Estera merge la împărat
1 A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărătești și a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul ședea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în fața ușii casei. 2 Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Și împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ținea în mână. Estera s-a apropiat și a atins vârful toiagului. 3 Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, și ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, îți voi da.” 4 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospățul pe care i l-am pregătit.” 5 Și împăratul a zis: „Duceți-vă îndată și aduceți pe Haman, cum dorește Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospățul pe care-l pregătise Estera. 6 Și, pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îți va fi împlinită. Ce dorești? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, o vei căpăta.” 7 Estera a răspuns: „Iată ce cer și ce doresc. 8 Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului și dacă găsește cu cale împăratul, să-mi împlinească cererea și să-mi facă dorința să mai vină împăratul cu Haman și la ospățul pe care li-l voi pregăti, și mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”
Planul lui Haman
9 Haman a ieșit în ziua aceea vesel și cu inima mulțumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula , nici nu se mișca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. 10 A știut totuși să se stăpânească și s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi și pe nevastă-sa Zereș. 11 Haman le-a vorbit despre strălucirea bogățiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie și despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile și slujitorii împăratului. 12 Și a adăugat: „Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospățul pe care l-a făcut și sunt poftit și mâine la ea cu împăratul. 13 Dar toate acestea n-au niciun preț pentru mine câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, șezând la poarta împăratului.” 14 Nevastă-sa Zereș și toți prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coți și mâine dimineață cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăț cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman și a pus să pregătească spânzurătoarea.
Estera merge la împărat
1 Și a fost așa : a treia zi Estera s‐a îmbrăcat cu haina de împărăteasă și a stat în curtea dinăuntrul casei împăratului, în dreptul casei împăratului: și împăratul ședea pe scaunul său de împărat în casa împărătească în fața intrării casei. 2 Și a fost așa : cum a văzut împăratul pe împărăteasa Estera stând în curte, ea a aflat har în ochii săi și împăratul a întins Esterei toiagul de aur care era în mâna sa și Estera s‐a apropiat și a atins vârful toiagului. 3 Și împăratul i‐a zis: Ce vrei, împărăteasă Estero, și care‐ți este cererea? Chiar până la jumătatea împărăției mele ți se va da. 4 Și Estera a zis: Dacă găsește bine împăratul, să vină împăratul și Haman astăzi la ospățul pe care l‐am pregătit pentru el. 5 Și împăratul a zis: Grăbiți și chemați pe Haman, ca să se facă după cuvântul Esterei. Și împăratul și Haman au venit la ospățul pe care‐l pregătise Estera. 6 Și la ospățul de vin împăratul a zis către Estera: Care‐ți este rugămintea? Ea îți va fi îngăduită. Și care‐ți este cererea? Chiar până la jumătatea împărăției mele ți se va face. 7 Și Estera a răspuns și a zis: Rugămintea și cererea mea este: 8 Dacă am aflat har în ochii împăratului și dacă va găsi bine împăratul să facă rugămintea mea și să‐mi îndeplinească cererea, să vină împăratul și Haman la ospățul pe care‐l voi pregăti pentru ei, și mâine voi face după cuvântul împăratului.
Planul lui Haman
9 Și Haman a ieșit în ziua aceea voios și vesel cu inima; dar când a văzut Haman pe Mardoheu în poarta împăratului, că nu s‐a sculat, nici nu s‐a mișcat pentru el, s‐a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. 10 Dar Haman s‐a stăpânit și a intrat în casa sa; și a trimis și a chemat pe prietenii săi și pe Zereș, nevastă‐sa. 11 Și Haman le‐a vorbit de slava averilor sale și de mulțimea copiilor săi și cum l‐a mărit împăratul și cum l‐a înălțat mai presus de toți mai marii și slujitorii împăratului. 12 Și Haman a zis: Chiar împărăteasa Estera n‐a chemat împreună cu împăratul la ospățul pe care l‐a pregătit decât pe mine; și încă și mâine sunt chemat la ea împreună cu împăratul. 13 Dar toate acestea nu‐mi vor folosi câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul, șezând la poarta împăratului. 14 Și i‐au zis Zereș, nevastă‐sa, și toți prietenii săi: Să se facă un lemn înalt de cincizeci de coți și mâine vorbește împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat pe el; apoi du‐te voios cu împăratul la ospăț. Și lucrul a fost bun în ochii lui Haman; și a făcut lemnul.