Sfârșitul potopului
1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
Ieșirea lui Noe din corabie
15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.” 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul , nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”
Sfârșitul potopului
1 Și Dumnezeu și‐a adus aminte de Noe și de toate fiarele și de toate dobitoacele care erau cu el în corabie . Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ și apele au scăzut. 2 Și izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost astupate și ploaia din ceruri a fost oprită. 3 Și apele se scurgeau de pe pământ mergând și întorcându‐se. Și după trecere de o sută cincizeci de zile apele s‐au tras înapoi. 4 Și în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s‐a oprit pe munții Ararat. 5 Și apele se împuținau necontenit până în luna a zecea: în luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‐au văzut vârfurile munților. 6 Și a fost așa : la sfârșitul celor patruzeci de zile Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7 Și a trimis un corb. Și el a ieșit încoace și încolo până ce au secat apele de pe pământ. 8 Și a trimis un porumbel de la el ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n‐a găsit unde să‐și pună talpa piciorului și s‐a întors la el la corabie, căci apele erau pe fața întregului pământ. Și și‐a întins mâna și l‐a luat și l‐a adus la sine în corabie. 10 Și a mai stat alte șapte zile și iarăși a trimis porumbelul din corabie. 11 Și porumbelul a venit la el în amurg și iată în gura lui era o frunză verde de măslin. Și Noe a cunoscut că apele scăzuseră de pe pământ. 12 Și a mai stat alte șapte zile și a trimis porumbelul, dar nu s‐a mai întors la el. 13 Și a fost așa : în anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Și Noe a ridicat acoperișul corăbiei și s‐a uitat și iată fața pământului se uscase. 14 Și în luna a doua, în ziua douăzeci și șapte a lunii, pământul era uscat.
Ieșirea lui Noe din corabie
15 Și Dumnezeu a vorbit lui Noe zicând: 16 Ieși din corabie tu și nevasta ta și fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine. 17 Scoate afară cu tine orice viețuitoare care este cu tine de orice carne: păsări și dobitoace și orice târâtoare ce se târăște pe pământ, ca să mișune pe pământ , să crească și să se înmulțească pe pământ. 18 Și Noe a ieșit și fiii lui și nevasta lui și nevestele fiilor lui cu el. 19 Orice viețuitoare, orice târâtoare și orice păsări, orice se mișcă pe pământ, după familiile lor, au ieșit din corabie. 20 Și Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice dobitoc curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar. 21 Și Domnul a mirosit miros plăcut și Domnul a zis în inima sa: Nu voi mai blestema iarăși pământul din pricina omului; căci închipuirea inimii omului este rea din tinerețea lui ; nici nu voi mai lovi iarăși tot ce este viu, cum am făcut. 22 Câte zile va sta pământul, semănatul și seceratul și frigul și căldura și vara și iarna și ziua și noaptea nu vor înceta.