Căpeteniile oștirii
1 Aceștia sunt copiii lui Israel după numărul lor, capii caselor părintești, căpeteniile peste mii și peste sute și slujbașii în slujba împăratului pentru tot ce privea șirul cetelor, sosirea și plecarea lor, lună după lună, în toate lunile anului; fiecare ceată era de douăzeci și patru de mii de oameni. 2 În fruntea celei dintâi cete, pentru luna întâi, era Iașobeam , fiul lui Zabdiel, și avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 3 El era din fiii lui Pereț și era capul tuturor căpeteniilor oștirii în luna întâi. 4 În fruntea cetei din luna a doua era Dodai, Ahohitul; Miclot era unul din capii cetei sale. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 5 Capul cetei a treia, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada, capul, și el avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 6 Acest Benaia era un viteaz dintre cei treizeci și în fruntea celor treizeci. Fiul său Amizadab era una din căpeteniile cetei sale. 7 Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael , fratele lui Ioab, și, după el, fiul său Zebadia. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 8 Al cincilea, pentru luna a cincea, era căpetenia Șamehut, Izrahitul. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 9 Al șaselea, pentru luna a șasea, era Ira , fiul lui Icheș, Tecoitul. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 10 Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era Heleț , Pelonitul, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 11 Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai , Hușatitul, din familia zerahiților. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 12 Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer , din Anatot, din beniamiți. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai , din Netofa, din familia zerahiților. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia , din Piraton, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni. 15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai din Netofa, din familia lui Otniel. El avea o ceată de douăzeci și patru de mii de oameni.
Capii semințiilor
16 Iată capii semințiilor lui Israel:
Capul rubeniților: Eliezer, fiul lui Zicri; al simeoniților: Șefatia, fiul lui Maaca; 17 al leviților: Hașabia, fiul lui Chemuel; al familiei lui Aaron: Țadoc; 18 al lui Iuda: Elihu , din frații lui David; al lui Isahar: Omri, fiul lui Micael; 19 al lui Zabulon: Ișemaia, fiul lui Obadia; al lui Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel; 20 al fiilor lui Efraim: Hosea, fiul lui Azazia; 21 al jumătății seminției lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia; al jumătății seminției lui Manase din Galaad: Ido, fiul lui Zaharia; al lui Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner; 22 al lui Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceștia sunt capii semințiilor lui Israel. 23 David n-a făcut numărătoarea celor în vârstă de la douăzeci de ani în jos din Israel, căci Domnul făgăduise că va înmulți pe Israel ca stelele cerului. 24 Ioab, fiul Țeruiei, începuse numărătoarea, dar n-a isprăvit-o, căci Domnul Se mâniase pe Israel din pricina acestei numărători, care n-a fost trecută în cronicile împăratului David.
Slujitorii și slujbașii curții
25 Azmavet, fiul lui Adiel, era pus peste vistieriile împăratului; Ionatan, fiul lui Ozia, peste merindele din ogoare, cetăți, sate și turnuri; 26 Ezri, fiul lui Chelub, peste lucrătorii de la țară, care lucrau pământul; 27 Șimei, din Rama, peste vii; Zabdi, din Șefam, peste pivnițele cu vin din vii; 28 Baal-Hanan, din Gheder, peste măslini și sicomori în câmpie; Ioaș, peste magaziile de untdelemn; 29 Șitrai, din Saron, peste boii care pășteau în Saron; Șafat, fiul lui Adlai, peste boii din văi; 30 Obil, Ismaelitul, peste cămile; Iehdia, din Meronot, peste măgărițe; 31 Iaziz, Hagarenitul, peste oi. Toți aceștia erau îngrijitori puși peste averile împăratului David. 32 Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, om cu minte și învățat; Iehiel, fiul lui Hacmoni, era lângă fiii împăratului; 33 Ahitofel era sfetnicul împăratului; Hușai , Architul, era prietenul împăratului. 34 După Ahitofel au fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar ; Ioab era căpetenia oștirii împăratului.
