Războiul cu amaleciții
1 Samuel a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel. Ascultă dar ce zice Domnul. 2 Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt. 3 Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.’” 4 Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda. 5 Saul a mers până la cetatea lui Amalec și a pus niște oameni la pândă în vale. 6 Și a zis cheniților : „Duceți-vă , plecați și ieșiți din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el, căci voi v-ați purtat cu bunăvoință față de copiii lui Israel când s-au suit din Egipt.” Și cheniții au plecat din mijlocul lui Amalec. 7 Saul a bătut pe Amalec de la Havila până la Șur , care este în fața Egiptului. 8 A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. 9 Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel și i-a zis: 11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul. 12 S-a sculat dis-de-dimineață ca să se ducă înaintea lui Saul. Și au venit și i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel și iată că și-a înălțat un semn de biruință, apoi s-a întors și, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.” 13 Samuel s-a dus la Saul, și Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit Cuvântul Domnului.” 14 Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele și mugetul acesta de boi pe care-l aud?” 15 Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârșire.” 16 Samuel a zis lui Saul: „Stai și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte.” Și Saul i-a zis: „Vorbește.” 17 Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? 18 Domnul te trimisese zicând: ‘Du-te și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe amaleciți; războiește-te cu ei până îi vei nimici.’ 19 Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?” 20 Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți, 21 dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.” 22 Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. 23 Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” 24 Atunci, Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor și i-am ascultat glasul. 25 Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.” 26 Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, și Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel.” 27 Și, pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, și s-a rupt. 28 Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel de asupra ta și o dă altuia mai bun decât tine. 29 Cel ce este tăria lui Israel nu minte și nu Se căiește, căci nu este un om ca să-I pară rău.” 30 Saul a zis iarăși: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinstește-mă în fața bătrânilor poporului meu și în fața lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului Dumnezeului tău.” 31 Samuel s-a întors și a mers după Saul, și Saul s-a închinat înaintea Domnului. 32 Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Și Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreșit, a trecut amărăciunea morții!” 33 Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot așa și mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal. 34 Samuel a plecat la Rama, și Saul s-a suit acasă, la Ghibea lui Saul. 35 Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morții sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.
Războiul cu amaleciții
1 Și Samuel a zis lui Saul: Domnul m‐a trimis să te ung impărat peste poporul său, peste Israel. Și acum ascultă glasul cuvintelor Domnului. Așa zice Domnul oștirilor: 2 Am însemnat ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s‐a împotrivit pe cale când se suia din Egipt. 3 Acum du‐te și bate pe Amalec și stârpește tot ce este al lui și nu‐l cruța, ci omoară și bărbat și femeie, copil și sugător, bou și oaie, cămilă și măgar. 4 Și Saul a chemat poporul și l‐a numărat în Telaim: două sute de mii de pedeștri și zece mii de bărbați ai lui Iuda. 5 Și Saul a venit până la cetatea lui Amalec și a pus o pândă în vale. 6 Și Saul a zis cheniților: Duceți‐vă, plecați și coborâți‐vă din mijlocul amaleciților ca să nu vă nimicesc cu ei : căci voi ați arătat îndurare tuturor copiilor lui Israel când se suiau din Egipt. Și chenitul a plecat din mijlocul amaleciților. 7 Și Saul a bătut pe amaleciți de la Havila cum vii la Șur care este în fața Egiptului. 8 Și a prins viu pe Agag, împăratul amaleciților, și a stârpit pe tot poporul lui cu ascuțișul sabiei. 9 Și Saul și poporul au cruțat pe Agag și cele mai bune din oi și boi și vite grase și miei și tot ce era bun și n‐au voit să le stârpească; dar orice lucru care era prost și slab pe acela l‐au stârpit.
