VREMURILE STRĂVECHI
DE LA FACEREA LUMII PÂNĂ LA AVRAAM
CAPITOLELE 1—11:9
Facerea lumii
DSC02942-300x225
1 La început , Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.
Lumina
2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina zi , iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.
Cerul
6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape.” 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.
Pământul
9 Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!” Și așa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori , care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Și așa a fost. 12 Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13 Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia.
Soarele, luna și stelele
14 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii 15 și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17 Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19 Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.
Viețuitoarele mării
20 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” 21 Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. 22 Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți , înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ.” 23 Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.
Viețuitoarele pământului
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor; vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor.” Și așa a fost. 25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. 28 Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți , înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” 29 Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. 30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. 31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.
Facerea
Lumina
2 Și pământul era pustiu și gol și era întuneric peste fața adâncului și Duhul lui Dumnezeu se mișca peste fața apelor. 3 Și Dumnezeu a zis : Să fie lumină! Și a fost lumină. 4 Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. 5 Și Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l‐a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.
Cerul
6 Și Dumnezeu a zis : Să fie o întindere între ape și să despartă apele de ape. 7 Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care erau dedesuptul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Și așa a fost. 8 Și Dumnezeu a numit întinderea ceruri. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.
Pământul
9 Și Dumnezeu a zis : Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerurilor și să se arate uscatul! Și așa a fost. 10 Și Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar strângerea apelor a numit‐o mări. Și Dumnezeu a văzut că era bine. 11 Și Dumnezeu a zis : Să dea pământul verdeață, ierburi care fac sămânță, pomi roditori care fac roade după soiul lor în care este sămânța lor pe pământ. Și așa a fost. 12 Și pământul a dat verdeață, ierburi care fac sămânță după soiul lor și pomi care fac roade în care este sămânța lor după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că era bine. 13 Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia.
Soarele, luna și stelele
14 Și Dumnezeu a zis: Să fie luminători în întinderea cerurilor ca să despartă ziua de noapte și să fie ca semne și ca vremi și ca zile și ani. 15 Și ei să fie ca luminători în întinderea cerului ca să lumineze pe pământ. Și așa a fost. 16 Și Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători: luminătorul mai mare ca să stăpânească ziua și luminătorul mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17 Și Dumnezeu i‐a pus în întinderea cerurilor ca să lumineze pe pământ 18 și să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că era bine. 19 Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra.
Viețuitoarele mării
20 Și Dumnezeu a zis: Să mișune apele cu mulțimi de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe fața întinderii cerurilor. 21 Și Dumnezeu a făcut peștii cei mari de mare și orice vietate care se mișcă, de care roiesc apele după soiul lor, și orice pasăre înaripată după soiul ei. Și Dumnezeu a văzut că era bine. 22 Și Dumnezeu le‐a binecuvântat, zicând : Creșteți și înmulțiți‐vă și umpleți apele în mări și să se înmulțească păsări pe pământ. 23 Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a cincea.
Viețuitoarele pământului
24 Și Dumnezeu a zis: Să dea pământul vietate după soiul său, dobitoace și târâtoare și viețuitoare a pământului după soiul său. Și așa a fost. 25 Și Dumnezeu a făcut viețuitoarea pământului după soiul său și dobitoacele după soiul lor și orice se târăște pe pământ după soiul său. Și Dumnezeu a văzut că era bine. 26 Și Dumnezeu a zis : Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră; și ei să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerurilor și peste dobitoace și peste tot pământul și peste orice târâtoare care se târăște pe pământ. 27 Și Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său; l‐a făcut după chipul lui Dumnezeu; i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască. 28 Și Dumnezeu i‐a binecuvântat și Dumnezeu le‐a zis : Creșteți și înmulțiți‐vă și umpleți pământul și supuneți‐l și stăpâniți peste peștii mării și peste păsările cerurilor și peste orice vietate care se târăște pe pământ. 29 Și Dumnezeu a zis: Iată v‐am dat orice iarbă care face sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom în care este rodul unui pom care face sămânță: să vă fie ca hrană. 30 Și oricărei viețuitoare a pământului și oricărei păsări a cerurilor și oricărei târâtoare care se târăște pe pământ în care este un suflet viu am dat ca hrană orice iarbă verde. Și așa a fost. 31 Și Dumnezeu a văzut tot ce făcuse și iată era foarte bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea.