Nașterea lui Isaac
1 Domnul Și-a adus aminte de cele ce spusese Sarei și Domnul a împlinit față de Sara ce făgăduise. 2 Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. 3 Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac . 4 Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. 5 Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac. 6 Și Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.” 7 Și a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da țâță la copii? Și totuși i-am născut un fiu la bătrânețe!”
Izgonirea Agarei în pustie
8 Copilul s-a făcut mare și a fost înțărcat. Avraam a făcut un ospăț mare în ziua când a fost înțărcat Isaac. 9 Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam egipteanca Agar. 10 Și a zis lui Avraam: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” 11 Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său. 12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale; fă Sarei tot ce-ți cere, căci numai din Isaac va ieși o sămânță care va purta cu adevărat numele tău. 13 Dar și pe fiul roabei tale îl voi face un neam , căci este sămânța ta.” 14 A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineață, a luat pâine și un burduf cu apă, pe care i l-a dat Agarei și i l-a pus pe umăr; i-a dat și copilul și i-a dat drumul . Ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer-Șeba. 15 Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiș 16 și s-a dus de a șezut în fața lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc, căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A șezut dar în fața lui la o parte, a ridicat glasul și a început să plângă. 17 Dumnezeu a auzit glasul copilului, și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar și i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. 18 Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână, căci voi face din el un neam mare.” 19 Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă și a dat copilului să bea. 20 Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie și a ajuns vânător cu arcul. 21 A locuit în pustiul Paran și mama sa i-a luat o nevastă din țara Egiptului.
Legământul lui Avraam cu Abimelec
22 În vremea aceea, Abimelec , însoțit de Picol, căpetenia oștirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. 23 Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înșela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoții mei, și că vei avea față de mine și față de țara în care locuiești ca străin aceeași bunăvoință pe care o am eu față de tine.” 24 Avraam a zis: „Jur!” 25 Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec. 26 Abimelec a răspuns: „Nu știu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de știre și nici eu nu aflu decât azi.” 27 Și Avraam a luat oi și boi, pe care i-a dat lui Abimelec, și au făcut legământ amândoi. 28 Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă. 29 Și Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sunt aceste șapte mielușele pe care le-ai pus deoparte?” 30 El a răspuns: „Trebuie să primești din mâna mea aceste șapte mielușele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta.” 31 Iată de ce locul acela se numește Beer-Șeba , căci acolo și-au jurat ei credință unul altuia. 32 Astfel au făcut ei legământ la Beer-Șeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oștirii sale, și s-au întors în țara filistenilor. 33 Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Șeba și a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui veșnic . 34 Avraam a locuit multă vreme ca străin în țara filistenilor.
Nașterea lui Isaac
1 Și Domnul a cercetat pe Sara , cum zisese, și Domnul a făcut Sarei cum vorbise. 2 Și Sara a zămislit și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețele lui la vremea hotărâtă despre care îi vorbise Dumnezeu. 3 Și Avraam a pus numele Isaac fiului său care i se născuse, pe care i‐l născuse Sara. 4 Și Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac când era de opt zile , cum îi poruncise Dumnezeu. 5 Și Avraam era de o sută de ani când i s‐a născut fiul său Isaac. 6 Și Sara a zis: Dumnezeu m‐a făcut să râd: oricine va auzi va râde cu mine. 7 Și ea a zis: Cine ar fi zis lui Avraam: Sara va alăpta copii! Căci i‐am născut un fiu la bătrânețele lui.
Izgonirea Agarei în pustie
8 Și pruncul a crescut și a fost înțărcat. Și Avraam a făcut un ospăț mare în ziua când a fost înțărcat Isaac. 9 Și Sara a văzut pe fiul Agarei , egipteanca, pe care‐l născuse ea lui Avraam , batjocorind. 10 Și a zis lui Avraam : Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci nu va moșteni fiul acestei roabe cu fiul meu, cu Isaac. 11 Și lucrul a fost foarte rău în ochii lui Avraam din pricina fiului său. 12 Și Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu fie rău în ochii tăi pentru băiat și pentru roaba ta; în toate câte ți‐a zis Sara ascultă de glasul ei, căci în Isaac ți se va numi sămânță. 13 Dar și pe fiul acestei roabe îl voi face un neam fiindcă este sămânța ta. 14 Și Avraam s‐a sculat dis‐de‐dimineață și a luat pâine și un burduf cu apă și a dat Agarei, punându‐l pe umerii ei, și copilul , și i‐a dat drumul. Și ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer‐Șeba. 15 Și s‐a sfârșit apa din burduf și a lepădat copilul sub un copăcel. 16 Și a mers și a șezut jos în fața lui departe ca la o aruncătură de arc. Căci zicea: Să nu văd moartea copilului. Și a șezut în fața lui și a ridicat glasul și a plâns. 17 Și Dumnezeu a auzit glasul băiatului și Îngerul lui Dumnezeu a chemat pe Agar din ceruri și i‐a zis: Ce‐ți este Agar? Nu te teme; căci Dumnezeu a auzit glasul băiatului unde este. 18 Scoală‐te, ridică băiatul și ține‐l în mâna ta, căci îl voi face un neam mare. 19 Și Dumnezeu i‐a deschis ochii și ea a văzut o fântână cu apă și a mers și a umplut burduful cu apă și a dat băiatului să bea. 20 Și Dumnezeu era cu băiatul. Și a crescut și locuia în pustie și s‐a făcut vânător cu arcul. 21 Și locuia în pustia Paran. Și mama sa i‐a luat o nevastă din țara Egiptului.
Legământul lui Avraam cu Abimelec
22 Și a fost așa : în zilele acelea Abimelec și Picol, mai marele oștirii sale, au vorbit lui Avraam zicând : Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. 23 Și acum jură‐mi aici pe Dumnezeu că nu vei lucra cu neadevăr, nici cu mine, nici cu fiul meu, nici cu fiul fiului meu. Ci după îndurarea pe care ți‐am făcut‐o eu îmi vei face și tu mie și țării în care ai stat vremelnic. 24 Și Avraam a zis: Voi jura. 25 Și Avraam a mustrat pe Abimelec pentru fântâna de apă pe care o răpiseră robii lui Abimelec. 26 Și Abimelec a zis: Nu știu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi‐ai spus, nici eu n‐am auzit decât astăzi. 27 Și Avraam a luat oi și boi și le‐a dat lui Abimelec și au făcut legământ amândoi. 28 Și Avraam a pus de o parte șapte mioare din oile sale. 29 Și Abimelec a zis lui Avraam : Ce sunt aceste șapte mioare pe care le‐ai pus de o parte? 30 Și el a zis: Să iei din mâna mea aceste șapte mioare ca să‐mi fie mărturie că am săpat fântâna aceasta. 31 De aceea a numit locul acela Beer‐Șeba pentru că acolo au jurat amândoi. 32 Și au făcut legământ la Beer‐Șeba. Și Abimelec s‐a sculat cu Picol, mai marele oștirii sale, și s‐au întors în țara filistenilor. 33 Și Avraam a sădit un tamarisc în Beer‐Șeba și a chemat acolo numele Domnului Dumnezeul cel veșnic. 34 Și Avraam a stat vremelnic în țara filistenilor multe zile.