Rânduieli privitoare la sfeșnic
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Poruncește copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să țină candelele aprinse neîncetat. 3 Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întâlnirii, pentru ca să ardă neîncetat, de seara până dimineața, în fața Domnului. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri. 4 Să așeze candelele în sfeșnicul de aur curat , ca să ardă neîncetat înaintea Domnului.
Pâinile pentru punerea înainte
5 Să iei floare de făină și să faci din ea douăsprezece turte ; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. 6 Să le pui în două șiruri, câte șase în fiecare șir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului. 7 Peste fiecare șir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului. 8 În fiecare zi de Sabat, să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veșnic pe care-l vor ține copiii lui Israel. 9 Pâinile acestea să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui și să le mănânce într-un loc sfânt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt, o parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veșnică.”
Pedeapsa împotriva hulitorilor și a ucigașilor
10 Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit. 11 Fiul femeii israelite a hulit și a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mama sa se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan. 12 L-au aruncat în temniță, până va spune Moise ce va porunci Domnul. 13 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 14 „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toți cei ce l-au auzit să-și pună mâinile pe capul lui și toată adunarea să-l ucidă cu pietre. 15 Să vorbești copiilor lui Israel și să le spui: ‘Oricine va blestema pe Dumnezeul lui își va lua pedeapsa pentru păcatul lui. 16 Cine va blestema Numele Domnului va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu. 17 Cine va da unui om o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea. 18 Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte să-l înlocuiască: viață pentru viață. 19 Dacă cineva rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: 20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el aproapelui său. 21 Cine va ucide un dobitoc să-l înlocuiască, dar cine va ucide un om să fie pedepsit cu moartea. 22 Să aveți aceeași lege pentru străin ca și pentru băștinaș; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’” 23 Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise și l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.
Candelele și pâinea. Hula
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Poruncește copiilor lui Israel să‐ți aducă untdelemn curat de măsline, pisat pentru lumină, ca să țină candela aprinsă necurmat. 3 Aaron s‐o întocmească dinafară de perdeaua mărturiei în cortul întâlnirii de seară până dimineață înaintea Domnului necurmat: este o orânduire în veac în neamurile voastre. 4 El să întocmească în sfeșnicul curat candelele înaintea Domnului necurmat.
Pâinile
5 Și să iei floarea făinii și să coci douăsprezece turte din ea; o turtă să fie de două zecimi. 6 Și să le pui în două rânduri, șase într‐un rând, pe masa curată înaintea Domnului. 7 Și să pui tămâie curată peste fiecare rând și să fie pe pâine ca amintire, o jertfă arsă cu foc Domnului. 8 În fiecare zi de sabat s‐o așeze înaintea Domnului necurmat de la copiii lui Israel: este un legământ veșnic. 9 Și să fie a lui Aaron și a fiilor lui și ei s‐o mănânce într‐un loc sfânt, căci este preasfântă pentru el din jertfele cu foc ale Domnului: este un așezământ veșnic.
Pedepsirea hulitorilor și ucigașilor
10 Și fiul unei femei Israelite, și el era fiul unui bărbat egiptean, a ieșit între copiii lui Israel; și fiul Israelitei s‐a certat în tabără cu un bărbat Israelit. 11 Și fiul femeii Israelite a hulit Numele și a blestemat și l‐au adus la Moise. Și numele mamei lui era Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan. 12 Și l‐au pus sub pază ca să hotărască după gura Domnului. 13 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 14 Scoate afară din tabără pe cel ce a blestemat și toți cei ce l‐au auzit să‐și pună mâinile pe capul lui și toată adunarea să‐l ucidă cu pietre. 15 Și să vorbești copiilor lui Israel zicând: Oricine va blestema pe Dumnezeul său își va purta păcatul. 16 Și cel ce hulește numele Domnului să fie omorât; toată adunarea să‐l ucidă cu pietre, atât străinul de loc cât și băștinașul; când va blestema Numele, să fie omorât. 17 Și un bărbat care va lovi de moarte pe vreun suflet de om, să fie omorât. 18 Și cel ce va lovi de moarte pe o vită să plătească viață pentru viață. 19 Și dacă un om va face aproapelui său vreo vătămare: cum a făcut el așa să i se facă și lui: 20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte: cum a făcut el vătămare cuiva, așa să i se facă și lui. 21 Și cel ce lovește de moarte un dobitoc să‐l plătească și cel ce lovește de moarte pe un om, să fie omorât. 22 O singură judecată să fie și pentru străinul de loc și pentru băștinaș, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 23 Și Moise a vorbit copiilor lui Israel și au scos afară din tabără pe cel ce blestemase și l‐au ucis cu pietre. Și copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise.