1 În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. 2 Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme și pierzarea lor nu dormitează. 4 Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în adânc , unde stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată; 5 dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe , acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți; 6 dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, 7 și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați 8 (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite), 9 înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății: 10 mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia și disprețuiesc stăpânirea. Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, 11 pe când îngerii , care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. 12 Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor 13 și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. 14 Le scapără ochii de preacurvie și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! 15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit și au urmat calea lui Balaam , fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. 16 Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriță necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. 17 Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. 18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii și cu desfrânări pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le făgăduiesc slobozenia , în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 20 În adevăr, dacă , după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. 21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. 22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” și „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă”.
Învățătorii mincinoși
1 Dar au fost și proroci mincinoși în popor, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor băga pe furiș secte de pieire, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i‐a răscumpărat, aducând asupra lor o grabnică pieire. 2 Și mulți vor urma după destrăbălările lor; și din pricina lor calea adevărului va fi hulită 3 și în lăcomie de bani vor căuta un câștig de la voi prin cuvântări plăsmuite; dar judecata lor de demult nu întârzie și pieirea lor nu dormitează. 4 Căci dacă n‐a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit ci i‐a aruncat în Tartar și i‐a încredințat ca să fie păstrați în adâncuri de întuneric pentru judecată; 5 și n‐a cruțat lumea veche, ci a păzit pe Noe , al optulea propovăduitor de dreptate, când a adus potopul peste lumea celor necucernici 6 și după ce a prefăcut în cenușă cetățile Sodomei și Gomorei, le‐a osândit printr‐o răsturnare deplină, punându‐le pildă celor ce aveau să fie necucernici; 7 și a scăpat pe dreptul Lot, tare muncit de petrecerea în destrăbălare a celor nelegiuiți; 8 (căci dreptul acesta care locuia între ei prin vedere și auzire își chinuia zi de zi sufletul său drept cu lucrurile lor nelegiuite…). 9 Domnul știe să scape din ispită pe cei cucernici și să păstreze pe nedrepți ca să fie pedepsiți în ziua judecății; 10 și mai ales pe cei ce umblă după carne, în pofta necurăției și disprețuiesc stăpânirea. Îndrăzneți , îngâmfați, ei nu se cutremură hulind slavele, 11 pe când îngerii , fiind mai mari în tărie și putere, n‐aduc înaintea Domnului nicio judecată hulitoare împotriva lor. 12 Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, născute firește ca să fie prinse și nimicite, hulind în cele ce nu știu, vor fi nimiciți și ei în stricăciunea lor, 13 suferind nedreptate ca răsplată a nedreptății; ei socotesc plăcere desfătarea în timpul zilei, pete și întinăciuni , desmierdându‐se în înșelăciunile lor în timp ce ospătează cu voi, 14 având ochii plini de preacurvie și care nu pot înceta de la păcat, momind sufletele neîntărite; având inima deprinsă la lăcomie de bani, copii ai blestemului; 15 părăsind calea dreaptă, s‐au rătăcit, urmând calea lui Balaam , fiul lui Beor, care a iubit plata nedreptății, 16 dar a fost mustrat pentru călcarea lui de lege: o măgăriță fără glas a grăit cu glas de om și a oprit nebunia prorocului. 17 Aceștia sunt puțuri fără apă și neguri mânate de furtună, pentru care este păstrată întunecimea întunericului. 18 Căci rostind mari umflări de vorbe de deșertăciune, momesc prin poftele cărnii, prin destrăbălările lor pe cei ce de‐abia au fugit de cei ce trăiesc în rătăcire; 19 făgăduindu‐le slobozenia când ei înșiși sunt robi ai stricăciunii; căci de cine este biruit cineva, aceluia îi este rob. 20 Căci dacă , după ce au fugit de necurățeniile lumii prin cunoștința deplină a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, iarăși s‐au încurcat în ele și sunt biruiți, starea lor de pe urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi. 21 Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut deplin calea dreptății, decât după ce au cunoscut‐o deplin, să se întoarcă de la sfânta poruncă încredințată lor. 22 Li s‐a întâmplat după pilda adevărată: Câinele s‐a întors la vărsătura sa și scroafa spălată, ca să se tăvălească în mocirlă.