Necredința și pedeapsa lui Israel
1 Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoț, despre Iuda și Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărații lui Iuda: 2 Ascultați , ceruri, și ia aminte, pământule, căci Domnul vorbește: „Am hrănit și am crescut niște copii , dar ei s-au răsculat împotriva Mea. 3 Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” 4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii stricați! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… 5 Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiți din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav și toată inima suferă de moarte! 6 Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi și carne vie, nestoarse , nelegate și nealinate cu untdelemn: 7 țara vă este pustiită, cetățile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voștri, pustiesc și nimicesc, ca niște sălbatici. 8 Și fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată. 9 De nu ne-ar fi lăsat Domnul oștirilor o mică rămășiță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.
Nu jertfe și sărbători
10 Ascultați Cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 „Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. „Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. 12 Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile? 13 Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare , nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! 14 Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. 15 Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi și, oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge !
Îndemn la pocăință
16 Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! 17 Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! 18 Veniți totuși să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. 19 De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării; 20 dar de nu veți voi și nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit.” 21 Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, și acum e plină de ucigași! 22 Argintul tău s-a prefăcut în zgură și vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă. 23 Mai-marii tăi sunt răzvrătiți și părtași cu hoții, toți iubesc mita și aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate și pricina văduvei n-ajunge până la ei. 24 De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! Voi cere socoteală potrivnicilor Mei și Mă voi răzbuna pe vrăjmașii Mei. 25 Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îți voi topi zgura cum o topește leșia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine. 26 Voi face iarăși pe judecătorii tăi ca odinioară și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.” 27 Sionul va fi mântuit prin judecată și cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiți prin dreptate. 28 Dar pieirea va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri. 29 „Vă va fi rușine de terebinții în care găseați plăcere și veți roși din pricina grădinilor în care vă desfătați, 30 căci veți fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă. 31 Omul tare va fi ca niște câlți, și lucrarea lui, ca o scânteie; amândoi vor arde împreună și nimeni nu-i va stinge.”
Stricăciunea și pedeapsa lui Israel
1 Vedenia lui Isaia, fiul lui Amoț, pe care a văzut‐o despre Iuda și Ierusalim în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărați ai lui Iuda. 2 Auziți , ceruri și pleacă urechea, pământule! Căci Domnul a vorbit: Am hrănit și am crescut copii și ei s‐au răzvrătit împotriva mea. 3 Boul cunoaște pe stăpânul său și măgarul ieslea domnului său: dar Israel nu cunoaște, poporul meu n‐are pricepere. 4 Ah, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, sămânță de făcători de rele, copii care se strică! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel, s‐au înstrăinat, au dat înapoi. 5 De ce să mai fiți loviți? Veți adăuga răzvrătire! Tot capul este bolnav și toată inima moleșită. 6 De la talpa piciorului până la cap nu este sănătate în el; ci răni și vânătăi și bube deschise: n‐au fost stoarse , nici legate, nici muiate cu untdelemn. 7 Țara voastră este pustiită; cetățile voastre arse de foc; pământul vostru vi‐l mănâncă străinii înaintea ochilor voștri și este pustiit ca răsturnat de străini. 8 Și fata Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într‐un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată. 9 Dacă nu ne‐ar fi lăsat Domnul oștirilor o foarte mică rămășiță, am fi fost ca Sodoma , ne‐am fi asemănat cu Gomora.
Nu jertfe și sărbători
10 Ascultați cuvântul Domnului, domni ai Sodomei! Plecați urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 Ce‐mi trebuie mulțimea jertfelor voastre? zice Domnul: Sunt sătul de arderile de tot de berbeci și de grăsimea celor îngrășate și nu am plăcere de sângele taurilor și al mieilor și al țapilor. 12 Când veniți să vă arătați înaintea mea, cine a cerut aceasta din mâna voastră, ca să călcați curțile mele? 13 Nu mai aduceți un dar de deșertăciune. Tămâia îmi este o urâciune; luna nouă și sabatul , chemarea adunărilor, — nu pot suferi nelegiuirea și adunarea de sărbătoare. 14 Lunile voastre cele noi și sărbătorile voastre sufletul meu le urăște, îmi sunt o sarcină . Am obosit purtându‐le. 15 Și când vă veți întinde mâinile, îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veți înmulți rugăciunea, nu voi auzi: mâinile voastre sunt pline de sânge . 16 Spălați‐vă , curățiți‐vă; depărtați răutatea faptelor voastre dinaintea ochilor mei; încetați să faceți rău. 17 Învățați‐vă să faceți bine; căutați judecata, ușurați pe cel apăsat, faceți judecată orfanului, apărați pricina văduvei.
Îndemn la pocăință
18 Veniți acum și să ne judecăm, zice Domnul. Dacă vor fi păcatele voastre ca și cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, vor fi ca lâna. 19 Dacă veți voi și veți asculta, veți mânca bunătatea pământului; 20 dar dacă nu veți voi și vă veți răzvrăti, veți fi înghițiți de sabie; căci gura Domnului a vorbit. 21 Cum s‐a făcut curvă cetatea cea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea mânea în ea, iar acum ucigașii. 22 Argintul tău s‐a făcut zgură, vinul tău este amestecat cu apă; 23 mai marii tăi sunt răzvrătitori și tovarăși ai hoților: fiecare iubește daruri și umblă după plăți. Nu fac judecată orfanului și pricina văduvei nu vine până la ei. 24 De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel, zice: Ah, mă voi ușura pe potrivnicii mei și mă voi răzbuna asupra vrăjmașilor mei. 25 Și‐mi voi întoarce mâna împotriva ta și‐ți voi curăți zgura ca și cu leșie și‐ți voi depărta tot plumbul. 26 Și voi așeza iarăși pe judecătorii tăi ca mai înainte și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi cetatea dreptății, oraș credincios. 27 Sionul va fi răscumpărat prin judecată și cei ce se întorc ai lui prin dreptate. 28 Dar dărâmarea celor fărădelege și a păcătoșilor va fi deodată și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri. 29 Căci se vor rușina de terebinții pe care i‐ați dorit și vă veți roși de grădinile pe care le‐ați ales. 30 Căci veți fi ca un terebint a cărui frunză se veștejește și ca o grădină care n‐are apă. 31 Și cel tare va fi ca un câlț și lucrul său ca o scânteie și amândoi vor arde împreună și nu‐i va stinge nimeni.