David înfățișează pe Solomon
1 David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii și căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile și turmele împăratului și ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji și pe toți voinicii. 2 Împăratul David s-a sculat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, fraților și poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru și mă pregăteam s-o zidesc. 3 Dar Dumnezeu mi-a zis: ‘Să nu zidești o casă Numelui Meu, căci ești un om de război și ai vărsat sânge.’ 4 Domnul Dumnezeul lui Israel m-a ales din toată casa tatălui meu pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda și dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul. 5 Dintre toți fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulți fii – a ales pe fiul meu Solomon ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăției Domnului peste Israel. 6 El mi-a zis: ‘Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa și curțile, căci l-am ales ca fiu al Meu și-i voi fi Tată. 7 Îi voi întări împărăția pe vecie, dacă se va ține , ca astăzi, de împlinirea poruncilor și rânduielilor Mele.’ 8 Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului și în fața Dumnezeului nostru, care vă aude, păziți și puneți-vă la inimă toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți această bună țară și s-o lăsați de moștenire fiilor voștri, după voi, pe vecie. 9 Și tu, fiule Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie. 10 Vezi acum că Domnul te-a ales ca să zidești o casă care să-I slujească de locaș sfânt. Întărește-te și lucrează!”
David dă lui Solomon tot ce strânsese pentru Templu
11 David a dat fiului său Solomon chipul prispei și clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru și al odăii pentru scaunul îndurării. 12 I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curțile Casei Domnului și toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu și vistieriile Sfântului Locaș 13 și cu privire la cetele preoților și leviților, la tot ce privea slujba Casei Domnului și la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului. 14 I-a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur pentru toate uneltele fiecărei slujbe, și chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe. 15 A dat greutatea sfeșnicelor de aur și a candelelor lor de aur, cu greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor lui și greutatea sfeșnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic. 16 I-a dat greutatea de aur pentru mesele pâinilor pentru punerea înainte, pentru fiecare masă, și greutatea de argint pentru mesele de argint. 17 I-a dat chipul furculițelor, lighenelor și ceștilor de aur curat; chipul potirelor de aur, cu greutatea fiecărui potir, și a potirelor de argint, cu greutatea fiecărui potir, 18 și chipul altarului tămâii în aur curățit, cu greutatea lui. I-a mai dat și chipul carului heruvimilor de aur, care își întind aripile și acoperă chivotul legământului Domnului. 19 „Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscute Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui.” 20 David a zis fiului său Solomon: „Întărește-te , îmbărbătează-te și lucrează; nu te teme și nu te înspăimânta! Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa , nici nu te va părăsi până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. 21 Iată, ai lângă tine cetele preoților și leviților pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu și iată că ai lângă tine, pentru toată lucrarea, toți oamenii binevoitori și îndemânatici în tot felul de lucrări și căpeteniile și tot poporul, supuși la toate poruncile tale.”
David înfățișează poporului pe Solomon
1 Și David a adunat la Ierusalim pe toți mai marii lui Israel, pe mai marii semințiilor și pe mai marii cetelor care slujeau împăratului și pe mai marii peste mii și pe mai marii peste sute și pe mai marii peste tot avutul și peste toate turmele împăratului și peste fiii săi, împreună cu dregătorii și cu cei viteji și pe toți bărbații voinici. 2 Și David împăratul a stătut în picioare și a zis: Ascultați‐mă, frații mei și poporul meu! A fost în inima mea să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru; și am făcut pregătiri pentru zidire. 3 Dar Dumnezeu mi‐a zis: Să nu zidești o casă numelui meu, căci ești om de război și ai vărsat sânge. 4 Domnul Dumnezeul lui Israel m‐a ales pe mine din toată casa tatălui meu, ca să fiu împărat peste Israel în veac; căci pe Iuda l‐a ales domnitor; și din casa lui Iuda, casa tatălui meu, și dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine ca să mă facă împărat peste tot Israelul. 5 Și dintre toți fiii mei, (căci Domnul mi‐a dat mulți fii) a ales pe Solomon , fiul meu, ca să șadă pe scaunul de domnie al împărăției Domnului peste Israel. 6 Și mi‐a zis: Solomon , fiul tău, va zidi casa mea și curțile mele, căci mi l‐am ales fiu și eu îi voi fi tată. 7 Și voi întări împărăția lui în veac, dacă va fi statornic să facă poruncile mele și judecățile mele, ca astăzi. 8 Și acum în ochii întregului Israel, obștea Domnului, și înaintea urechilor Dumnezeului nostru: păziți și căutați toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara cea bună și s‐o lăsați moștenire copiilor voștri după voi în veac. 9 Și tu, Solomon, fiul meu, cunoaște pe Dumnezeul părintelui tău și slujește‐i cu inimă desăvârșită și cu suflet voitor; căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege toate închipuirile gândurilor. Dacă‐l vei căuta, el va fi găsit de tine; dar dacă‐l vei părăsi, și el te va lepăda în veac. 10 Ia seama acum că Domnul te‐a ales ca să zidești o casă pentru locașul sfințit. Întărește‐te și lucrează.
David dă lui Solomon ce strânsese
11 Și David a dat lui Solomon, fiul său, chipul pridvorului templului și al caselor sale și al vistieriilor sale și al odăilor sale de sus și al odăilor sale dinăuntru și al casei scaunului îndurării 12 și chipul a tot ce era în el, prin Duhul, pentru curțile casei Domnului și pentru toate odăile de jur împrejur, pentru vistieriile casei lui Dumnezeu și pentru vistieriile lucrurilor sfințite 13 și pentru cetele preoților și ale leviților și pentru toată lucrarea slujbei casei Domnului și pentru toate uneltele de slujbă în casa Domnului: 14 și aur în greutate pentru lucrurile de aur, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; și argint pentru toate uneltele de argint, după greutate, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; 15 și greutatea sfeșnicelor de aur și a candelelor de aur, după greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor sale: și pentru sfeșnicele de argint, argint după greutate pentru sfeșnic și pentru candelele sale, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic: 16 și aur după greutate pentru mesele pâinilor de pus în șiruri, pentru fiecare masă; și argint pentru mesele de argint: 17 și aur curat pentru furculițe și farfurii și cești: și pentru lighenușele de aur după greutate, pentru fiecare lighenuș: și argint pentru lighenușele de argint, după greutate, pentru fiecare lighenuș; 18 și pentru altarul tămâiei aur curat după greutate; și chipul carului heruvimilor de aur care întindeau aripile lor și acopereau chivotul legământului Domnului. 19 Totul, a zis David , toată lucrarea chipului, m‐a făcut Domnul s‐o pricep în scris, prin mâna lui peste mine. 20 Și David a zis lui Solomon, fiul său: Întărește‐te și îmbărbătează‐te și lucrează; nu te teme și nu te spăimânta! Căci Domnul, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa , nici nu te va părăsi până nu se va sfârși tot lucrul pentru slujba casei Domnului. 21 Și iată aici cetele preoților și ale leviților pentru toată slujba casei lui Dumnezeu: și cu tine sunt, în tot felul de lucruri, tot felul de oameni binevoitori și iscusiți în tot felul de lucrări: și mai marii și tot poporul sunt la toate cuvintele tale.