Plângere asupra sorții poporului
1 Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor!
2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie.
4 Limba sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe.
Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8 Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe,
pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile , cu toată mila lor, își fierb copiii,
care le slujesc ca hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă;
a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13 Iată rodul păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi,
care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge,
așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtați-vă, necuraților ”, li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!”
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Și acolo ni se sfârșeau ochii și așteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau pașii , ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitul , ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19 Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirul și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele.
Plângere asupra sorții poporului
1 Cum s‐a întunecat aurul! Cum s‐a schimbat aurul cel mai ales! Pietrele sfântului locaș sunt vărsate la capul fiecărei ulițe! 2 Fiii cei scumpi ai Sionului care pot fi cumpăniți cu aurul cel mai curat, cum sunt socotiți ca vasele de lut, lucrul mâinilor olarului! 3 Chiar și șacalii apleacă țâțele și își alăptează puii; fiica poporului meu a ajuns nemiloasă ca struții din pustie. 4 Limba sugarului se lipește de cerul gurii sale de sete. Pruncii cer pâine și nimeni nu le‐o rupe. 5 Cei ce mâncau bucate alese sunt nemângâiați pe ulițe. Cei crescuți pe cârmâziu îmbrățișează grămezile de gunoi. 6 Căci nelegiuirea fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost surpată într‐o clipă și n‐au fost puse mâini peste ea. 7 Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, lucirea lor era ca de safir; 8 fața lor este mai neagră decât negreala; nu se mai cunosc pe uliță. Pielea li s‐a lipit de oase, s‐a uscat, a ajuns ca lemnul. 9 Cei uciși de sabie sunt mai bine decât cei uciși de foame, căci aceștia se scurg străpunși de lipsa roadelor câmpului. 10 Mâinile femeilor miloase au fiert pe copiii lor. Ei le‐au fost mâncarea în prăpădul fiicei poporului meu! 11 Domnul și‐a îndestulat mânia, și‐a vărsat aprinderea mâniei sale și a aprins un foc în Sion care i‐a mistuit temeliile. 12 Împărații pământului și toți locuitorii lumii n‐au crezut că potrivnicul și vrăjmașul va intra în porțile Ierusalimului. 13 Aceasta este pentru păcatele prorocilor săi, pentru nelegiuirile preoților săi care au vărsat sângele celor drepți în mijlocul lui. 14 Ei rătăcesc ca orbii în ulițe, sunt mânjiți cu sânge, încât oamenii nu pot să se atingă de veșmintele lor. 15 Plecați, necuraților ! strigau către ei: Plecați, plecați! Nu vă atingeți!… Când fugeau și rătăceau oamenii ziceau între neamuri: Nu vor mai sta vremelnic aici. 16 Fața Domnului i‐a împrăștiat, el nu se va mai uita la ei. N‐au căutat la fața preoților, n‐au avut bunăvoință față de cei bătrâni. 17 Ochii noștri încă lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic. În vegherea noastră am vegheat pentru un neam care nu putea să ne mântuiască. 18 Ei ne vânează pașii ca să nu umblăm pe ulițele noastre. Ni s‐a apropiat sfârșitul, ni s‐au împlinit zilele; căci ne‐a venit sfârșitul . 19 Urmăritorii noștri sunt mai iuți decât vulturii cerurilor; ne‐au urmărit prin munți, ne‐au pândit în pustie. 20 Suflarea nărilor noastre, unsul Domnului, s‐a prins în gropile lor, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui între neamuri. 21 Bucură‐te și veselește‐te, fiică a Edomului, care locuiești în țara Uț! Va trece și la tine potirul ; te vei îmbăta și te vei dezgoli. 22 Pedeapsa nelegiuirii tale s‐a împlinit, fiică a Sionului, el nu te va mai strămuta; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului, îți va descoperi păcatele.