A treia cuvântare a lui Elifaz
1 Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2 „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu?
Nu, ci înțeleptul nu-și folosește decât lui.
3 Dacă ești fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos?
Și dacă trăiești fără vină, ce va câștiga El?
4 Pentru evlavia ta te pedepsește El oare
și intră la judecată cu tine?
5 Nu-i mare răutatea ta?
Și fărădelegile tale, fără număr?
6 Luai fără pricină zăloage de la frații tăi,
lăsai fără haine pe cei goi.
7 Nu dădeai apă omului însetat,
nu voiai să dai pâine omului flămând.
8 Țara era a ta fiindcă erai mai tare,
te așezai în ea fiindcă erai cu vază.
9 Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale
și brațele orfanilor le frângeai.
10 Pentru aceea ești înconjurat de curse
și te-a apucat groaza dintr-odată.
11 Nu vezi dar acest întuneric,
aceste ape multe care te năpădesc?
12 Nu este Dumnezeu sus în ceruri?
Privește vârful stelelor. Ce înalt este!
13 Și tu zici: ‘Ce știe Dumnezeu?
Poate să judece El prin întunericul de nori?
14 Îl înfășoară norii , nu vede nimic,
bolta cerească abia dacă o străbate!’
15 Ce, vrei s-apuci pe calea străveche,
pe care au urmat-o cei nelegiuiți,
16 care au fost luați înainte de vreme
și au ținut cât ține un pârâu care se scurge?
17 Ei ziceau lui Dumnezeu: ‘Pleacă de la noi!
Ce ne poate face Cel Atotputernic?’
18 Și totuși Dumnezeu le umpluse casele de bunătăți.
– Departe de mine sfatul celor răi! –
19 Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor și se vor bucura,
cel nevinovat va râde de ei
20 și va zice: ‘Iată pe potrivnicii noștri nimiciți!
Iată-le bogățiile arse de foc!’
21 Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace;
te vei bucura astfel iarăși de fericire.
22 Primește învățătură din gura Lui
și pune-ți la inimă cuvintele Lui.
23 Vei fi așezat iarăși la locul tău dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic,
dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24 Aruncă dar aurul în țărână,
aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25 Și atunci, Cel Atotputernic va fi aurul tău,
argintul tău, bogăția ta.
26 Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta ,
și îți vei ridica fața spre Dumnezeu.
27 Îl vei ruga, și te va asculta
și îți vei putea împlini juruințele.
28 Pe ce vei pune mâna îți va izbuti,
pe cărările tale va străluci lumina.
29 Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta:
Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecați.
30 El va izbăvi chiar și pe cel vinovat,
care își va datora scăparea curăției mâinilor tale.”
A treia cuvântare a lui Elifaz
1 Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: 2 Poate omul să fie de folos lui Dumnezeu? Negreșit, omul înțelept sieși își folosește. 3 Este oare vreo plăcere pentru Cel Atotputernic că ești drept? Sau este un câștig pentru el că îți faci desăvârșite căile tale? 4 Oare pentru frica ta de el se ceartă cu tine și intră cu tine la judecată? 5 Oare nu este mare răutatea ta și fără capăt nelegiuirile tale? 6 Căci ai luat zălog fără temei de la fratele tău și ai despuiat de hainele lor pe cei goi. 7 N‐ai dat apă de băut celui ostenit și ai oprit pâinea de la cel flămând. 8 Dar omul cu braț puternic, al lui era pământul; și cel cu vază a locuit în el. 9 Ai dat afară pe văduve fără nimic și brațele orfanilor au fost frânte. 10 Pentru aceasta sunt curse în jurul tău și te tulbură spaimă neașteptată 11 sau întuneric de nu vezi, și te acoperă mulțime de ape. 12 Oare nu este Dumnezeu în înălțimea cerurilor? Și privește vârful stelelor cât sunt de înalte! 13 Și zici: Ce știe Dumnezeu? Poate să jude ce el prin întuneric gros? 14 Norii groși sunt o învelitoare pentru el, că nu vede; și el cutreieră bolta cerului. 15 Voiești să ții calea cea veche pe care au călcat oamenii nelegiuirii? 16 care au fost smulși înainte de vreme, a căror temelie a fost vărsată ca șuvoiul: 17 care au zis lui Dumnezeu: Depărtează‐te de noi! Și ce ne poate face Cel Atotputernic? 18 Totuși el le‐a umplut casele cu bunătăți: dar departe de mine sfatul celor răi! 19 Drepții văd și se bucură și cel nevinovat râde de ei: 20 zicând : Negreșit, cei ce se ridicau împotriva noastră sunt stârpiți și rămășița lor a mistuit‐o focul. 21 Împacă‐te cu el, te rog, și fii în pace: și prin aceasta îți va veni fericirea. 22 Primește, rogu‐te, învățătura din gura lui și pune cuvintele lui în inima ta. 23 Dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, vei fi zidit, dacă vei depărta nedreptatea din corturile tale. 24 Pune aurul tău în pulbere, și aurul din Ofir în prundul pâraielor 25 și Cel Atotputernic va fi aurul tău și argintul tău strălucitor. 26 Căci atunci te vei desfăta în Cel Atotputernic și‐ți vei ridica fața către Dumnezeu. 27 Te vei ruga către el și el te va auzi; și‐ți vei plăti juruințele. 28 Vei hotărî un lucru și îți va izbuti și va luci lumină pe căile tale. 29 Când vor fi scoborâte, vei zice: În sus! Și el va mântui pe cel cu ochii plecați. 30 El va scăpa chiar pe cel ce nu va fi nevinovat; el va fi scăpat prin curățenia mâinilor tale.