Slujbașii cei mai înalți ai lui Solomon
1 Împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul. 2 Iată căpeteniile pe care le avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Țadoc, 3 Elihoref și Ahia, fiii lui Șișa, erau logofeți; Iosafat , fiul lui Ahilud, era scriitor; 4 Benaia , fiul lui Iehoiada, era peste oștire; Țadoc și Abiatar erau preoți. 5 Azaria, fiul lui Natan, era mai-mare peste îngrijitori. Zabud, fiul lui Natan, era slujbaș de stat, cirac al împăratului; 6 Ahișar era mai-mare peste casa împăratului și Adoniram , fiul lui Abda, era mai-mare peste dări.
Numele celor doisprezece îngrijitori
7 Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului și a casei lui, fiecare timp de o lună din an. 8 Iată-le numele:
Fiul lui Hur, în muntele lui Efraim. 9 Fiul lui Decher, la Macaț, la Saalbim, la Bet-Șemeș, la Elon și la Bet-Hanan. 10 Fiul lui Hesed, la Arubot; el avea Soco și toată țara Hefer. 11 Fiul lui Abinadab avea tot ținutul Dorului. Tafat, fata lui Solomon, era nevasta lui. 12 Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac și Meghido și tot Bet-Șeanul de lângă Țartan sub Izreel, de la Bet-Șean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam. 13 Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea și ținutul Argob în Basan, șaizeci de cetăți mari, cu ziduri și zăvoare de aramă. 14 Ahinadab, fiul lui Ido, la Mahanaim. 15 Ahimaaț, în Neftali. El luase de nevastă pe Basmat, fata lui Solomon. 16 Baana, fiul lui Hușai, în Așer și la Bealot. 17 Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar. 18 Șimei, fiul lui Ela, în Beniamin. 19 Gheber, fiul lui Uri, în țara Galaadului; el avea ținutul lui Sihon, împăratul amoriților, și al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în țara aceasta.
Mărirea lui Solomon
20 Iuda și Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe țărmul mării. Ei mâncau , beau și se veseleau. 21 Solomon mai stăpânea și toate împărățiile de la râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri și au fost supuși lui Solomon tot timpul vieții lui. 22 În fiecare zi, Solomon mânca treizeci de cori de floare de făină și șaizeci de cori de altă făină, 23 zece boi grași, douăzeci de boi de păscut și o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute și păsări îngrășate. 24 Stăpânea peste toată țara de dincoace de râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de râu. Și avea pace pretutindeni, de jur împrejur. 25 Iuda și Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, au locuit în liniște, fiecare sub via lui și sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. 26 Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui și douăsprezece mii de călăreți. 27 Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon și a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui, și nu lăsau să fie vreo lipsă. 28 Aduceau și orz și paie pentru armăsari și fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.
Faima și înțelepciunea lui Solomon
29 Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe, ca nisipul de pe țărmul mării. 30 Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. 31 El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol, și faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. 32 A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. 33 A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești. 34 Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui.
Slujbașii lui Solomon
1 Și împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul. 2 Și aceștia sunt mai marii pe care‐i avea: Azaria, fiul lui Țadoc, preotul; 3 Elihoref și Ahia, fii ai lui Șișa, scriitori; Iosafat , fiul lui Ahilud, scriitor de cronici; 4 și Benaia , fiul lui Iehoiada, era peste oaste; și Țadoc și Abiatar erau preoți: 5 și Azaria, fiul lui Natan , era peste dregători; și Zabud, fiul lui Natan, era slujbaș de stat , prieten al împăratului; 6 și Ahișar, era peste casă; și Adoniram , fiul lui Abda, era peste dări.
Numele celor doisprezece dregători
7 Și Solomon avea doisprezece dregători peste tot Israelul și ei aduceau bucate împăratului și casei sale: fiecare avea să aducă aceste bucate o lună pe an. 8 Și acestea sunt numele lor: Ben‐Hur, peste muntele Efraim; 9 Ben‐Decher, peste Macaț și peste Șaalbim și Bet‐Șemeș și Elon‐Bet‐Hanan; 10 Ben‐Hesed, peste Arubot; și el avea Socoul și tot pământul Hefier; 11 Ben‐Abinadab, peste tot cuprinsul Dorului; Tafat, fiica lui Solomon, îi era nevastă; 12 Baana, fiul lui Ahilud, peste Taanac și Meghido și tot Bet‐Șeanul, care este lângă Țartan, sub Izreel, de la Bet‐Șean, până la Abel‐Mehola, până dincolo de Iocmeam; 13 Ben‐Gheber peste Ramot‐Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, care sunt în Galaad; el avea ținutul Argob care este în Basan, șaizeci de cetăți mari, cu ziduri și zăvoare de aramă; 14 Ahinadab, fiul lui Ido, peste Mahanaim; 15 Ahimaaț peste Neftali și el luase de nevastă pe Basmat, fiica lui Solomon; 16 Baana, fiul lui Hușai, peste Așer și Bealot; 17 Iosafat, fiul lui Paruah, peste Isahar; 18 Șimei, fiul lui Ela, peste Beniamin; 19 Gheber, fiul lui Uri, peste țara Galaad, țara lui Sihon, împăratul amoriților, și a lui Og, împăratul Basanului, căci numai el era dregător în această țară.
Mărirea lui Solomon
20 Iuda și Israel erau mulți ca nisipul care este lângă mare, în mulțime, mâncând și bând și desfătându‐se. 21 Și Solomon a stăpânit peste toate împărățiile de la Râu până la țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei au adus daruri și au slujit lui Solomon în toate zilele vieții sale. 22 Și pâinea lui Solomon pentru o zi era: treizeci de cori de floarea făinii și șaizeci cori de făină, 23 zece boi îngrășați și douăzeci de boi pășunați și o sută de oi, afară de cerbi și de căprioare și de ciute și de păsări îngrășate. 24 Căci stăpânea peste tot dincoace de Râu; de la Tifsah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu. Și avea pace pretutindeni împrejurul lui. 25 Și Iuda și Israel au locuit la adăpost, fiecare sub via sa și sub smochinul său de la Dan până la Beer‐Șeba, în toate zilele lui Solomon. 26 Și Solomon avea patruzeci de mii de grajduri de cai pentru carele sale și douăsprezece mii de călăreți. 27 Și dregătorii aceia aduceau bucate împăratului Solomon și tuturor care veneau la masa împăratului Solomon, fiecare pe luna sa; nu lăsau să fie vreo lipsă. 28 Și aduceau orz și paie pentru cai și armăsari iuți în locul unde se aflau dregătorii , fiecare după însărcinarea sa.
Înțelepciunea lui Solomon
29 Și Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune și foarte mare lărgime de inimă ca nisipul care este pe țărmul mării. 30 Și înțelepciunea lui Solomon a întrecut înțelepciunea tuturor copiilor răsăritului și toată înțelepciunea Egiptului. 31 Și era mai înțelept decât toți oamenii, decât Etan Ezrahitul și decât Heman și Calcol și Darda, fiii lui Mahol. Și vestea lui era de jur împrejur între toate neamurile. 32 Și a rostit trei mii de proverbe și cântările lui au fost o mie și cinci . 33 Și a vorbit despre copaci, de la cedrul care este în Liban, până la isopul care răsare din zid: și a vorbit despre dobitoace și despre păsări și despre tot ce se târăște și despre pești. 34 Și de la toate popoarele veneau să audă înțelepciunea lui Solomon, de la toți împărații pământului care auziseră de înțelepciunea lui.