Sutașul Corneliu
1 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”. 2 Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!” 4 Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. 5 Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. 6 El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îți va spune ce trebuie să faci.” 7 Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul, 8 și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
Corneliu întors la Dumnezeu
9 A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea. 10 L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ. 12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului. 13 Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă.” 14 „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” 15 Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat.” 16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, și îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăși la cer. 17 Pe când Petru nu știa ce să creadă despre înțelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă 18 și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo. 19 Și pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; 20 scoală-te , coboară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis.” 21 Petru deci s-a coborât și a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutați. Ce pricină vă aduce?” 22 Ei au răspuns: „Sutașul Corneliu , om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune.” 23 Petru deci i-a chemat înăuntru și i-a găzduit. 24 A doua zi, s-a sculat și a plecat cu ei. L-au însoțit și câțiva frați din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta cu rudele și prietenii de aproape, pe care-i chemase. 25 Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat. 26 Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te , și eu sunt om!” 27 Și vorbind cu el, a intrat în casă și a găsit adunați pe mulți. 28 „Știți”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. 29 De aceea am venit fără cârtire când m-ați chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând ați trimis după mine?” 30 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea și iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare 31 și a zis: ‘Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată și Dumnezeu Și-a adus aminte de milosteniile tale. 32 Trimite dar la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru; el găzduiește în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îți va vorbi.’ 33 Am trimis îndată la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui.” 34 Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci că, în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El. 36 El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor. 37 Știți vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan; 38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. 39 Noi suntem martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. 40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, 41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți. 42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți. 43 Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” 44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. 45 Toți credincioșii tăiați împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste neamuri. 46 Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: 47 „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” 48 Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
Sutașul Corneliu
1 Și în Cesarea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș în ceata de ostași numită Italiana, 2 cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui, care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna. 3 El a văzut lămurit într‐o vedenie, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu intrând la el și zicându‐i: Cornelie. 4 Iar el uitându‐se țintă la el și speriat, a zis: Ce este, Doamne? Și el i‐a zis: Rugăciunile tale și milosteniile tale s‐au suit spre aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. 5 Și acum trimite bărbați la Iope și adu pe Simon, care se numește și Petru. 6 El găzduiește la un oarecare Simon tăbăcarul , a cărui casă este lângă mare. 7 Iar după ce a plecat îngerul care‐i vorbea, el a strigat pe doi dintre casnicii săi și pe un ostaș cucernic dintre cei ce erau mereu pe lângă el 8 și istorisindu‐le toate, i‐a trimis la Iope.
Corneliu întors la Dumnezeu
