Răspunsul lui Iov
1 Iov a luat cuvântul și a zis:
2 „O, de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea
și să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3 ar fi mai grele decât nisipul mării, de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4 Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns,
sufletul meu le suge otrava
și groaza Domnului bagă fiori în mine!
5 Zbiară măgarul sălbatic când are verdeață?
Mugește boul când are de mâncare?
6 Poți mânca ce-i fără gust și fără sare?
Are vreun gust albușul unui ou?
7 Orice lucru de care aș vrea să nu m-ating,
acela-i hrana mea, fie cât de grețoasă ea!
8 O, de mi s-ar asculta dorința
și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9 De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
întindă-Și mâna și să mă prăpădească!
10 Îmi va rămâne măcar această mângâiere,
această bucurie în durerile cu care mă copleșește:
că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
11 La ce să mai nădăjduiesc, când nu mai pot?
La ce să mai aștept, când sfârșitul se știe?
12 Tăria mea oare este o tărie de piatră?
Trupul meu e de aramă?
13 Nu sunt eu lipsit de ajutor,
și n-a fugit mântuirea de mine?
Iov se tânguiește
14 Cel ce suferă are drept la mila prietenului,
chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.
15 Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu,
ca albia pâraielor care trec.
16 Un sloi le tulbură cursul,
zăpada se îngrămădește pe ele;
17 vine arșița vremii și seacă,
vine căldura soarelui și li se usucă albia.
18 Cete de călători se abat din drumul lor,
se cufundă în pustie și pier.
19 Cetele celor din Tema se uită țintă la ele,
călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
20 Dar rămân înșelați în nădejdea lor,
rămân uimiți când ajung la ele.
21 Așa sunteți și voi acum pentru mine.
Voi îmi vedeți necazul și vă îngroziți !
22 V-am zis eu oare: ‘Dați-mi ceva,
cheltuiți din averile voastre pentru mine,
23 scăpați-mă din mâna vrăjmașului,
răscumpărați-mă din mâna celor răi’?
24 Învățați-mă, și voi tăcea;
faceți-mă să înțeleg în ce am păcătuit.
25 O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!
Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26 Vreți să mă mustrați pentru tot ce am zis
și să nu vedeți decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27 Voi năpăstuiți pe orfan,
prigoniți pe prietenul vostru.
28 Uitați-vă la mine, vă rog!
Doar nu voi minți în față!
29 Întoarceți-vă , nu fiți nedrepți;
întoarceți-vă și mărturisiți că sunt nevinovat!
30 Este vreo nelegiuire pe limba mea
și nu deosebește gura mea ce este rău?
Răspunsul lui Iov — Iov se dezvinovățește
1 Și Iov a răspuns și a zis: 2 O, de s‐ar cumpăni supărarea mea, și de s‐ar pune în cumpănă nenorocirea mea! 3 Căci acum ar cântări mai mult decât nisipul mărilor: de aceea cuvintele mele sunt pripite. 4 Căci săgețile Celui Atotputernic sunt în mine și duhul meu bea din otrava lor; spaimele lui Dumnezeu se înșiruiesc la luptă împotriva mea. 5 Oare zbiară măgarul sălbatic lângă verdeață? Sau mugește boul lângă nutrețul său? 6 Ce este fără gust se poate mânca oare fără sare? Sau este vreun gust în albușul unui ou? 7 Ce nu voia să atingă sufletul meu este ca pâinea dezgustului meu. 8 O, de mi s‐ar împlini cererea și de mi‐ar da Dumnezeu dorința mea! 9 De ar plăcea lui Dumnezeu să mă sfărâme; să‐și slăbească mâna și să mă stârpească! 10 Atunci aș avea încaltea o mângâiere; și în durerea care nu mă cruță m‐aș bucura că nu m‐am lepădat de cuvintele Celui Sfânt. 11 Ce este tăria mea ca să aștept și ce este sfârșitul meu ca să fiu răbdător? 12 Este oare tăria mea tăria pietrelor? Este oare carnea mea de aramă? 13 Nu sunt oare fără ajutor în mine și orice înțelepciune este izgonită de la mine?
Iov se tânguiește
14 Celui gata să leșine se cuvine îndurare de la prietenul său: altfel va părăsi teama de Cel Atotputernic. 15 Frații mei m‐au înșelat ca un pârâu, ca matca pâraielor ce trec, 16 care se înnegresc de gheață în care se ascunde zăpada. 17 În vremea când se strâng, seacă: cum le lovește căldura, se scurg din locul lor: 18 șerpuiesc pe cărările cursului lor, se suie în pustie și se pierd. 19 Caravanele din Tema le căutau cu privirea, călătorii din Seba le așteptau; 20 dar au fost rușinați de încrederea lor, au venit acolo și au roșit. 21 Așa și voi sunteți nimic, ați văzut o spaimă și v‐ați îngrozit . 22 Am zis eu oare: Dați‐mi, și faceți‐mi daruri din avutul vostru, 23 și izbăviți‐mă din mâna asupritorului și răscumpărați‐mă din mâna celor grozavi? 24 Învățați‐mă și voi tăcea; și făceți‐mă să înțeleg în ce mă înșel. 25 Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar mustră mustrarea voastră? 26 Oare vă închipuiți că mustrați cuvintele? Și cuvintele unui deznădăjduit sunt pentru vânt? 27 Vă aruncați chiar asupra orfanului, săpați groapă prietenului vostru. 28 Și acum dacă vreți priviți‐mă. Vă voi minți oare în față? 29 Întoarceți‐vă , vă rog; să nu fie nedreptate; da, întoarceți‐vă iarăși, dreptatea mea este aici. 30 Este oare nelegiuire pe limba mea? Oare să nu poată cerul gurii mele deosebi răutatea?