1 Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleșug. Înăuntru vine hoțul, și ceata de tâlhari jefuiește afară. 2 Și nu se gândesc în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi și înconjoară și stau înaintea Mea! 3 Ei veselesc pe împărat cu răutatea lor și pe căpetenii cu minciunile lor. 4 Toți sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar, și brutarul încetează să mai ațâțe focul de când a frământat plămădeala până s-a ridicat. 5 În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii. 6 Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineața arde ca un foc aprins. 7 Toți ard ca un cuptor și își mănâncă judecătorii; toți împărații lor cad ; niciunul din ei nu Mă cheamă. 8 Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă. 9 Niște străini îi mănâncă puterea, și el nu-și dă seama; îl apucă bătrânețea, și el nu-și dă seama. 10 Măcar că mândria lui Israel mărturisește împotriva lor, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse! 11 Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul și aleargă în Asiria. 12 Dar, ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde lațul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului și-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor. 13 Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioși! Aș vrea să-i scap , dar ei spun minciuni împotriva Mea! 14 Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în așternutul lor; turbează după grâu și must și se răzvrătesc împotriva Mea. 15 I-am pedepsit, le-am întărit brațele, dar ei gândesc rău împotriva Mea. 16 Se întorc , dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înșelător. Mai-marii lor vor cădea uciși de sabie din pricina vorbirii lor îndrăznețe , care-i va face de râs în țara Egiptului .
Mustrarea stricăciunii poporului
1 Când am voit să vindec pe Israel, atunci s‐a descoperit nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei. Căci ei fac înșelăciune : și hoțul intră și ceata tâlharilor se lățește pe afară. 2 Și ei nu zic în inimile lor că eu țin minte toată nelegiuirea lor. Acum faptele lor îi împresoară; ele sunt înaintea feței mele. 3 Ei desfată pe împărat în răutatea lor și pe cei mari cu minciunile lor. 4 Toți preacurvesc, ca un cuptor aprins al brutarului, care încetează să ațâțe focul după ce a început să frământe aluatul până la dospirea lui. 5 În ziua împăratului nostru, mai marii au slăbit de aprinderea vinului; el a întins mâna sa batjocoritorilor. 6 Căci și‐au apropiat inima ca un cuptor stând la pândă; brutarul lor doarme toată noaptea; dimineața arde ca un foc înflăcărat. 7 Toți sunt aprinși ca un cuptor și sfâșie pe judecătorii lor. Toți împărații lor au căzut ; nu este între ei cine să strige către mine. 8 Efraim se amestecă cu popoarele; Efraim este o turtă neîntoarsă. 9 Străinii i‐au mâncat puterea și el nu știe; da, peri albi s‐au ivit ici‐colo pe el și nu știe. 10 Și mândria lui Israel mărturisește înaintea feței sale; și cu toate acestea ei nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor, nici nu‐l caută. 11 Și Efraim este ca o porumbiță proastă, fără pricepere. Ei cheamă Egiptul , merg în Asiria. 12 Când vor merge, îmi voi întinde lațul asupra lor, îi voi doborî ca pe păsările cerurilor, îi voi pedepsi după cum a auzit adunarea lor. 13 Vai de ei! Căci au rătăcit de la mine. Pierzare lor! căci au făcut fărădelege împotriva mea. Și eu voiam să‐i răscumpăr , dar ei vorbesc minciuni împotriva mea. 14 Și n‐au strigat către mine în inima lor, când urlau pe paturile lor: se adună pentru grâu și must; s‐au depărtat de la mine. 15 I‐am deprins în adevăr, le‐am întărit brațele, dar ei cugetă rău împotriva mea. 16 Se întorc , dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc amăgitor. Mai marii lor cad de sabie pentru turbarea limbii lor; aceasta va fi batjocura lor în țara Egiptului .