Necredința fraților lui Isus
1 După aceea, Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. 2 Și praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape. 3 Frații Lui I-au zis: „Pleacă de aici și du-Te în Iudeea, ca să vadă și ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. 4 Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.” 5 Căci nici frații Lui nu credeau în El. 6 Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. 7 Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăște, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. 8 Suiți-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.” 9 După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.
Isus în Ierusalim la Praznicul Corturilor
10 După ce s-au suit frații Lui la praznic, S-a suit și El, dar nu pe față, ci cam pe ascuns. 11 Iudeii Îl căutau în timpul praznicului și ziceau: „Unde este?” 12 Noroadele vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un om bun.” Alții ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire.” 13 Totuși, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe față. 14 Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Și învăța norodul. 15 Iudeii se mirau și ziceau: „Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?” 16 Isus le-a răspuns: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. 17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. 18 Cine vorbește de la sine caută slava lui însuși; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat și în el nu este strâmbătate. 19 Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuși nimeni din voi nu ține Legea. De ce căutați să Mă omorâți?” 20 Norodul I-a răspuns: „Ai drac . Cine caută să Te omoare?” 21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am făcut și toți vă mirați de ea. 22 Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – și voi tăiați împrejur pe om în ziua Sabatului. 23 Dacă un om primește tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbați de mânie împotriva Mea pentru că am însănătoșit un om întreg în ziua Sabatului? 24 Nu judecați după înfățișare, ci judecați după dreptate.” 25 Niște locuitori din Ierusalim ziceau: „Nu este El acela pe care caută ei să-l omoare? 26 Și totuși iată că vorbește pe față, și ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul? 27 Dar noi știm de unde este omul acesta, însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va ști de unde este.” 28 Și Isus, pe când învăța pe norod în Templu, striga: „Mă cunoașteți și Mă știți de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat și voi nu-L cunoașteți. 29 Eu Îl cunosc, căci vin de la El și El M-a trimis.” 30 Ei căutau deci să-L prindă și nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul. 31 Mulți din norod au crezut în El și ziceau: „Când va veni, Hristosul va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?” 32 Fariseii au auzit pe norod spunând în șoaptă aceste lucruri despre El. Atunci, preoții cei mai de seamă și fariseii au trimis niște aprozi să-L prindă. 33 Isus a zis: „Mai sunt cu voi puțină vreme și apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis. 34 Voi Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni.” 35 Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăștiați printre greci și să învețe pe greci? 36 Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: ‘Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni’ ?”
Isus, Apa vieții
37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. 38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” 39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit .
Încercări pentru prinderea lui Isus
40 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul .” 41 Alții ziceau: „Acesta este Hristosul.” Și alții ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul? 42 Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânța lui David și din satul Betleem, unde era David?” 43 S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui. 44 Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El. 45 Aprozii s-au întors deci la preoții cei mai de seamă și la farisei. Și aceștia le-au zis: „De ce nu L-ați adus?” 46 Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” 47 Fariseii le-au răspuns: „Doar n-ați fi fost duși și voi în rătăcire? 48 A crezut în El vreunul din mai-marii noștri sau din farisei? 49 Dar norodul acesta, care nu știe Legea, este blestemat!” 50 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea și care era unul din ei, le-a zis: 51 „Legea noastră osândește ea pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?” 52 Drept răspuns, ei i-au zis: „Și tu ești din Galileea? Cercetează bine și vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.” 53 (Și s-a întors fiecare acasă.
Necredința fraților lui Isus
1 După acestea Isus umbla în Galileea; căci nu voia să umble în Iudeea, căci iudeii căutau să‐l omoare. 2 Și sărbătoarea iudeilor, înfigerea corturilor, era aproape. 3 Frații lui au zis deci către el: Mută‐te de aici și du‐te în Iudeea pentru ca și ucenicii tăi să vadă lucrările tale pe care le faci. 4 Căci nimeni nu face ceva într‐ascuns și caută el însuși să fie cunoscut pe față. Dacă faci acestea, arată‐te pe tine însuți lumii. 5 Căci nici frații lui nu credeau în el. 6 Isus deci le zice: Vremea mea nu este încă, dar vremea voastră întotdeauna este gata. 7 Lumea nu vă poate urî pe voi; dar pe mine mă urăște, căci eu mărturisesc despre ea, că lucrările ei sunt rele. 8 Suiți‐vă voi la sărbătoare; eu nu mă sui încă la sărbătoarea aceasta, căci vremea mea încă nu s‐a împlinit. 9 Și zicându‐le acestea, a rămas în Galileea.
