Împăcarea lui Iacov cu Esau
1 Iacov a ridicat ochii și s-a uitat, și iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărțit copiii între Lea, Rahela și cele două roabe. 2 A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei și la urmă pe Rahela cu Iosif. 3 El însuși a trecut înaintea lor și s-a aruncat cu fața la pământ de șapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. 4 Esau a alergat înaintea lui, l-a îmbrățișat, i s-a aruncat pe grumaz și l-a sărutat. Și au plâns. 5 Esau, ridicând ochii, a văzut femeile și copiii și a zis: „Cine sunt aceia?” Și Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” 6 Roabele s-au apropiat cu copiii lor și s-au aruncat cu fața la pământ. 7 Lea și copiii ei, de asemenea, s-au apropiat și s-au aruncat cu fața la pământ. În urmă s-au apropiat Iosif și Rahela și s-au aruncat cu fața la pământ. 8 Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Și Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.” 9 Esau a zis: „Eu am din belșug; păstrează, frate, ce este al tău.” 10 Și Iacov a răspuns: „Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primește darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoință. 11 Primește deci darul meu care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți și am de toate.” Astfel a stăruit de el, și Esau a primit. 12 Esau a zis: „Haidem să plecăm și să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.” 13 Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt micșori și am oi și vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri. 14 Domnul meu s-o ia înaintea robului său, și eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, și la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir .” 15 Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Și Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!” 16 În aceeași zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
Iacov se așază la Sihem
17 Iacov a plecat mai departe la Sucot . Și-a zidit o casă și a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe) . 18 La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem , în țara Canaan, și a tăbărât înaintea cetății. 19 Partea de ogor pe care își întinsese cortul a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita . 20 Și acolo a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel) .
Impăcarea lui Iacov cu Esau
1 Și Iacov și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată venea Esau și patru sute de bărbați cu el. Și și‐a împărțit copiii la Lea, la Rahela și la cele două slujnice. 2 Și a pus pe slujnice și copiii lor în frunte, și pe Lea și copiii ei după aceea și pe Rahela și Iosif în urmă. 3 Și el a trecut înaintea lor și s‐a plecat la pământ de șapte ori până s‐a apropiat de fratele său. 4 Și Esau a alergat spre întâmpinarea lui și l‐a îmbrățișat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat și au plâns. 5 Și el și‐a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii și a zis: Cine sunt aceștia cu tine? Și el a zis: Copiii pe care i‐a dăruit Dumnezeu, în îndurarea lui, robului tău. 6 Și slujnicile s‐au apropiat, ele și copiii lor, și s‐au plecat. 7 Și s‐a apropiat și Lea cu copiii ei și s‐au plecat. Și la urmă s‐a apropiat Iosif și Rahela și s‐au plecat. 8 Și el a zis: Ce ai de gând cu toată turma pe care am întâlnit‐o? Și el a zis: Ca să aflu har în ochii domnului meu. 9 Și Esau a zis: Eu am destul, fratele meu, fie al tău ce este al tău. 10 Și Iacov a zis: Nu, rogu‐te, dacă am aflat har acum în ochii tăi, atunci primește darul meu din mâna mea, căci de aceea am văzut fața ta cum vede cineva fața lui Dumnezeu și ți‐a plăcut de mine. 11 Ia, rogu‐te , darul meu ce ți s‐a adus pentru că Dumnezeu mi‐a fost îndurător și am de toate . Și l‐a silit și a luat. 12 Și el a zis: Să plecăm și să mergem și eu voi merge înaintea ta. 13 Și el i‐a zis: Domnul meu știe că copiii sunt tineri și oile și vacile care sunt cu mine alăptează și de le vor sili o singură zi, toate turmele vor muri. 14 Rogu‐te, dar, să treacă domnul meu înaintea robului său și eu voi mână încet după pașii averii care este înaintea mea și după pașii copiilor, până ce voi veni la domnul meu în Seir. 15 Și Esau a zis: Rogu‐te, să las cu tine câțiva din oamenii care sunt cu mine! Și el a zis: Ce nevoie? Să aflu har în ochii domnului meu! 16 Și Esau s‐a întors în ziua aceea pe calea sa la Seir.
Iacov se așază în Sihem
17 Și Iacov a plecat la Sucot și și‐a zidit o casă și a făcut colibe pentru vitele sale; de aceea s‐a pus numele locului: Sucot . 18 Și Iacov a venit în pace la cetatea Sihem care este în țara Canaan când venea din Padan‐Aram; și a tăbărât înaintea cetății. 19 Și a cumpărat partea din țarină pe care își întinsese cortul din mâna copiilor lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută chesita. 20 Și a ridicat acolo un altar și l‐a numit El‐Elohe‐Israel.