Apostolii mincinoși
1 O, de ați putea suferi puțintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiți-mă! 2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată . 3 Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia care este față de Hristos. 4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh pe care nu l-ați primit, sau o altă evanghelie , pe care n-ați primit-o, o, cum îl îngăduiți de bine! 5 Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceștia „nespus de aleși”! 6 Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă și în cunoștință, și am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul și în toate privințele. 7 Sau am făcut un păcat când m-am smerit pe mine însumi ca să fiți înălțați voi și v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am despuiat alte Biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. 9 Și când eram la voi și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui, căci de nevoile mele au îngrijit frații , când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ținuturile Ahaiei! 11 Pentru ce ?… Pentru că nu vă iubesc?… Știe Dumnezeu! 12 Dar lucrez și voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej ca să poată fi găsiți deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă. 13 Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. 14 Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.
Necazurile apostolului
16 Iarăși spun: Să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiți-mă măcar ca nebun, ca să mă laud și eu puțintel. 17 Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca și cum aș spune din nebunie. 18 De vreme ce mulți se laudă după firea pământească, mă voi lăuda și eu. 19 Doar voi suferiți cu plăcere pe nebuni, voi , care sunteți înțelepți! 20 Dacă vă robește cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă privește cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiți! 21 Spre rușinea mea o spun că am fost slabi! Totuși, orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune și eu înainte. 22 Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei sămânță a lui Avraam? Și eu sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieșit din minți. – Eu sunt și mai mult. În osteneli , și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri , fără număr; de multe ori în primejdii de moarte ! 24 De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși, 27 în osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! 28 Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard? 30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, știe că nu mint!… 32 În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. 33 Dar am fost dat jos pe o fereastră într-o coșniță, prin zid, și am scăpat din mâinile lor.
Apostolii mincinoși
1 O, aș vrea să‐mi îngăduiți puțină nebunie Ci îngăduiți‐mi în adevăr! 2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, căci v‐am logodit cu un singur bărbat, ca să înfățișez lui Hristos o fecioară curată . 3 Mă tem însă ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit pe Eva prin viclenia lui, gândurile voastre să fie stricate de la neîmpărțirea și curățenia către Hristos. 4 Căci negreșit dacă cel ce vine propovăduiește un alt Isus, pe care noi nu l‐am propovăduit, sau dacă primiți un altfel de duh, pe care nu l‐ați primit, sau o altfel de evanghelie , pe care n‐ați primit‐o, l‐ați îngădui bine. 5 Căci socotesc că în nimic nu sunt în urma celor mai de frunte apostoli. 6 Dar deși sunt neînvățat în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci în orice noi am arătat aceasta în toate față de voi. 7 Sau am făcut un păcat că am vestit în dar evanghelia lui Dumnezeu, smerindu‐mă pe mine însumi ca voi să fiți înălțați? 8 Am prădat alte biserici luând plată de la ele ca să vă pot sluji vouă, 9 și când am fost de față la voi și am avut lipsă, n‐am fost sarcină nimănui. Căci frații care au venit din Macedonia au umplut măsura lipsurilor mele și în orice m‐am păzit pe mine însumi ca să nu vă cad greu și mă voi păzi. 10 Adevărul lui Hristos este în mine, lăudarea aceasta nu‐mi va fi îngrădită în ținuturile Ahaiei! 11 Pentru ce ?… Pentru că nu vă iubesc?… Știe Dumnezeu. 12 Dar ceea ce fac, voi face, ca să tai prilejul celor ce voiesc prilej ca în ceea ce se laudă ei să fie aflați ca și noi. 13 Căci unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, luând chip de apostoli ai lui Hristos. 14 Și nu este de mirare, căci însuși Satana ia chip de înger al luminii. 15 Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor.
Necazurile apostolului
16 Iarăși zic, să nu creadă cineva că sunt nebun; iar dacă nu, primiți‐mă și ca pe un nebun, ca să mă laud și eu cât de puțin. 17 Ceea ce vorbesc, nu vorbesc după Domnul, ci ca din nebunie în această încredere a lăudării. 18 Deoarece mulți se laudă potrivit cărnii, mă voi lăuda și eu. 19 Căci voi îngăduiți bucuros pe nebuni, voi care sunteți cuminți. 20 Căci îngăduiți dacă vă robește cineva cu sila, dacă vă roade cineva, dacă vă ia banii cineva, dacă se poartă cineva mândru, dacă vă lovește cineva în față. 21 O spun ca o necinste, ca și cum am fi fost slabi! Dar în ce ar îndrăzni cineva (vorbesc în nebunie), îndrăznesc și eu. 22 Sunt ei evrei? Și eu. Sunt ei israeliți? Și eu. Sunt ei sămânță a lui Avraam? Și eu. 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? (Vorbesc ca un om ieșit din minți:) eu și mai mult! În osteneli , mai mult, în temnițe, peste măsuri, în bătăi , peste măsuri, în morți de multe ori. 24 De la iudei de cinci ori am căpătat patruzeci de lovituri fără una, 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori am suferit spargere de vas, o noapte și o zi am fost în adâncul mării; 26 în călătorii de multe ori, în primejdii de râuri, în primejdii de tâlhari, în primejdii din partea neamului meu , în primejdii din partea Neamurilor, în primejdii în cetate, în primejdii în pustietate, în primejdii în mare, în primejdii între frați mincinoși, 27 în osteneală și muncă, în vegheri de multe ori, în foame și sete, în postiri adeseori, în frig și goliciune. 28 Pe lângă cele de afară este ceea ce apasă asupra mea în fiecare zi: grija tuturor bisericilor. 29 Cine este slab, și eu nu sunt slab? Cine este făcut să se poticnească, și eu nu ard? 30 Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele. 31 Dumnezeu și Tatăl Domnului Isus, care este binecuvântat în veci, știe că nu mint. 32 În Damasc căpetenia poporului împăratului Areta păzea cetatea damascenilor ca să mă prindă, 33 și am fost lăsat în jos într‐un coș mare, printr‐o ferestruică, prin zid și am scăpat din mâinile lui.