătorule, noi am văzut pe unul care scoate afară draci în numele tău, și l‐am oprit, pentru că nu ne urma. 39 Iar Isus i‐a zis: Nu‐l opriți; căci nu este nimeni care va face o putere în numele meu și va putea numaidecât să vorbească rău de mine. 40 Căci cine nu este împotriva noastră, este pentru noi; 41 căci oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele meu pentru că sunteți ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu‐și va pierde răsplata. 42 Și cine va face să se poticnească pe unul din acești micuți care cred în mine, mai bine este pentru el dacă se pune împrejurul gâtului lui o piatră de moară învârtită de un măgar și este aruncat în mare. 43 Și dacă mâna ta te va face să te poticnești, tai‐o: este bine pentru tine să intri în viață ciung decât având cele două mâini să te duci în gheenă, în focul nestins, 44 acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 45 Și dacă piciorul tău te face să te poticnești, taie‐l: este bine pentru tine să intri în viață șchiop decât având cele două picioare să fii aruncat în gheenă, în focul nestins, 46 acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 47 Și dacă ochil tău te face să te poticnești, dă‐l afară; este mai bine pentru tine să intri cu un ochi în Împărăția lui Dumnezeu, decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului, 48 acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 49 Căci fiecare va fi sărat cu foc, și orice jertfă va fi sărată cu sare. 50 Sarea este bună ; dar dacă sarea se face nesărătoare, cu ce o veți drege? Aveți sare în voi înșivă și aveți pace unii cu alții.