1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort , care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” , i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” 6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune. 7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „‘Iată , vin zile’, zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, 9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul. 10 ‘Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11 Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12 Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.’” 13 Prin faptul că zice : „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.
Isus și noul legământ
1 Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, care s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri, 2 ca slujitor al locurilor sfinte și al cortului adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul. 3 Căci orice mare preot este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea era de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă. 4 Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii, 5 care slujesc unei închipuituri și unei umbre a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu , când avea să facă cortul; căci: Vezi , zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte. 6 Acum însă Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune.
Pieirea vechiului legământ
7 Căci dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea. 8 Căci mustrându‐i zice: Iată vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda; 9 nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul. 10 Pentru că acesta este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor și le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. 11 Și nu vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei. 12 Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. 13 Prin aceea că zice un „Nou legământ” , a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.