Cele șase cetăți de scăpare
1 Domnul a vorbit lui Iosua și a zis: 2 „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Hotărâți-vă , cum v-am poruncit prin Moise, cetăți de scăpare, 3 unde să poată fugi ucigașul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă vreun gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui. 4 Ucigașul să fugă într-una din aceste cetăți, să se oprească la intrarea porții cetății și să spună întâmplarea lui bătrânilor cetății aceleia; ei să-l primească la ei în cetate și să-i dea o locuință, ca să locuiască împreună cu ei. 5 Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaș în mâinile lui, căci fără să vrea a omorât pe aproapele lui și fără să-i fi fost vrăjmaș mai înainte. 6 El să rămână în cetatea aceasta până se va înfățișa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigașul să se întoarcă și să intre iarăși în cetatea și în casa lui, în cetatea de unde fugise.’” 7 Ei au pus deoparte Chedeșul în Galileea, în muntele lui Neftali, Sihemul în muntele lui Efraim și Chiriat-Arba , sau Hebronul, în muntele lui Iuda. 8 Și de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Bețerul , în pustie, în câmpie, în seminția lui Ruben, Ramotul în Galaad, în seminția lui Gad, și Golanul în Basan, în seminția lui Manase. 9 Acestea au fost cetățile hotărâte pentru toți copiii lui Israel și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele și să nu moară ucis de mâna răzbunătorului sângelui înainte de a se înfățișa înaintea adunării.
Cetățile de scăpare
1 Și Domnul a vorbit lui Iosua zicând: 2 Vorbește copiilor lui Israel zicând: Hotărâți‐vă cetățile de scăpare de care v‐am vorbit prin Moise, 3 ca să fugă acolo ucigașul, care a ucis pe un om fără voie, din nebăgare de seamă; și ele vă vor fi spre scăpare dinaintea răzbunătorului de sânge. 4 Și să fugă la una din cetățile acestea și să stea la intrarea porții cetății , și să spună pricina sa în urechile bătrânilor acelei cetăți și ei să‐l strângă la ei în cetate, și să‐i dea un loc să locuiască între ei. 5 Și dacă răzbunătorul de sânge îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaș în mâna lui, fiindcă a ucis pe aproapele său fără voie și nu la urât mai înainte. 6 Și să locuiască în cetatea aceasta până va sta înaintea adunării la judecată, până la moartea marelui preot, care va fi în zilele acelea. Atunci ucigașul să se întoarcă și să vină în cetatea sa și în casa sa, în cetatea de unde a fugit. 7 Și au sfințit Chedeșul în Galileia, în ținutul muntos al lui Neftali și Sihemul în ținutul muntos al lui Efraim și Chiriat‐Arba sau Hebronul în ținutul muntos al lui Iuda. 8 Și dincolo de Iordan lângă Ierihon spre răsărit, au hotărât Bețerul în pustie, în podiș, din seminția lui Ruben, și Ramot în Galaad din seminția lui Gad și Golanul în Basan din seminția lui Manase. 9 Acestea au fost cetățile hotărâte pentru toți copiii lui Israel și pentru străinul care stă vremelnic între ei, ca oricine ucide pe un om fără voie să fugă acolo și să nu moară de mâna răzbunătorului de sânge, până va sta înaintea adunării.