9 Și a doua zi, pe când mergeau ei pe cale și se apropiau de cetate, Petru s‐a suit pe acoperiș, pe la ceasul al șaselea, ca să se roage. 10 Și a flămânzit și voia să mănânce; și pe când găteau ei, a venit peste el o răpire sufletească. 11 Și zărește cerul deschis și un vas pogorându‐se ca o pânză mare lăsată în jos, de patru capete, pe pământ, 12 în care erau toate cele cu patru picioare și târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. 13 Și s‐a făcut un glas către el: Scoală‐te, Petre, înjunghie și mănâncă. 14 Iar Petru a zis: Cu niciun chip, Doamne; pentru că niciodată n‐am mâncat ceva spurcat și necurat. 15 Și iarăși a venit un glas a doua oară către el: Ce a curățit Dumnezeu, nu spurca tu. 16 Iar aceasta s‐a făcut până de trei ori și îndată vasul a fost ridicat în sus în cer. 17 Și pe când Petru nu se dumirea în sine ce să fie vedenia pe care a văzut‐o, iată bărbații trimiși de Corneliu, întrebând cu de‐amănuntul de casa lui Simon, au stat la poartă 18 și au strigat și au întrebat dacă Simon numit și Petru găzduiește aici. 19 Dar pe când Petru se gândea în sine despre vedenie, Duhul i‐a zis: Iată, te caută trei bărbați. 20 Deci scoală‐te , pogoară‐te și du‐te împreună cu ei fără să te îndoiești de ceva, pentru că eu i‐am trimis. 21 Și Petru s‐a pogorât la bărbați și a zis: Iată, eu sunt acela pe care‐l căutați; care este pricina pentru care sunteți aici? 22 Iar ei au zis: Corneliu sutașul, bărbat drept și temător de Dumnezeu și cu mărturie de la tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu printr‐un înger sfânt ca să trimită să te cheme la casa lui și să audă cuvinte de la tine. 23 I‐a chemat deci înăuntru și i‐a găzduit. Și a doua zi s‐a sculat și a ieșit cu ei, și unii dintre frații de la Iope au venit cu el. 24 Și a doua zi au intrat în Cesarea; iar Corneliu îi aștepta, după ce chemase pe rudele sale și pe prietenii săi de aproape. 25 Și când a fost să intre Petru, Corneliu i‐a ieșit înainte, i‐a căzut la picioare și s‐a închinat. 26 Dar Petru l‐a ridicat zicând: Scoală‐te ; și eu însumi sunt un om. 27 Și pe când vorbea cu el, a intrat și găsește pe mulți care se adunaseră. 28 Și a zis către ei: Voi știți că este neîngăduit unui bărbat iudeu să se lipească sau să vină la unul de alt neam; și totuși mie Dumnezeu mi‐a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. 29 Și de aceea am venit fără să fac împotrivire când au trimis după mine. Întreb deci: Pentru care cuvânt ați trimis după mine? 30 Și Corneliu a zis: Acum patru zile, până la ceasul acesta, mă rugam în al nouălea ceas în casa mea, și iată un bărbat în veșmânt strălucitor a stat înaintea mea. 31 Și a zis: Cornelie, rugăciunea ți‐a fost ascultată și milosteniile tale au fost aduse aminte înaintea lui Dumnezeu. 32 Trimite deci la Iope și cheamă la tine pe Simon, care se numește și Petru; el găzduiește în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare. 33 Îndată deci am trimis la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum deci noi toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm toate cele poruncite ție de Domnul. 34 Și Petru a deschis gura și a zis: Cu adevărat înțeleg că Dumnezeu nu caută la față, 35 ci în orice neam, cel ce se teme de el și lucrează dreptate îi este primit. 36 Cuvântul pe care l‐a trimis copiilor lui Israel, binevestind evanghelia păcii prin Isus Hristos (el este Domn al tuturor), 37 voi înșivă știți vorba aceea care s‐a făcut prin toată Iudeea, începând de la Galileea, după botezul pe care l‐a propovăduit Ioan; 38 pe Isus din Nazaret, cum Dumnezeu l‐a uns cu Duhul Sfânt și cu putere; care a umblat din loc în loc, făcând bine și tămăduind pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu el. 39 Și noi suntem martori pentru toate câte a făcut în țara iudeilor și în Ierusalim; pe care l‐au și omorât atârnându‐l pe lemn. 40 Pe el Dumnezeu l‐a sculat a treia zi și i‐a dat ca să se arate 41 nu la tot poporul, ci nouă martorilor care am fost aleși mai dinainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut împreună cu el după învierea lui dintre cei morți. 42 Și ne‐a poruncit să propovăduim poporului și să dăm mărturie că el este cel rânduit de Dumnezeu Judecător al viilor și al morților. 43 Pentru el mărturisesc toți prorocii că prin numele lui oricine care crede în el primește iertarea păcatelor. 44 Pe când vorbea încă Petru aceste vorbe, Duhul Sfânt a căzut peste toți care ascultau cuvântul. 45 Și credincioșii din tăierea împrejur, cei ce au venit cu Petru, s‐au uimit pentru că darul Sfântului Duh s‐a vărsat și peste Neamuri. 46 Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a răspuns: 47 Nu cumva poate cineva opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? 48 Și a poruncit ca să fie botezați în numele lui Isus Hristos. Atunci l‐au rugat să rămână câteva zile.