ISTORIA LUI SOLOMON
CAPITOLELE 1—9
(Faptele apostolilor 7:47.)
Solomon împărat
1 Solomon , fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul Dumnezeul lui a fost cu el și l-a înălțat din ce în ce mai mult. 2 Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii și sute, judecătorilor, mai-marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părintești 3 și Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălțimea de la Gabaon . Acolo se afla cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului. 4 Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. 5 Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă , pe care-l făcuse Bețaleel , fiul lui Uri, fiul lui Hur. 6 Solomon și adunarea au căutat pe Domnul. Și acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi-de-tot. 7 În timpul nopții , Dumnezeu S-a arătat lui Solomon și i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau!” 8 Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoință tatălui meu David și m-ai pus să domnesc în locul lui. 9 Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduința Ta făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr, ca pulberea pământului! 10 Dă-mi dar înțelepciune și pricepere, ca să știu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?” 11 Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorința aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogății, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmașilor tăi, nici chiar o viață lungă, ci ceri pentru tine înțelepciune și pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domnești, 12 înțelepciunea și priceperea îți sunt date. Îți voi da, pe deasupra, bogății, averi și slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta și cum nici nu va mai avea după tine.”
Avuția lui Solomon
13 Solomon s-a întors la Ierusalim după ce a părăsit înălțimea de la Gabaon și cortul întâlnirii. Și a domnit peste Israel. 14 Solomon a strâns care și călărime; avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți, pe care i-a așezat în cetățile unde ținea carele și la Ierusalim, lângă împărat. 15 Împăratul a făcut argintul și aurul tot atât de obișnuite la Ierusalim ca pietrele, și cedrii tot atât de obișnuiți ca sicomorii care cresc în câmpie. 16 Solomon își aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau și-i luau în cete pe un preț hotărât; 17 se duceau și aduceau din Egipt un car cu șase sute de sicli de argint și un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot așa aduceau și pentru toți împărații hetiților și pentru împărații Siriei.
Solomon împărat
1 Și Solomon , fiul lui David, s‐a întărit în împărăția sa și Domnul Dumnezeul său era cu el și l‐a mărit nespus. 2 Și Solomon a vorbit către tot Israelul, către mai marii peste mii și peste sute și către judecători și către toți domnii întregului Israel, capi părintești. 3 Și Solomon și toată obștea cu el s‐au dus la înălțimea care era la Gabaon , căci acolo era cortul întâlnirii lui Dumnezeu pe care‐l făcuse Moise, slujitorul Domnului, în pustie. 4 Dar David suise chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat‐Iearim în locul pe care i‐l pregătise David, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. 5 Și altarul de aramă pe care‐l făcuse Bețaleel , fiul lui Uri, fiul lui Hur, era acolo înaintea locașului Domnului; și Solomon și obștea l‐au căutat. 6 Și Solomon s‐a suit acolo înaintea Domnului pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii și a adus o mie de arderi de tot pe el. 7 În aceeași noapte Dumnezeu s‐a arătat lui Solomon și i‐a zis: Cere ce să‐ți dau. 8 Și Solomon a zis lui Dumnezeu: Tu ai arătat mare îndurare lui David, tatăl meu, și m‐ai făcut împărat în locul său. 9 Acum Doamne, Dumnezeule, fă să se întărească cuvântul tău către David, tatăl meu, căci m‐ai făcut împărat peste un popor foarte numeros, ca pulberea pământului. 10 Dă‐mi acum înțelepciune și cunoștință, ca să pot ieși și intra înaintea acestui popor, căci cine poate judeca pe acest popor mare al tău? 11 Și Dumnezeu a zis lui Solomon: Pentru că aceasta este în inima ta, și n‐ai cerut avuție, bogății, cinste, nici viața celor ce te urăsc, și n‐ai cerut zile multe, ci ți‐ai cerut înțelepciune și cunoștință ca să poți judeca poporul meu peste care te‐am făcut împărat: 12 înțelepciune și cunoștință îți sunt date și îți voi da avuție, bogății și cinste, asemenea cărora n‐au avut împărații care au fost înainte de tine și niciunul după tine nu va avea asemenea.
Avuția lui Solomon
13 Și Solomon a venit de la înălțimea din Gabaon la Ierusalim înaintea cortului întâlnirii și a domnit peste Israel. 14 Și Solomon a adunat care și călăreți; și avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți; și i‐a așezat în cetățile pentru care și cu împăratul la Ierusalim. 15 Și împăratul a făcut argintul și aurul în Ierusalim ca pietrele, și cedrii ca sicomorii care sunt în vale, în mulțime. 16 Și caii pe care‐i avea Solomon erau aduși din Egipt; negustorii împăratului îi primeau in cete, fiecare ceată cu un preț. 17 Și suiau și aduceau din Egipt un car pentru șase sute sicli de argint și un cal pentru o sută cincizeci. Și așa au adus prin mâinile lor pentru toți împărații hetiților și pentru împărații Siriei.