Cei doi îngeri la Sodoma
1 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, și Lot ședea la poarta Sodomei. Când i-a văzut, Lot s-a sculat, le-a ieșit înainte și s-a plecat până la pământ. 2 Apoi a zis: „Domnii mei , intrați, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea, și spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață și vă veți vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliță.” 3 Dar Lot a stăruit de ei până au venit și au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi și au mâncat. 4 Dar nu se culcaseră încă, și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colțurile. 5 Au chemat pe Lot și i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” 6 Lot a ieșit afară la ei la ușă, a încuiat ușa după el 7 și a zis: „Fraților, vă rog, nu faceți o asemenea răutate! 8 Iată că am două fete care nu știu de bărbat; am să vi le aduc afară și le veți face ce vă va plăcea. Numai nu faceți nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperișului casei mele.” 9 Ei au strigat: „Pleacă!” Și au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin și acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ți facem mai rău decât lor.” Și, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă ușa. 10 Dar bărbații aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă și au încuiat ușa. 11 Iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire , de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că degeaba se trudeau să găsească ușa.
Nimicirea Sodomei și Gomorei
12 Bărbații aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii și fiice și tot ce ai în cetate – scoate-i din locul acesta. 13 Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” 14 Lot a ieșit și a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculați-vă” , a zis el, „ieșiți din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumește. 15 Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot zicând: „Scoală-te , ia-ți nevasta și cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății.” 16 Și, fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia i-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa și pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-i cruțe; l-au scos și l-au lăsat afară din cetate. 17 După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri.” 18 Lot le-a zis: „O! nu , Doamne! 19 Iată că am căpătat trecere înaintea Ta și ai arătat mare îndurare față de mine, păstrându-mi viața, dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul și voi pieri. 20 Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea și este mică. O! de aș putea să fug acolo…, este așa de mică… și să scap cu viață!” 21 Și El i-a zis: „Iată că-ți fac și hatârul acesta și nu voi nimici cetatea de care vorbești. 22 Grăbește-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetății aceleia numele Țoar . 23 Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar. 24 Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc de la Domnul din cer. 25 A nimicit cu desăvârșire cetățile acelea, toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților, și tot ce creștea pe pământ. 26 Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare. 27 Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineață și s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. 28 Și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora și spre toată câmpia și iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum , ca fumul unui cuptor. 29 Când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, Și-a adus aminte de Avraam și a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetățile unde își așezase Lot locuința.
Păcatul fetelor lui Lot
30 Lot a ieșit din Țoar și a rămas pe munte cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Țoar. A locuit într-o peșteră cu cele două fete ale lui. 31 Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân și nu mai este niciun bărbat în ținutul acesta ca să intre la noi, după obiceiul tuturor țărilor. 32 Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.” 33 Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea, și cea mai mare s-a dus și s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. 34 A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin și în noaptea aceasta, și du-te de te culcă și tu cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.” 35 Au dat tatălui lor de a băut vin și în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus și s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. 36 Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. 37 Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab. El este tatăl moabiților din ziua de azi. 38 Cea mai tânără a născut și ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi. El este tatăl amoniților din ziua de azi.
Îngerii la Sodoma
1 Și cei doi îngeri au venit la Sodoma seara. Și Lot ședea la poarta Sodomei. Și Lot i‐a văzut și s‐a sculat să‐i întâmpine și s‐a plecat cu fața la pământ. 2 Și a zis: Iată acum, domnii mei , abateți‐vă, vă rog, în casa robului vostru și rămâneți toată noaptea și spălați‐vă picioarele și vă veți scula de dimineață și vă veți duce pe calea voastră. Și ei au zis : Nu; ci vom mânea noaptea în uliță. 3 Și a stăruit mult de ei, și ei s‐au abătut la el și au intrat în casa lui. Și le‐a făcut cină și a copt azimi și au mâncat. 4 Și mai înainte de a se culca ei, bărbații cetății, bărbații din Sodoma, au înconjurat casa de la tânăr până la bătrân, tot poporul din orice parte. 5 Și au chemat pe Lot și i‐au zis: Unde sunt bărbații care au intrat la tine astă noapte ? Scoate‐i afară la noi ca să‐i cunoaștem. 6 Și Lot a ieșit la ei la intrare și a încuiat ușa după el. 7 Și a zis: Rogu‐vă, fraților, nu faceți rău! 8 Iată acum am două fete care n‐au cunoscut bărbat; lăsați‐mă, vă rog, să vi le scot afară și faceți‐le cum este bine în ochii voștri; numai acestor bărbați să nu le faceți nimic, căci de aceea au venit sub umbra acoperișului meu. 9 Și ei au zis: Dă‐te îndărăt! Și au zis: Acesta a venit să stea vremelnic și mereu este judecător. Acum ție îți vom face mai rău decât lor. Și se repezeau cu putere asupra bărbatului, asupra lui Lot, și s‐au apropiat să spargă ușa. 10 Și bărbații și‐au întins mâna și au tras pe Lot în casă la ei și au încuiat ușa. 11 Și au lovit cu orbire pe bărbații care erau la intrarea casei de la mic până la mare; și se trudeau să afle intrarea.