Neascultarea lui Saul
10 Și cuvântul Domnului a fost către Samuel zicând: 11 Mă căiesc că am pus pe Saul împărat, căci s‐a abătut de pe urma mea și n‐a împlinit cuvintele mele. Și Samuel s‐a mâhnit foarte mult și a strigat către Domnul toată noaptea. 12 Și Samuel s‐a sculat de dimineață să întâmpine pe Saul dimineața. Și s‐a spus lui Samuel zicând: Saul a venit la Carmel și iată și‐a înălțat un semn de biruință, și s‐a întors și a trecut mai departe și s‐a pogorât la Ghilgal. 13 Și Samuel a venit la Saul. Și Saul i‐a zis: Binecuvântat ești de Domnul! Am împlinit cuvântul Domnului. 14 Și Samuel a zis: Ce este atunci behăitul acesta de oi în urechile mele și mugetul boilor pe care‐l aud? 15 Și Saul a zis: Le‐au adus de la amaleciți, căci poporul a cruțat cele mai bune din oi și din boi ca să jertfească Domnului Dumnezeului tău, și noi am stârpit rămășița. 16 Și Samuel a zis lui Saul: Stai și‐ți voi spune ce mi‐a zis Domnul în noaptea aceasta. Și i‐a zis: Spune! 17 Și Samuel a zis: Oare nu când erai mic în ochii tăi, ai fost făcut capul semințiilor lui Israel? Și Domnul te‐a uns împărat peste Israel. 18 Și Domnul te‐a trimis pe cale și a zis: Du‐te și stârpește pe păcătoșii aceia, pe amaleciți, și luptă‐te împotriva lor până vor fi nimiciți. 19 De ce dar n‐ai ascultat de glasul Domnului, ci ai căzut asupra prăzii și ai făcut rău în ochii Domnului? 20 Și Saul a zis lui Samuel: Am ascultat în adevăr de glasul Domnului și m‐am dus pe calea pe care m‐a trimis Domnul și am adus pe Agag, împăratul amaleciților, și am stârpit pe amaleciți. 21 Dar poporul a luat din pradă, oi și boi, cele dintâi din cele de stârpit, ca să jertfească Domnului Dumnezeului tău în Ghilgal. 22 Și Samuel a zis: Oare‐i plac Domnului arderi de tot și jertfe ca ascultarea de glasul Domnului? Iată ascultarea este mai bună decât jertfa și luarea aminte decât grăsimea berbecilor. 23 Căci răzvrătirea este ca și păcatul ghicirii și încăpățânarea este ca nelegiuirea și ca închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și el te‐a lepădat de a fi împărat. 24 Și Saul a zis lui Samuel: Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și cuvintele tale, căci m‐am temut de popor și am ascultat de glasul lor. 25 Și acum, iartă‐mi, te rog, păcatul meu, și întoarce‐te iarăși cu mine ca să mă închin Domnului. 26 Și Samuel a zis lui Saul: Nu mă voi întoarce iarăși cu tine, căci ai lepădat cuvântul Domnului și Domnul te‐a lepădat de a fi împărat peste Israel. 27 Și Samuel s‐a întors să plece și Saul l‐a apucat de colțul hainei sale și s‐a rupt. 28 Și Samuel i‐a zis: Domnul a rupt astăzi împărăția lui Israel de peste tine și a dat‐o aproapelui tău care este mai bun decât tine. 29 Și Tăria lui Israel nu va minți nici nu se va căi, căci el nu este un om ca să se căiască. 30 Și el a zis: Am păcătuit, cinstește‐mă acum, te rog, înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel, și întoarce‐te iarăși cu mine ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău. 31 Și Samuel s‐a întors iarăși după Saul și Saul s‐a închinat Domnului. 32 Și Samuel a zis: Aduceți la mine pe Agag, împăratul amaleciților. Și Agag a venit la el cu veselie. Și Agag zicea: Negreșit amărăciunea morții a trecut! 33 Și Samuel a zis: Cum a lipsit sabia ta pe femei de copii, așa să fie lipsită de copii mama ta între femei! Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului în Ghilgal. 34 Și Samuel s‐a dus la Rama și Saul s‐a suit la casa sa în Ghibea lui Saul. 35 Și Samuel n‐a mai văzut pe Saul până în ziua morții sale, căci Samuel se jelea pentru Saul. Și Domnul s‐a căit că făcuse pe Saul împărat peste Israel.