Ioas începe să domnească și drege Templul
1 Ioas avea șapte ani când a ajuns împărat și a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Țibia, din Beer-Șeba. 2 Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieții preotului Iehoiada. 3 Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste și Ioas a născut fii și fiice. 4 După aceea, Ioas și-a pus de gând să dreagă Casa Domnului. 5 A strâns pe preoți și pe leviți și le-a zis: „Duceți-vă prin cetățile lui Iuda și strângeți bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Și grăbiți-vă cu lucrul acesta.” Dar leviții nu s-au grăbit. 6 Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada și i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviții să strângă din Iuda și din Ierusalim darea poruncită de Moise , robul Domnului, și pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul mărturiei? 7 Căci nelegiuita aceea de Atalia și fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu și au întrebuințat în slujba baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.” 8 Atunci, împăratul a poruncit să se facă o ladă și să se pună afară la poarta Casei Domnului. 9 Și s-a dat de veste în Iuda și în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie. 10 Toate căpeteniile și tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta și au adus și au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit. 11 Când vedeau leviții că e mult argint în ladă și că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului și slujbașul marelui preot și goleau lada. Apoi o luau și o puneau iarăși la loc. Așa făceau în fiecare zi și au strâns mult argint. 12 Împăratul și Iehoiada îl dădeau meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră și tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum și lucrători în fier și aramă, ca să dreagă Casa Domnului. 13 Lucrătorii s-au apucat de lucru și au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăși în stare bună și au întărit-o. 14 Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului și înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Și cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru arderile-de-tot, pahare și alte scule de aur și de argint. Și, în tot timpul vieții lui Iehoiada, au adus necurmat arderi-de-tot în Casa Domnului. 15 Iehoiada a murit bătrân și sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani. 16 L-au îngropat în cetatea lui David, la un loc cu împărații, pentru că făcuse bine în Israel, și față de Dumnezeu, și față de Casa Lui.
Ioas și închinarea la idoli
17 După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au închinat înaintea împăratului. Atunci, împăratul i-a ascultat. 18 Și au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit astarteelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovați în felul acesta. 19 Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înștiințările pe care le-au primit. 20 Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfățișat înaintea poporului și i-a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: ‘Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți propăși. Pentru că ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi.’” 21 Și au uneltit împotriva lui și l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. 22 Împăratul Ioas nu și-a adus aminte de bunăvoința pe care o avusese față de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, și a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă și să judece!” 23 După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas și a venit în Iuda și la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului și au trimis împăratului toată prada la Damasc. 24 Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuși Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas. 25 Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferințe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui și a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraților. 26 Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Șimeatei, o femeie amonită, și Iozabad, fiul Șimritei, o femeie moabită. 27 Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii făcute cu privire la el și despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraților.
În locul lui a domnit fiul său Amația .
