Mica
1 Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica. 2 El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” 3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; și mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit și un chip turnat; și, astfel, ți-l voi da înapoi.” 4 El a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat două sute de sicli de argint și a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit și un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica. 5 Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod și terafimi și a sfințit pe unul din fiii lui ca preot. 6 În vremea aceea , nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea. 7 Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit și locuia pentru o vreme acolo. 8 Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda să-și caute o locuință potrivită. Urmându-și drumul, a ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica. 9 Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda și merg să-mi caut o locuință potrivită.” 10 Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată și preot, și eu îți voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie și mijloace de trai.” 11 Și levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui. 12 Mica a sfințit pe levit, și tânărul acesta i-a slujit ca preot și a locuit în casa lui. 13 Și Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”
Mica întocmește închinarea la idoli
1 Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. 2 Și a zis mamei sale: Cei o mie o sută de arginți ce ți s‐au luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în urechile mele, iată, arginții sunt la mine; eu i‐am luat. Și mamă‐sa a zis: Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul! 3 Și a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale și mamă‐sa i‐a zis: Am sfințit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit și un chip turnat, și acum ți‐l înapoiez. 4 Și a înapoiat argintul mamei sale și mamă‐sa a luat două sute de sicli de arginți și i‐a dat aurarului, și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica. 5 Și bărbatul Mica avea o casă de dumnezei, și a făcut un efod și terafimi , și a sfințit pe unul din fiii săi și i‐a fost preot. 6 În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi. 7 Și era un tânăr din Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda, și el era levit și stătea vremelnic acolo. 8 Și bărbatul a plecat din cetatea sa, din Betleemul lui Iuda, ca să stea vremelnic unde va găsi, și mergând pe drumul său, a venit în ținutul muntos al lui Efraim în casa lui Mica. 9 Și Mica i‐a zis: De unde vii? Și el i‐a zis: Sunt un levit din Betleemul lui Iuda și mă duc să locuiesc unde voi găsi. 10 Și Mica i‐a zis: Rămâi la mine și‐mi fii tată și preot, și îți voi da zece arginți pe an și un rând de haine și mâncare. Și levitul a mers. 11 Și levitul s‐a învoit să rămână la acel bărbat și tânărul a fost ca unul din fiii săi. 12 Și Mica a sfințit pe levit și tânărul i‐a fost preot și a fost în casa lui Mica. 13 Și Mica a zis: Acum știu că Domnul îmi va face bine pentru că am preot pe un levit.