Nimicirea Sodomei și Gomorei
12 Și bărbații au zis lui Lot: Pe cine mai ai aici? Ginere și fiii tăi și fetele tale și pe oricine ai în cetate scoate‐i din acest loc. 13 Căci vom prăpădi locul acesta pentru că strigătul lor este mare înaintea Domnului și Domnul ne‐a trimis să‐l prăpădim. 14 Și Lot a ieșit și a vorbit ginerilor săi care erau să ia pe fetele lui și a zis : Sculați‐vă, ieșiți din locul acesta, căci Domnul va prăpădi cetatea . Dar ginerilor săi li s‐a părut că glumește. 15 Și când s‐a revărsat de ziuă, îngerii au grăbit pe Lot zicând : Scoală‐te, ia‐ți nevasta și cele două fete ale tale care sunt aici ca să nu pieri în nelegiuirea cetății. 16 Și el zăbovea. Și bărbații i‐au apucat mâna lui și mâna nevestei lui și mâna celor două fete ale lui , Domnul având milă de el, și l‐au scos și l‐au pus afară din cetate. 17 Și a fost așa : după ce i‐au scos afară, el a zis : Scapă‐ți viața ; să nu te uiți înapoi și să nu stai în toată Câmpia; scapă la munte ca să nu pieri. 18 Și Lot le‐a zis : Nu, Doamne, te rog. 19 Iată acum robul tău a aflat har în ochii tăi și ai mărit îndurarea ta pe care mi‐ai arătat‐o păstrându‐mi sufletul viu. Dar nu pot scăpa la munte ca nu cumva să m‐ajungă răul și să mor. 20 Iată acum această cetate este aproape ca să fug acolo, și este mică. Rogu‐te, lasă‐mă să scap acolo. Oare nu este mică? Și sufletul meu va trăi. 21 Și el i‐a zis: Iată te‐am primit și în lucrul acesta de a nu nimici cetatea despre care ai vorbit. 22 Grăbește‐te, scapă acolo, căci nu pot face nimic până vei ajunge acolo. De aceea s‐a pus numele cetății Țoar. 23 Răsărea soarele deasupra pământului când intra Lot în Țoar. 24 Și Domnul a făcut să ploaie asupra Sodomei și asupra Gomorei pucioasă și foc de la Domnul din ceruri. 25 Și a nimicit cetățile acestea și toată Câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe ogor. 26 Și nevasta lui s‐a uitat înapoi și s‐a făcut un stâlp de sare. 27 Și Avraam s‐a sculat dis de dimineață și a venit la locul unde stătuse înaintea Domnului. 28 Și s‐a uitat spre Sodoma și Gomora și spre tot ținutul câmpiei și a privit și iată fumul ținutului se înălța ca fumul unui cuptor. 29 Și a fost așa : când a prăpădit Dumnezeu cetățile Câmpiei, Dumnezeu și‐a adus aminte de Avraam și a scos pe Lot din mijlocul prăpădului când a prăpădit cetățile în care locuia Lot.
Păcatul fetelor lui Lot
30 Și Lot s‐a suit din Țoar și a locuit în munte și cele două fete ale lui cu el, căci se temea să locuiască în Țoar. Și locuia într‐o peșteră el și cele două fețe ale lui. 31 Și cea întâi născută a zis celei mai mici: Tatăl nostru este bătrân și nu este bărbat în țară ca să intre la noi după datina întregului pământ. 32 Vino să dăm tatălui nostru să bea vin și ne vom culca cu el ca să păstrăm sămânță din tatăl nostru. 33 Și au dat tatălui lor să bea vin în noaptea aceea; și cea întâi născută a intrat și s‐a culcat cu tatăl ei și el n‐a știut, nici când s‐a culcat, nici când s‐a sculat ea. 34 Și a fost așa : a doua zi cea întâi născută a zis celei mai mici: Iată eu m‐am culcat noaptea trecută cu tatăl meu: să‐i dăm să bea vin și la noapte și intră tu și culcă‐te cu el ca să păstrăm sămânță din tatăl nostru. 35 Și au dat tatălui lor să bea vin și în noaptea aceea. Și cea mai mică s‐a sculat și s‐a culcat cu el și el n‐a știut când s‐a culcat, nici când s‐a sculat ea. 36 Și amândouă fetele lui Lot au zămislit de la tatăl lor. 37 Și cea întâi născută a născut un fiu și i‐a pus numele Moab . Acesta este tatăl Moabiților până în ziua de astăzi. 38 Și cea mai mică a născut și ea un fiu și i‐a pus numele Ben‐Ami. Acesta este tatăl Amoniților până în ziua de astăzi.