Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; 2 și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3 Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor, 4 după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările. 5 Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate și drumurile zgrunțuroase vor fi netezite. 6 Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’” 7 Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? 8 Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 9 Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc.” 10 Noroadele îl întrebau și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?” 11 Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.” 12 Au venit și niște vameși să fie botezați și i-au zis: „Învățătorule, noi ce trebuie să facem?” 13 El le-a răspuns: „Să nu cereți nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luați.” 14 Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceți nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu lefurile voastre.” 15 Fiindcă norodul era în așteptare și toți se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este el Hristosul, 16 Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. 17 Acela are lopata în mână; Își va curăți aria cu desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Închiderea lui Ioan
18 Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia și-i dădea încă multe alte îndemnuri. 19 Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, și pentru toate relele pe care le făcuse, 20 a mai adăugat la toate celelalte rele și pe acela că a închis pe Ioan în temniță.
Botezul lui Isus
21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat și Isus ; și pe când Se ruga, s-a deschis cerul, 22 și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Cartea neamului lui Isus Hristos
23 Isus avea aproape treizeci de ani când a început să învețe pe norod; și era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, 24 fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 25 fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26 fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 27 fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28 fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29 fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30 fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31 fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan , fiul lui David, 32 fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, 33 fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, 34 fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, 35 fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36 fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37 fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, 38 fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
1 Iar în anul al cincisprezecelea al dregătoriei lui Tiberiu Cezar, fiind dregător al Iudeei Ponțiu Pilat, și tetrarh al Galileei Irod, iar Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei și al ținutului Trahonitei și Lisania tetrarh al Abilenei, 2 când erau mari preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3 Și el a venit în tot ținutul din împrejurimile Iordanului propovăduind botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor, 4 cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui. 5 Orice vale va fi umplută și orice munte și orice deal va fi scoborât și cele strâmbe se vor face drepte și cele zgronțuroase căi netede 6 și orice carne va vedea mântuirea lui Dumnezeu. 7 Deci zicea gloatelor care ieșeau ca să fie botezate de el: Pui de năpârci, cine v‐a înștiințat să fugiți de urgia viitoare? 8 Faceți deci roade vrednice de pocăință, și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam. Căci vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să scoale copii lui Avraam. 9 Și chiar acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. 10 Și gloatele îl întrebau zicând: Ce să facem deci? 11 Și el a răspuns și le zicea: Cine are două cămăși să împartă celui ce n‐are și cine are de mâncare să facă la fel. 12 Și au venit și vameși ca să fie botezați și i‐au zis: Învățătorule, ce să facem? 13 Și el le‐a zis: Nu stoarceți nimic mai mult peste ce vă este hotărât. 14 Și cei ce slujesc în oaste de asemenea îl întrebau zicând: Și noi ce să facem? Și el le‐a zis: Nu asupriți pe nimeni, nu năpăstuiți pe nimeni și fiți mulțumiți cu lefurile voastre. 15 Iar pe când poporul era în așteptare și toți cugetau în inimile lor despre Ioan, nu cumva ar fi el Hristosul, 16 Ioan a răspuns zicând tuturor: Eu în adevăr vă botez cu apă, dar vine cel ce este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintelor: el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc; 17 a cărui lopată este în mâna lui, ca să‐și curețe cu totul aria și să strângă grâul în grânarul lui; iar pleava o va arde în foc nestins.
Închiderea lui Ioan
18 Deci multe altele îndemnând, vestea poporului Evanghelia. 19 Iar tetrarhul Irod, fiind mustrat de el pentru Irodiada, nevasta fratelui său, și pentru toate relele pe care le făcuse Irod, 20 a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în închisoare.
Botezul lui Isus
21 Și a fost așa : când a fost botezat tot poporul și fiind botezat și Isus și rugându‐se, cerul s‐a deschis 22 și Duhul Sfânt s‐a pogorât în chip trupesc, ca un porumbel, peste el, și s‐a făcut un glas din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc plăcerea.
Cartea neamului lui Isus Hristos
23 Și Isus însuși, când a început a propovădui era ca de treizeci de ani, fiind, după cum se socotea, fiu al lui Iosif, al lui Eli, 24 al lui Matat, al lui Levi, al lui Melhi, al lui Ianai, al lui Iosif, 25 al lui Matatia, al lui Amos, al lui Naum, al lui Esli, al lui Nagai, 26 al lui Maat, al lui Matatia, al lui Semei, al lui Ioseh, al lui Ioda, 27 al lui Ioanan, al lui Resa, al lui Zorobabel, al lui Salatiel, al lui Neri, 28 al lui Melhi, al lui Adi, al lui Cosam, al lui Elmadam, al lui Er, 29 al lui Isus, al lui Eliezer, al lui Iorim, al lui Matat, al lui Levi, 30 al lui Simeon, al lui Iuda, al lui Iosif, al lui Ionam, al lui Eliachim, 31 al lui Melea, al lui Mena, al lui Matata, al lui Natan, al lui David, 32 al lui Iese, al lui Iobed, al lui Boaz, al lui Salmon, al lui Naason, 33 al lui Aminadab, al lui Admin, al lui Arni, al lui Ezrom, al lui Fares, al lui Iuda, 34 al lui Iacov, al lui Isaac, al lui Avraam, al lui Tara, al lui Nahor, 35 al lui Seruh, al lui Ragau, al lui Falec, al lui Eber, al lui Sala, 36 al lui Cainam, al lui Arfaxad, al lui Sem, al lui Noe, al lui Lameh, 37 al lui Matusala, al lui Enoh, al lui Iared, al lui Maleleel, al lui Cainan, 38 al lui Enos, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu.