Barnaba și Saul. Elima
1 În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba , Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul. 2 Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” 3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece. 4 Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru . 5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan . 6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, 7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima , vrăjitorul – căci așa se tâlcuiește numele lui –, le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință. 9 Atunci, Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el 10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână. 12 Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.
Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei
13 Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim. 14 Din Perga, și-au urmat drumul înainte și au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă și au șezut jos. 15 După citirea Legii și a Prorocilor, fruntașii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiți.” 16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! 17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri. A ridicat la cinste pe norodul acesta , în timpul șederii lui în țara Egiptului, și l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic. 18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie. 19 Și, după ce a nimicit șapte popoare în Țara Canaanului, le-a dat de moștenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani. 20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel. 21 Ei au cerut atunci un împărat. Și, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin, 22 apoi l-a înlăturat și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’ 23 Din sămânța lui David, Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor , care este Isus. 24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinței la tot norodul lui Israel. 25 Și Ioan, când era la sfârșitul însărcinării lui, zicea: ‘Cine credeți că sunt eu? Nu sunt Acela, ci iată că după mine vine Unul căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor.’ 26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. 27 Căci locuitorii din Ierusalim și mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. 28 Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși ei au cerut lui Pilat să-L omoare. 29 Și , după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți. 31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim și care , acum, sunt martorii Lui înaintea norodului. 32 Și noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri, 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’ 34 Că L-a înviat din morți, așa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David.’ 35 De aceea mai zice și în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’ 36 Și David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit , a fost îngropat lângă părinții săi și a văzut putrezirea. 37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea. 38 Să știți dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor, 39 și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise. 40 Astfel, luați seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci : 41 ‘Uitați-vă, disprețuitorilor, mirați-vă și pieriți, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veți crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
Prigonirile iudeilor
42 Când au ieșit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri. 43 Și după ce s-a împrăștiat adunarea, mulți din iudei și din prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. 44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau. 46 Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar , fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’” 48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara. 50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor. 51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și s-au dus în Iconia, 52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
Barnaba și Saul. Elima
1 Și în Antiohia, în biserica ce era acolo, erau proroci și învățători, Barnaba și Simeon numit Niger și Luciu din Cirene și Manaen, care fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul și Saul. 2 Și pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Deosebiți‐mi acum pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care mi i‐am chemat. 3 Atunci, după ce au postit și s‐au rugat, și‐au pus mâinile peste ei și le‐au dat drumul. 4 Ei dar fiind trimiși afară de Duhul Sfânt, au venit la Seleucia și de acolo au plecat pe apă la Cipru . 5 Și când au ajuns la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Și aveau slujitor și pe Ioan . 6 Și după ce au străbătut tot ostrovul până la Pafos, au găsit pe un bărbat vrăjitor , un proroc mincinos, un iudeu, al cărui nume era Bar‐Isus, 7 care era cu proconsulul Sergius Paulus, un bărbat priceput. Acesta a chemat la sine pe Barnaba și pe Saul și a căutat cu stăruință să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima vrăjitorul, căci astfel se tălmăcește numele lui, li s‐a împotrivit, încercând să întoarcă cu desăvârșire pe proconsul de la credință. 9 Dar Saul care este chemat și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s‐a uitat țintă la el 10 și a zis: O tu cel plin de orice înșelăciune și de orice răutate, fiu al diavolului, vrăjmaș al oricărei dreptăți, nu încetezi de a strâmba căile cele drepte ale Domnului? 11 Și acum iată mâna Domnului este asupra ta și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme anumită. Și îndată a căzut peste el negură și întuneric și umblând împrejur, căuta cine să‐l ducă de mână. 12 Atunci proconsulul, când a văzut ce s‐a făcut, a crezut, mirându‐se de învățătura Domnului.
Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei
13 Și Pavel și cei cu el au pornit pe mare de la Pafos și au venit la Perga în Pamfilia; și Ioan s‐a despărțit de ei și s‐a întors la Ierusalim. 14 Iar ei străbătând de la Perga, au venit la Antiohia Pisidiei și au intrat în sinagogă în ziua Sabatului și au șezut jos. 15 Și după citirea legii și a prorocilor, mai marii sinagogei au trimis la ei zicând: Bărbați frați, dacă aveți vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiți. 16 Și Pavel s‐a sculat și făcând semn cu mâna a zis: Bărbați israeliți și cei ce vă temeți de Dumnezeu, ascultați. 17 Dumnezeul poporului acestuia Israel și‐a ales pe părinții noștri și a înălțat poporul când au stat vremelnic în țara Egiptului, și i‐a scos cu braț înalt din el. 18 Și vreme cam de patruzeci de ani a suferit apucăturile lor în pustie. 19 Și după ce a nimicit șapte neamuri în țara Canaan, le‐a împărțit lor spre moștenire țara acelora, vreme cam de patru sute cincizeci de ani. 20 Și după acestea le‐a dat judecători până la Samuel prorocul. 21 Și după aceea au cerut un împărat și Dumnezeu le‐a dat pe Saul, fiul lui Chis, bărbat din seminția lui Beniamin, patruzeci de ani. 22 Și după ce l‐a înlăturat , le‐a ridicat ca împărat pe David, căruia i‐a și zis mărturisind: Am găsit pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va face toate voile mele. 23 Din sămânța acestui om Dumnezeu după făgăduință a adus lui Israel un Mântuitor , pe Isus, 24 după ce Ioan a propovăduit înainte de venirea lui botezul pocăinței la tot poporul lui Israel. 25 Și pe când Ioan își sfârșea alergarea, zicea: Ce socotiți că sunt eu? Nu sunt eu acela ; ci iată vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg încălțămintea picioarelor. 26 Bărbați frați, copii ai neamului lui Avraam și cei ce sunt între voi temători de Dumnezeu, nouă ni s‐a trimis cuvântul mântuirii acesteia. 27 Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și mai marii lor, fiindcă nu l‐au cunoscut pe el nici glasurile prorocilor care se citesc în fiecare Sabat, le‐au împlinit judecându‐l 28 și deși n‐au găsit nicio vină de moarte în el , totuși au cerut de la Pilat ca el să fie ucis. 29 Și când au săvârșit toate cele scrise despre el, l‐au luat jos de pe lemn și l‐au pus într‐un mormânt. 30 Dar Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți; 31 și el a fost văzut mai multe zile de cei ce s‐au suit împreună cu el din Galileea la Ierusalim, care acum sunt martorii lui la popor. 32 Și noi vă binevestim vouă făgăduința făcută către părinți, 33 că Dumnezeu a împlinit‐o pentru copiii noștri, înviind pe Isus, după cum și este scris în psalmul al doilea: Tu ești Fiul meu, eu astăzi te‐am născut. 34 Dar că l‐a înviat dintre cei morți ca să nu se mai întoarcă la putrezire, a zis astfel: Vă voi da binecuvântările cele cuvioase și de crezut ale lui David. 35 De aceea și în altul zice: Nu vei da pe Cel Cuvios al tău să vadă putrezire. 36 Căci David, după ce a slujit neamului său, prin sfatul lui Dumnezeu, a adormit și a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezire. 37 Dar acela pe care Dumnezeu l‐a sculat n‐a văzut putrezire. 38 Deci să vă fie cunoscut bărbați frați, că prin acesta vi se vestește iertarea păcatelor 39 și prin el oricine crede este îndreptățit de toate de care n‐ați putut fi îndreptățiți prin legea lui Moise. 40 Deci luați aminte să nu vină peste voi ce s‐a zis în proroci : 41 Vedeți, disprețuitorilor, și mirați‐vă, și pieriți, căci eu lucrez o lucrare în zilele voastre, lucrare pe care n‐o veți crede dacă v‐o spune cineva.
Prigonirile iudeilor
42 Și pe când ieșeau ei afară, îi rugau ca să li se vorbească vorbele acestea în Sabatul următor. 43 Și după ce s‐a risipit sinagoga, mulți dintre iudei și dintre prozeliții cucernici au urmat pe Pavel și Barnaba, care vorbind către ei îi îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. 44 Și în Sabatul viitor mai toată cetatea s‐a adunat să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. 45 Dar când au văzut iudeii gloatele, s‐au umplut de pizmă și se împotriveau la cele vorbite de Pavel și huleau. 46 Și Pavel și Barnaba au vorbit cu îndrăzneală și au zis: Era de trebuință ca vouă să vi se vorbească mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu; dar fiindcă îl lepădați și nu vă judecați pe voi înșivă vrednici de viața veșnică, iată ne întoarcem la Neamuri. 47 Căci așa ne‐a poruncit Domnul zicând : Te‐am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să fii spre mântuire până la marginea pământului. 48 Și când au auzit Neamurile, se bucurau și slăveau Cuvântul Domnului și câți erau rânduiți spre viață veșnică au crezut. 49 Și Cuvântul Domnului se împrăștia prin tot ținutul. 50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice, pe cele alese și pe bărbații de frunte ai cetății și au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și a lui Barnaba și i‐au scos afară din hotarele lor. 51 Iar ei au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au venit la Iconia. 52 Și ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.