Darurile bogate pentru zidirea Templului
1 Împăratul David a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr și plăpând , și lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu. 2 Mi-am întrebuințat toate puterile să pregătesc pentru Casa Dumnezeului meu aur pentru ceea ce trebuie să fie de aur, argint pentru ceea ce trebuie să fie de argint, aramă pentru ceea ce trebuie să fie de aramă, fier pentru ceea ce trebuie să fie de fier și lemn pentru ceea ce trebuie să fie de lemn, pietre de onix și pietre scumpe de legat, pietre strălucitoare și de felurite culori, tot felul de pietre scumpe și marmură albă multă. 3 Mai mult, în dragostea mea pentru Casa Dumnezeului meu, dau Casei Dumnezeului meu aurul și argintul pe care-l am, afară de tot ce am pregătit pentru casa Sfântului Locaș: 4 trei mii de talanți de aur, de aur de Ofir , și șapte mii de talanți de argint curățit pentru îmbrăcarea pereților clădirilor, 5 aurul pentru ceea ce trebuie să fie de aur și argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint și pentru toate lucrările pe care le vor face lucrătorii. Cine vrea să-și mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?” 6 Căpeteniile caselor părintești, căpeteniile semințiilor lui Israel, căpeteniile peste mii și peste sute și îngrijitorii averii împăratului au adus daruri de bunăvoie. 7 Au dat pentru slujba Casei lui Dumnezeu: cinci mii de talanți de aur, zece mii de darici, zece mii de talanți de argint, optsprezece mii de talanți de aramă și o sută de mii de talanți de fier. 8 Cei ce aveau pietre scumpe le-au dat pentru vistieria Casei Domnului în mâinile lui Iehiel , Gherșonitul. 9 Poporul s-a bucurat de darurile lor de bunăvoie , căci le dădeau cu dragă inimă Domnului, și împăratul David, de asemenea, s-a bucurat mult.
Rugăciunea lui David
10 David a binecuvântat pe Domnul în fața întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel! 11 Ale Tale sunt, Doamne, mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău! A Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalți ca un stăpân mai presus de orice! 12 De la Tine vin bogăția și slava, Tu stăpânești peste tot, în mâna Ta sunt tăria și puterea și mâna Ta poate să mărească și să întărească toate lucrurile. 13 Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm și preamărim Numele Tău cel slăvit. 14 Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem. 15 Înaintea Ta noi suntem niște străini și locuitori, ca toți părinții noștri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra și fără nicio nădejde. 16 Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogății pe care le-am pregătit ca să-Ți zidim o casă, Ție, Numelui Tău celui sfânt, și ale Tale sunt toate. 17 Știu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima și că iubești curăția de inimă, de aceea Ți-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăția inimii mele și am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducându-Ți de bunăvoie darurile lui. 18 Doamne, Dumnezeul părinților noștri Avraam, Isaac și Israel! Ține totdeauna în inima poporului Tău aceste porniri și aceste gânduri și întărește-i inima în Tine. 19 Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învățăturile Tale și legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri și să zidească el casa pentru care am făcut pregătiri.”
Ungerea lui Solomon
20 David a zis întregii adunări: „Binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru!” Și toată adunarea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Ei s-au plecat și s-au închinat înaintea Domnului și înaintea împăratului. 21 A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă și ardere-de-tot Domnului o mie de viței, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obișnuite și alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul. 22 Au mâncat și au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn și au uns pe Țadoc ca preot. 23 Solomon a șezut pe scaunul de domnie al Domnului, ca împărat în locul tatălui său David. El a propășit, și tot Israelul l-a ascultat. 24 Toate căpeteniile și vitejii și chiar toți fiii împăratului David s-au supus împăratului Solomon. 25 Domnul a înălțat tot mai mult pe Solomon sub ochii întregului Israel și i-a făcut domnia mai strălucită decât a fost a oricărui împărat al lui Israel înaintea lui.
Moartea lui David
26 David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul. 27 Vremea cât a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani și la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. 28 A murit după o bătrânețe fericită, sătul de zile, de bogăție și de slavă. Și, în locul lui, a domnit fiul său Solomon. 29 Faptele împăratului David, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel, văzătorul, și în cartea prorocului Natan, și în cartea prorocului Gad, 30 împreună cu toată domnia și toate isprăvile lui, precum și ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărățiile celorlalte țări.