Capii oștirilor
1 Și copiii lui Israel după numărul lor, capii părintești și mai marii peste mii și sute, și dregătorii lor, slujeau împăratului, în toate treburile cetelor lor, care intrau și ieșeau din lună în lună în toate lunile anului; fiecare ceată avea douăzeci și patru de mii. 2 Peste ceata întâi pentru luna întâi era Iașobeam , fiul lui Zabdiel; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 3 El era din fiii lui Pereț, capul tuturor mai marilor oastei pentru luna întâi. 4 Și peste ceata pentru luna a doua era Dodai, Ahohitul; și în ceata sa era Miclot, cârmuitor; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 5 Al treilea mai mare al oastei pentru luna a treia era Benaia, fiul lui Iehoiada, preotul, capul; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 6 Acest Benaia era un viteaz din cei treizeci și peste cei treizeci; și în ceata sa era Amizadab, fiul său. 7 Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael , fratele lui Ioab; și Zebadia, fiul său, după el: și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 8 Al cincilea, pentru luna a cincea, era mai marele Șamehut, Izrahitul; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 9 Al șaselea, pentru luna a șasea era Ira , fiul lui Icheș, Tecoitul: și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 10 Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era Heleț , Pelonitul, din copiii lui Efraim; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 11 Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai , Hușatitul, din Zerahiți; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 12 Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer , Anatotitul, din Beniaminiți; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai , Netofatitul, din Zerahiți, și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia , Piratonitul, din copiii lui Efraim; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. 15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai , Netofatitul, de la Otniel; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii.
Mai marii semințiilor
16 Și peste semințiile lui Israel erau: pentru rubeniți era mai mare Eliezer, fiul lui Zicri; pentru simeoniți: Șefatia, fiul lui Maaca; 17 pentru leviți: Hașabia, fiul lui Chemuel; pentru aaroniți: Țadoc; 18 pentru Iuda: Elihu , din frații lui David; pentru Isahar: Omri, fiul lui Micael; 19 pentru Zabulon: Ișemaia, fiul lui Obadia; pentru Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel; 20 pentru fiii lui Efraim: Hosea, fiul lui Azazia; pentru jumătatea seminției lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia; 21 pentru jumătatea seminției lui Manase în Galaad; Ido, fiul lui Zaharia; pentru Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner; 22 pentru Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceștia sunt mai marii semințiilor lui Israel. 23 Și David n‐a pus numărul lor de la douăzeci ani și mai jos, căci Domnul zisese că va înmulți pe Israel ca stelele cerului. 24 Ioab, fiul Țeruiei, a început să numere, dar n‐a sfârșit; și pentru aceasta a fost mânia Domnului peste Israel și numărul n‐a fost pus în istoria cronicilor împăratului David.
Slujitorii și slujbașii curții
25 Și peste vistieriile împăratului era Azmavet, fiul lui Adiel; și peste vistieriile din câmp, din cetăți, din sate și din turnuri, era Ionatan, fiul lui Ozia. 26 Și peste lucrătorii câmpului la aratul ogorului era Ezri, fiul lui Chelub. 27 Și peste vii era Șimei, Ramatitul; și peste vistieriile de vin din vii era Zabdi, Șefamitul. 28 Și peste măslini și sicomorii care erau în vale era Baal‐Hanan, Ghederitul; și peste vistieriile de untdelemn, Ioaș. 29 Și peste boii care pășteau în Saron era Șitrai, Saronitul; și peste boii care erau în văi era Șafat, fiul lui Adlai. 30 Și peste cămile era Obil, Ismaelitul, și peste măgari Iehdia, Meronotitul. 31 Și peste oi era Iaziz, Hagarenitul. Toți aceștia erau mai mari peste avutul împăratului David. 32 Și Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, bărbat înțelept și cărturar; și Iehiel, fiul lui Hacmoni, era cu fiii împăratului. 33 Și Ahitofel era sfetnicul împăratului și Hușai , Architul, era prietenul împăratului. 34 Și după Ahitofel erau Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar ; și mai marele oastei împăratului era Ioab .