Isus în Ierusalim la Sărbătoarea Corturilor
10 Iar după ce s‐au suit frații săi la sărbătoare, atunci s‐a suit și el, nu pe față, ci ca în ascuns. 11 Iudeii deci îl căutau la sărbătoare și ziceau: Unde este acela? 12 Și era cârtire multă despre el printre gloate. Unii ziceau că este bun; iar alții ziceau: Nu, ci amăgește gloata. 13 Totuși nimeni nu vorbea de el pe față de frica iudeilor. 14 Iar când a fost jumătatea sărbătorii, Isus s‐a suit în Templu și‐i învăța. 15 Iudeii deci se minunau zicând: Cum știe acesta carte fără să fi învățat? 16 Isus deci le‐a răspuns și a zis: Învățătura mea nu este a mea, ci a celui ce m‐a trimis. 17 Dacă voiește cineva să facă voia lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine însumi. 18 Cine vorbește de la sine însuși caută slava sa; iar cine caută slava celui ce l‐a trimis, acesta este adevărat și în el nu este nedreptate. 19 Oare nu v‐a dat Moise legea? Și nimeni dintre voi nu ține legea. De ce căutați să mă omorâți? 20 Gloata a răspuns: Ai drac ; cine caută să te omoare? 21 Isus a răspuns și le‐a zis: O singură lucrare am făcut și toți vă minunați. 22 Pentru aceasta Moise v‐a dat tăierea împrejur, (nu că este de la Moise, ci de la părinți) și tăiați împrejur pe om în Sabat. 23 Dacă un om primește tăierea împrejur în Sabat pentru ca să nu fie călcată legea lui Moise, vă mâniați pe mine că am făcut sănătos pe un om întreg în Sabat? 24 Nu judecați după vedere, ci judecați judecată dreaptă. 25 Deci unii dintre cei din Ierusalim ziceau: Nu este oare acesta pe care‐l caută ei ca să‐l omoare? 26 Și iată vorbește pe față și ei nu‐i zic nimic. Nu cumva cei mari au cunoscut cu adevărat că acesta este Hristosul? 27 Dar noi știm pe acesta de unde este; iar când va veni Hristosul, nimeni nu știe de unde este. 28 Isus deci pe când îi învăța în Templu, a strigat și a zis: Mă știți și pe mine și știți de unde sunt; și eu n‐am venit de la mine însumi, ci cel ce m‐a trimis este adevărat și voi nu‐l știți. 29 Eu îl știu, căci de la el sunt și el m‐a trimis. 30 Ei căutau deci ca să‐l prindă, dar nimeni n‐a pus mâna pe el căci nu‐i venise încă ceasul. 31 Și mulți din gloată au crezut în el și ziceau: Hristosul, când va veni, nu cumva va face mai multe semne decât cele pe care le‐a făcut acesta? 32 Fariseii au auzit gloata cârtind acestea despre el și mai marii preoților și fariseii au trimis slujitori ca să‐l prindă. 33 Isus deci le‐a zis: Încă puțină vreme sunt cu voi și mă duc la cel ce m‐a trimis. 34 veți căuta și nu mă veți găsi și unde sunt eu voi nu puteți veni. 35 Deci iudeii au zis între ei înșiși: Unde are să se ducă acesta că nu‐l vom găsi? Nu cumva are să se ducă la cei împrăștiați între greci și să învețe pe greci? 36 Ce este cuvântul acesta pe care l‐a zis: Mă veți căuta și nu mă veți găsi și unde sunt eu voi nu puteți veni?
Isus, apa vieții
37 Iar în cea din urmă zi, cea mare a sărbătorii, Isus sttătea și striga zicând: Dacă însetează cineva să vină la mine și să bea. 38 Cine crede în mine, după cum a zis scriptura, din pântecele lui vor curge râuri de apă vie. 39 Dar a zis aceasta despre Duhul pe care aveau să‐l primească cei ce au crezut în el. Căci Duhul nu era încă dat, căci Isus nu fusese încă proslăvit.
Încercări pentru prinderea lui Isus
40 Deci unii din gloată când au auzit cuvintele acestea, ziceau: Acesta este cu adevărat prorocul . 41 Alții ziceau: Acesta este Hristosul. Iar unii ziceau: Nu cumva din Galileea vine Hristosul? 42 Oare n‐a zis scriptura că Hristosul vine din sămânța lui David și de la Betleem, satul unde era David? 43 Deci s‐a făcut dezbinare în gloată din pricina lui. 44 Și unii dintre ei ar fi voit să‐l prindă dar niciunul n‐a pus mâinile pe el. 45 Slujitorii deci au venit la mai marii preoților și la farisei și aceștia le‐au zis: Pentru ce nu l‐ați adus? 46 Slujitorii au răspuns: Niciodată n‐a vorbit așa un om, cum vorbește omul acesta. 47 Iar fariseii le‐au răspuns deci: Nu cumva și voi ați fost amăgiți? 48 Nu cumva a crezut în el cineva dintre mai mari sau dintre farisei? 49 Dar gloata aceasta, care nu cunoaște legea, sunt blestemați! 50 Nicodim, cel ce venise mai înainte la el, unul din ei, le zice: 51 Oare legea noastră judecă ea pe un om dacă nu va auzi mai întâi de la el și nu va cunoaște ce face? 52 Ei au răspuns și i‐au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu se ridică un proroc. 53 Și fiecare s‐a dus la casa sa.