1 Pe vremea sa, Nebucadnețar , împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani, dar s-a răsculat din nou împotriva lui. 2 Atunci, Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldeeni, cete de sirieni, cete de moabiți și cete de amoniți; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi, prorocii. 3 Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârșite de Manase 4 și din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase și de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte. 5 Celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 6 Ioiachim a adormit cu părinții săi. Și în locul lui a domnit fiul său Ioiachin. 7 Împăratul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufrat.
Ioiachin. Împresurarea Ierusalimului
8 Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. 9 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său. 10 În vremea aceea , slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, și cetatea a fost împresurată. 11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății pe când o împresurau slujitorii lui. 12 Atunci, Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului cu mama sa, cu slujitorii, căpeteniile și dregătorii lui. Și împăratul Babilonului l-a luat prins în al optulea an al domniei lui. 13 A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. 14 A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile și toți oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toți teslarii și fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al țării. 15 A strămutat pe Ioiachin la Babilon și a dus robi din Ierusalim la Babilon: pe mama împăratului, pe nevestele împăratului și pe dregătorii lui și pe mai-marii țării, 16 pe toți războinicii, în număr de șapte mii, și pe teslari și fierari în număr de o mie, toți numai oameni viteji și buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon. 17 Și împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.
Zedechia
18 Zedechia avea douăzeci și unu de ani când a ajuns împărat și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal , fata lui Ieremia, din Libna. 19 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. 20 Și lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Și Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
1 În zilele lui s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și Ioiachim a fost slujitorul lui trei ani; apoi s‐a întors și s‐a răsculat împotriva lui. 2 Și Domnul a trimis împotriva lui cetele haldeilor și cetele sirienilor și cetele moabiților și cetele copiilor lui Amon și le‐a trimis împotriva lui Iuda ca să‐l piardă, după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise prin robii săi prorocii. 3 Cu adevărat aceasta s‐a întâmplat după porunca Domnului împotriva lui Iuda ca să‐l îndepărteze de la fața sa pentru păcatele lui Manase, după toate cele ce făcuse el, 4 și pentru sângele nevinovat pe care‐l vărsase, căci umpluse Ierusalimul de sânge nevinovat și Domnul n‐a voit să‐l ierte. 5 Și celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 6 Și Ioiachim a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Ioiachin, fiul său. 7 Și împăratul Egiptului n‐a mai ieșit din țara sa căci împăratul Babilonului a luat tot ce era al împăratului Egiptului de la pârâul Egiptului până la râul Eufrat.
Ioiachin. Împresurarea Ierusalimului
8 Ioiachin era de optsprezece ani, când a început să domnească și a domnit trei luni în Ierusalim. Și numele mamei lui era Nehușta, fata lui Elnatan din Ierusalim. 9 Și a făcut rău în ochii Domnului după toate cele ce făcuse tatăl său. 10 În vremea aceea slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s‐au suit împotriva Ierusalimului și cetatea a fost împresurată. 11 Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva cetății și slujitorii lui o împresurau. 12 Și Ioiachin, împăratul lui Iuda, a ieșit la împăratul Babilonului, el și mama lui și slujitorii lui și mai marii lui și dregătorii lui și împăratul Babilonului l‐a luat în anul al optulea al domniei sale. 13 Și a scos de acolo toate vistieriile casei Domnului și vistieriile casei împăratului și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în templul Domnului, după cum zisese Domnul. 14 Și a strămutat tot Ierusalimul și pe toți mai marii și pe toți bărbații de arme, zece mii de prinși, și pe toți tâmplarii și fierarii; n‐a rămas decât partea cea mai săracă a poporului țării. 15 Și a strămutat la Babilon pe Ioiachin și pe mama împăratului și pe nevestele împăratului și pe dregătorii lui și pe puternicii țării: i‐a dus prinși din Ierusalim în Babilon, 16 și pe toți vitejii, șapte mii, și pe tâmplari și pe fierari, o mie, pe toți cei puternici și deprinși la luptă, și împăratul Babilonului i‐a strămutat la Babilon. 17 Și împăratul Babilonului a făcut împărat în locul lui, pe Matania, fratele tatălui său, și i‐a schimbat numele în Zedechia.
Zedechia, cel din urmă împărat al lui Iuda
18 Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal , fata lui Ieremia din Libna. 19 Și a făcut rău în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse Ioiachim. 20 Căci din pricină că mânia Domnului a fost împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, până i‐a aruncat de la fața sa, Zedechia s‐a răsculat împotriva împăratului Babilonului.