Darile bogate pentru zidirea Templului
1 Și împăratul David a zis către întreaga obște: Solomon, fiul meu, singurul pe care l‐a ales Dumnezeu, este tânăr și plăpând și lucrul este mare: căci palatul nu este pentru oameni ci pentru Domnul Dumnezeu. 2 Și am pregătit după toată puterea mea pentru casa Dumnezeului meu: aur pentru cele de aur și argint pentru cele de argint și aramă pentru cele de aramă, fier pentru cele de fier și lemn pentru cele de lemn; pietre de onix și pietre de legat, pietre scânteitoare și de felurite colori și tot felul de pietre scumpe și pietre de marmoră, în mulțime. 3 Și încă, fiindcă mi‐am pus plăcerea în casa Dumnezeului meu, și având o vistierie a mea de aur și de argint, dau pentru casa Dumnezeului meu pe lângă tot ce am pregătit pentru casa locașului sfânt, 4 trei mii de talanți de aur din aurul de Ofir și șapte mii de talanți de argint curățit pentru îmbrăcarea pereților caselor: 5 aur pentru cele de aur și argint pentru cele de argint și pentru tot felul de lucrare făcută de mâinile meșteșugarilor. Și cine este gata să‐și umple mâna astăzi pentru Domnul? 6 Și mai marii părintești și mai marii semințiilor lui Israel și mai marii peste mii și peste sute și mai marii peste avutul împăratului au adus de bunăvoie 7 și au dat pentru lucrul casei lui Dumnezeu cinci mii de talanți de aur și zece mii de darici, și zece mii de talanți de argint și optsprezece mii de talanți de aramă și o sută de mii de talanți de fier. 8 Și la cine s‐au găsit pietre scumpe a dat la visteria casei Domnului, sub mâna lui Iehiel , Gherșonitul.
Rugăciunea lui David
9 Și poporul s‐a bucurat pentru că aduseseră de bunăvoie , căci dăruiau de bunăvoie cu o inimă desăvârșită Domnului; și David împăratul s‐a bucurat și el cu mare bucurie. 10 Și David a binecuvântat pe Domnul în ochii întregii obști și David a zis: Binecuvântat să fii, Doamne Dumnezeul tatălui nostru Israel, din veac în veac. 11 A ta , Doamne, este mărimea și puterea și slava și biruința și măreția; căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al tău; a ta, Doamne, este împărăția, și tu ești înălțat drept Cap peste toate. 12 Și averile și slava sunt de la tine și tu cârmuiești peste toate; și în mâna ta este tărie și putere; și în mâna ta este să faci mare și să dai tărie tuturor. 13 Și acum, Dumnezeul nostru, îți mulțumim și lăudăm numele tău cel slăvit. 14 Dar cine sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem dărui de bună voie în felul acesta? Căci totul este de la tine și noi ți‐am dat din mâna ta. 15 Căci noi suntem străini de loc înaintea ta și oaspeți, ca toți părinții noștri; zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră și nu este nicio nădejde. 16 Doamne Dumnezeul nostru, toată această grămadă, pe care am pregătit‐o spre a‐ți zidi o casă pentru numele tău cel sfânt, este din mâna ta și totul este al tău. 17 Și știu, Dumnezeul meu, și că tu cerci inima și îți place neprihănirea și în neprihănirea inimii mele am dăruit de bună voie toate acestea; și am văzut cu bucurie pe poporul tău care se află aici, dăruindu‐ți de bună voie. 18 Doamne, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Israel, părinții noștri, păstrează în veac aceasta, ca închipuire a gândurilor inimii poporului tău și îndreaptă‐le inimile spre tine. 19 Și dă lui Solomon , fiul meu, o inimă desăvârșită, ca să păzească poruncile tale, mărturiile tale și așezămintele tale și să facă totul și să zidească palatul pentru care am făcut pregătire.
Ungerea lui Solomon
20 Și David a zis către toată obștea: Binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru. Și toată obștea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinților lor și și‐au plecat capetele și s‐au închinat Domnului și împăratului. 21 Și a doua zi după aceea au jertfit jertfe Domnului și au adus arderi de tot Domnului: o mie de tauri, o mie de berbeci, o mie de miei, cu darurile lor de băutură, și mulțime de jertfe, pentru tot Israelul. 22 Și au mâncat și au băut înaintea Domnului în ziua aceea cu mare bucurie. Și au făcut împărat a doua oară pe Solomon, fiul lui David, și l‐au uns Domnului să fie domn, și pe Țadoc să fie preot. 23 Și Solomon a șezut pe scaunul de domnie al Domnului ca împărat în locul lui David, tatăl său, și a propășit; și tot Israelul l‐a ascultat. 24 Și toți mai marii și vitejii și de asemenea toți fiii împăratului David au dat mâna lui Solomon împăratul. 25 Și Domnul a mărit nespus pe Solomon în ochii întregului Israel, și a dăruit peste el strălucire împărătească așa cum n‐a avut niciun împărat peste Israel mai înainte de el.
Moartea lui David
26 Și David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul. 27 Și zilele cât a domnit el peste Israel au fost patruzeci de ani. La Hebron a domnit șapte ani și la Ierusalim a domnit treizeci și trei. 28 Și a murit la bună bătrânețe, sătul de zile, de avere și de slavă; și Solomon, fiul său, s‐a făcut împărat în locul său. 29 Și faptele lui David împăratul, cele dintâi și cele de pe urmă, iată sunt scrise în cuvintele lui Samuel văzătorul și în cuvintele lui Natan, prorocul, și în cuvintele lui Gad, văzătorul, 30 cu toată domnia lui și cu puterea lui și cu vremurile care au trecut peste el și peste Israel și peste toate împărățiile țărilor.