Propovăduirea Evangheliei
1 De aceea, fiindcă avem slujba aceasta , după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. 2 Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci , prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. 3 Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, 4 a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus. 6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
Greutățile slujbei
7 Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. 8 Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; 9 prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos , dar nu omorâți. 10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Astfel că în noi lucrează moartea , iar în voi, viața. 13 Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut , de aceea am vorbit!” și noi credem, și de aceea vorbim. 14 Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. 15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
Pricinile de încredere
16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. 17 Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. 18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Propovăduirea Evangheliei
1 De aceea având această slujbă, după cum am căpătat milă , nu leșinăm. 2 Ci am înlăturat de la noi cele rușinoase care se fac în ascuns, neumblând în viclenie, nici amestecând Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin arătarea adevărului ne facem cunoscuți pe noi înșine către orice cuget de oameni înaintea lui Dumnezeu. 3 Și chiar dacă și evanghelia noastră este învălită , este învălită în cei pierduți, 4 în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioșilor ca să nu vadă lumina evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus ca Domn, iar pe noi înșine ca robii voștri pentru Isus. 6 Fiindcă Dumnezeu, care a zis: Să strălucească lumina din întuneric! el este cel ce a strălucit în inimile noastre spre luminarea cunoașterii slavei lui Dumnezeu în fața lui Isus Hristos.
Greutățile slujbei
7 Dar avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca nespusa mărime a puterii să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. 8 Suntem apăsați în orice chip, dar nu strâmtorați; aduși în nedumerire, dar nu lipsiți de nădejde; 9 prigoniți, dar nu părăsiți; aruncați jos , dar nu pierduți; 10 totdeauna purtând în trupul nostru omorârea lui Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru. 11 Căci noi cei vii pururea suntem dați la moarte pentru Isus ca și viața lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare. 12 Astfel moartea lucrează în noi, iar viața în voi. 13 Și având același duh de credința, după cum este scris: Am crezut , de aceea am vorbit! și noi credem, de aceea și vorbim; 14 știind că cel ce a sculat pe Domnul Isus ne va scula și pe noi cu Isus și ne va înfățișa împreună cu voi. 15 Căci toate sunt pentru voi, ca harul , fiind înmulțit prin mai mulți, să facă să prisosească mulțumirea spre slava lui Dumnezeu.
Pricinile de încredere
16 De aceea nu leșinăm, ci și dacă omul nostru din afară se prăpădește, dar cel dinăuntru al nostru se înnoiește din zi în zi. 17 Căci necazul nostru ușor și de o clipă lucrează pentru noi într‐o măsură mai covârșitoare o greutate veșnică de slavă, 18 în timp ce nu ne îndreptăm privirea la cele ce sunt văzute, ci la cele ce nu sunt văzute; căci cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veșnice.