Ioas începe să domnească și drege Templul
1 Ioas era deșapte ani când a început să domnească și a domnit patruzeci de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Țibia de la Beer‐Șeba. 2 Și Ioas a făcut ce este drept în ochii Domnului în toate zilele lui Iehoiada, preotul. 3 Și Iehoiada i‐a luat două neveste și el a născut fii și fete. 4 Și a fost așa : după aceasta Ioas a avut pe inimă a înnoi casa Domnului. 5 Și a adunat pe preoți și leviți și le‐a zis: Ieșiți în cetățile lui Iuda și strângeți bani de la tot Israelul pentru dregerea casei Dumnezeului vostru, din an în an; și grăbiți lucrul. Dar leviții n‐au grăbit. 6 Și împăratul a chemat pe Iehoiada, capul, și i‐a zis: Pentru ce n‐ai cerut de la leviți să aducă din Iuda și din Ierusalim darea lui Moise , slujitorul Domnului, și a obștei lui Israel pentru cortul mărturiei? 7 Căci fiii Ataliei, celei rele, sfărâmaseră casa lui Dumnezeu și întrebuințaseră lucrurile sfințite ale casei Domnului pentru Baali. 8 Și împăratul a poruncit și au făcut o ladă și au pus‐o afară lângă poarta casei Domnului, 9 și au vestit prin Iuda și Ierusalim să aducă Domnului darea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pusă peste Israel în pustie. 10 Și toți mai marii și tot poporul s‐au bucurat și au adus și au aruncat în ladă, până au sfârșit. 11 Și a fost așa : la vremea când era adusă lada la locul de slujbă al împăratului prin mâna leviților, și când vedeau că era mult argint în ea, veneau scriitorul împăratului și dregătorul marelui preot și goliau lada și o luau și o duceau înapoi la locul ei. Așa făceau zi de zi și au strâns mult argint. 12 Și împăratul și Iehoiada îl dădeau celor ce făceau lucrul slujbei casei Domnului; și ei tocmiau cioplitori de pietre și tâmplari spre a înoi casa Domnului și lucrători în fier și în aramă pentru dregerea casei Domnului. 13 Și lucrătorii lucrau, și dregerea înainta în lucru prin mâna lor și au ridicat casa lui Dumnezeu după măsura ei și au întărit‐o. 14 Și după ce au sfârșit, au adus argintul rămas înaintea împăratului și lui Iehoiada. Și au făcut din el vase pentru casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru jertfire și linguri și unelte de aur și de argint. Și au adus în casa Domnului arderi de tot necurmat în toate zilele lui Iehoiada. 15 Și Iehoiada a ajuns bătrân și sătul de zile și a murit; era de o sută treizeci de ani când a murit. 16 Și a fost înmormântat în cetatea lui David lângă împărați, căci făcuse bine în Israel și pentru Dumnezeu și pentru casa sa.
Ioas și închinarea la idoli
17 Și după moartea lui Iehoiada mai marii lui Iuda au venit și s‐au plecat împăratului; atunci împăratul i‐a ascultat. 18 Și au părăsit casa Domnului Dumnezeul părinților lor și au slujit Astarteelor și idolilor: și a venit mânie peste Iuda și Ierusalim pentru această vină a lor. 19 Și Domnul a trimis pe proroci la ei să‐i întoarcă la el; și au mărturisit împotriva lor, dar n‐au plecat urechea. 20 Și Duhul lui Dumnezeu a îmbrăcat pe Zaharia, fiul lui Iehoiada, preotul, și el a stătut sus deasupra poporului și le‐a zis: Așa zice Dumnezeu: Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți izbândi: fiindcă ați părăsit pe Domnul, și el v‐a părăsit. 21 Și au uneltit împotriva lui și l‐au împroșcat cu pietre, după porunca împăratului în curtea casei Domnului. 22 Și împăratul Ioas nu și‐a adus aminte de bunătatea pe care i‐o făcuse Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci a ucis pe fiul lui. Și când a murit el, a zis: Să vadă Domnul și să ceară. 23 Și a fost așa : după trecerea anului, oastea Siriei s‐a suit împotriva lui Ioas: și au intrat în Iuda și Ierusalim și au stârpit pe toți mai marii poporului din popor, și au trimis toată prada lor la împăratul Damascului. 24 Căci oastea sirienilor a venit cu o mică ceată de oameni, dar Domnul a dat în mâna lor o oaste foarte mare, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Astfel sirienii au făcut judecăți asupra lui Ioas. 25 Și după ce au plecat de la ei, (căci l‐au lăsat în boli grele,) slujitorii săi au uneltit împotriva lui, pentru sângele fiilor lui Iehoiada, preotul, și l‐au ucis pe patul său și a murit: și l‐au înmormântat în cetatea lui David, dar nu l‐au înmormântat în mormântul împăraților. 26 Și aceștia sunt cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Șimeatei, Amonita, și Iozabad, fiul Șimritei, Moabita. 27 Cât pentru fiii lui și mărimea sarcinilor puse asupra lui și întemeierea casei lui Dumnezeu, iată acestea sunt scrise în tâlcuirea cărții împăraților. Și Amația , fiul său, a domnit în locul său.